Într-o zi, ne-am prefăcut că le învîrtim pe toate. Am mimat că aplicăm procedurile de formare a noului parlament, că negociem și alcătuim majorități, că alegem șefii celor două Camere, că desemnăm viitorii miniștri, că-i audiem, că aflăm premierul, că-l votăm, că proeuropenii semnează un protocol de colaborare, că depun jurămîntul în fața președintelui și că-și fixează un candidat comun pentru alegerile prezidențiale, deschizînd un al capitol de ridicol politic intitulat „Crin Antonescu redivivus!”
Am demonstrat lumii și, mai ales, aliaților că putem reface Vechiul Testament și istoria Europei în 24 de ore și sărim înaintea americanilor. Program artistic, nu alta! Roboți să fi fost și tot nu le-ar fi ieșit un asemenea montaj politico-patriotico-european. Ne-am jucat de-a reconstrucția instituțională și am lansat un guvern care arată diferit de celălalt doar pe la turul pantalonilor și pe la subsuori. La cap și la pălărie, la buzunare, la ochi și la urechi a rămas același. O caricatură născută din frica de revoltele mulțimii și din mediocritate, din nevoia stringentă de a pune punct și de a o lua la sănătoasa spre sarmalele și caltaboșii Crăciunului. Toată ziua a fost un soi de iluzionism politic de marginea orașului, nu care cumva să se prindă populația și să dea semne de revoltă.
În ochii mahărilor, se citea graba. Să trecem repede guvernul, să-l votăm și să le astupăm gura celor care strigă „Schimbare, schimbare, schimbare”!
„Ce mai vreți? Am făcut alegeri și am schimbat garnitura!“
Am vopsit măgarii și i-am umflat cu pompa și le-am schimbat ventilul, exact ca în William Faulkener.
Marea făcătură vine de la faptul că am inventat o alianță proeuropeană care nu există pentru că toți românii sunt pro europeni, chiar dacă n-o mai înghit pe Ursula von der Leyen. Alianța asta este totuși echipa strigacilor cu gură mare și cu bani mulți. Și în acest proeuropenism al lor de fațadă clocotesc șmecheriile românești de cea mai joasă speță și de cel mai grosolan abuz.
Așa făcătură de circ n-am mai văzut nici în cele mai grele clipe ale căutărilor post decembriste. Adevărul este că atît de căzute, de neputincioase, de stricate și de ridiculizate n-au fost mecanismele statului român niciodată. Poate de pe vremea lui Nicolae Mavrogheni care și el a început niște investiții și niște reforme, cînd orice idee tîmpită și nedreaptă avea greutatea unui ucaz.
Doar că nu pleca în sanie pînă la Madrid sau la Monte Carlo.
Vrea cineva să spună că după votul și după jurămîntul de ieri, Marcel Cioacu și-a schimbat poftele, limbajul peltic, gîndirea șchioapă de mahalagiu flămînd, viclenia de vulpe năpîrlită de zece ori ca să arate a proeuropean? Este cineva gata să creadă că Tanczos Barna de la număratul mistreților a devenit doctor în finanțele îngropate ale României? Sau că Natalia Intotero, de la un minister inexistent al Familiei sau de la figurația la Ministerul Românilor de Pretudindeni, poate sări direct la capodopere spre a deveni om de cultură? S-a mai întîmplat vreodată ca producția spirituală a României să fie administrat[ pe bază de rujuri, tocuri, zîmbre și cerșafuri? Și ca glumă povestea ar fi tristă, iar ca banc, ea nu stîrnește decît lacrimi.
Am traversat o tevatură electorală ca să ajungem de unde am plecat. Ca astronautul bulgar care după 25 de ture în jurul Pămîntului a aterizat tot pe aerodromul din Baykonur. Sau ca Bulă care a plecat într-o cursă lungă prin Europa cu autoturismul său de modă veche și s-a trezit cu cureaua ventilatorului pocnită la puțină vreme după ce a făcut jumătate de drum. Ce să facă? A descurcat-o românește! I-a ordonat nevestei să-și scoată ciorapi de nylon, i-a petrecut pe după fulie și a făcut din ei curea de ventilator. Așa a continuat drumul cu izmenele ude, cu genunchii tremurînd și cu mîiinile încleștate pe volan și a ajuns la destinație, adică la poarta vecinului cam după două săptămîni.
Noi am cîrpit guvernul cu ciorapii PSD-ului și ai liberalilor și i-am pus pe ungurii din UDMR să împingă de portbagaj pînă repornește motorul hodorogitei noastre mașinării, cîrpite cu sîrmă, cu ordonanțe de urgență, cu dosare penale, cu minciuni gogonate, cu falsuri și cu împrumuturi.
Vrea cineva să creadă că balamucul pe repede-înainte de luni a fost de-a dreptul democratic? Respectabil? Constituțional, chiar patriotic? Că țara încercată din toate părțile se poate salva cu așa învîrteală din care a rezultat tot o adunătură? Proștii au jucat sincer! Deștepții-abil, iar mafioții- în pro orice.
Toți s-au dat a fi salvatorii României într-o vreme în care mulți se tem că am încăput pe mîna groparilor ei!
