Politică

Cornel Nistorescu: Cu escrocherii, Iulian Dumitrescu stă acasă. Îi bagă pe o ușă și îi scot pe alta

De ce a devenit Dumitrescu-Prahoveanul un subiect de  dosar penal abia acum? A făcut una lată de săptămîna  trecută? Sau de o lună? Din cîte am citit în media, omul o ținea de ani buni într-o învîrteală cu acte și într-un zaiafet prin călătorii. Craiul prahovean nu  era unul luat de  vînt, care nu știa ce face?

Se ducea în Dubai sau la Monte Carlo și  juca tontoroiul singur pe masă. Cerșea aplauze prin restaurantele scumpe? Nici vorbă! Afacerile și petrecerile și excursiile sale formau un stil de viață al grupului de liberali din care făcea parte. Era interceptat din 2022 pe o faptă cercetată in rem și putea  fi arestat demult. Startul s-a dat abia zilele trecute pentru că protejatul  Alinei Gorghiu a tot luncat ca țiparul, iar liberalii i-au ținut spatele. Președintele celei mai  importante organizații județene a PNL din Sudul României era un descurcăreț  de pomină al PNL-ului. Unii îi ziceau „escroc de lux, protejat de liberali”.

Să nu vă imaginați că Rareș Bogdan și Cristian Bușoi și  Hubert Thuma și Dan Motreanu sau Robert Sighiartău   merg  la  birou de la  8 dimineața, se roagă pentru susținătorii lor și pentru țară  și trag  din greu să  facă  proiecte pentru relansarea PNL reușita guvernului. Băieții ăștia, gașcă cu Helvig  sau cu Coldea, după cum bate  vîntul, sunt  din generația de lipitori de afișe și de oportuniști care au ajuns la vîrsta facultăților depline și,  pentru că atîta pot și așa gîndesc, fac bani, petreceri și pipăie globul pămîntesc cu piciorul. Nu vă vine să credeți, dar unii dintre ei fac Crăciunul în Turcia, Revelionul în Maldive și apoi, bronzați  bine, dau o fugă pînă la Courchevel să vadă ce mai fac colegii lor de partid și de  afaceri plecați la schi și se duc să se odihnească la căsuța lor din Nordul Italiei.

Că Parchetul a început să sape la șpăgile și aranjamentele lui  Iulian Dumitrescu-Ploieșteanu nu e rău. E un semn bun. Întrebarea mea este, doar, de ce abia acum?  Dovezile există de multă vreme. Că se apropie alegerile? De ce DNA-ul nu pune lupa și pe  donațiile lui Bușoi, și pe „florăria” lui Rareș Bogdan, și pe toți ceilalți liberali care se visează niște Dinu Patricu din post-pandemie?

Cititorii zic că dosarul  penal este opera  falangei PSD din DNA! Nu cred! Din cîte știu eu, există o „falangă” DNA de partea USR și cu oameni de la Timișoara, subordonată în continuare Laurei Codruța Kovesi, fapt pentru care mă întreb dacă nu cumva dosarul deschis lui Iulian Dumitrescu este numai o caterincă pentru a zice că, de la liberali am luat unul, acum trecem și la PSD pentru   operațiunea ”Paul Stănescu” și la alții!

Poate nu știți că în cazul  Iulian Dumitrescu DNA-ul s-a sezizat din 2022  pe baza denunțului făcut de mituitor. A început urmărirea in rem, cu interceptări, cu tot ce trebuia făcut și se aștepta la un flagrant. N-a venit și săptămîna trecută au început urmărirea in personam. Exita faptă, exista persoana, exista vinovăția.

L-au chemat pe Iulian Dumitrescu la audieri abia joi, 1 februarie  2024, i-au adus la  cunoștință că a început urmărirea penală pentru mită (nu și pentru spălarea de bani deși, conform datelor, este cazul!). Țară veselă cu condiții speciale  pentru liberali! Cînd îl faci inculpat din suspect și ai probe  suficiente și persoana implicată, trebuie să-l arestezi.  Scenariul normal era simplu. Omul era anunțat ca suspect, chemat, dădea  declarație sau nu și, în baza  probelor, se pornea  urmărirea penală.

Avînd probele  complete, ca în toate situațiile similare, ar  fi trebuit să-l  rețină pentru 24 de ore și să meargă la instanță. Oriunde, orice instanță din lume îi dădea  în cel mai rău caz un arest la domiciliu.  Procurorul avea  toate cărțile, cu denunț, cu șpagă pe infrastructură națională  de  5 milioane de euro  încasată. Cum să-i dea „control judiciar”?

Nu arată a făcătură, a imixtinune? Se vede că s-au făcut presiuni, că s-a intervenit. Orice instanță îi dădea  arestare. În nici  o țară, autorul unei asemenea  escrocherii nu putea fi liber. Întrebarea este cine i-a dat procurorului peste mînă? De ce i-au dat  numai control judiciar, cum nu dau nici unui hoț de buzunare?  Este rîsul-rîsului! Are madam Alina un amestec? Știe și Iohannis ceva?  Cine altcineva a putut deturna o măsură absolut logică?

De ce s-a amestecat și președintele? Iohannis a zis că n-are legătură cu PNL-ul și că este o infracțiune economică?  Asta este gîndire juridică din vasele lui Arhimede. Cum să fie infracțiune economică cînd se vede de  departe că este mită, corupție și spălare de bani?  I-o fi spus draga de ministru al Justiției care este diferența?

Care sunt legăturile lui  Dumitrescu cu Dinicu? Dinicu are arest la domiciliu, în vreme ce Iulian Dumitrescu, agățat și el de cazul Dinicu,  este cercetat la domiciliu. Măi să fie. Nu cumva avem de-a face cu o lucrătură în toată regula?

Nu am  nici o îndoială legată de acoperirea acestui demers în cazul lui Iulian Dumitrescu. Politica  românească este doar o îndeletnicire super-rentabilă, cea mai eficientă dintre toate în materie de îmbogățire și de făcut bani pentru superiori.

Spre oricare dintre vîrfuri s-ar îndrepta  procurorii n-ar greși prea mult.

Marea mea teamă vine de la faptul că purecarea politicienilor români la bani și la contracte, la promovări de fufe și neamuri este doar o operațiune cu rosturi  electorale. Procurorii au liste și operează asupra cetelor de politicieni mai mult pentru direcționarea electoratului și justificarea rezultatului final la alegeri. Mîine vor priponi un PSD-is ca să simuleze echidistanța. Dar în  culise se vorbește de o strategie de maximizarea  șanselor PNL în competiția cu PSD.

Și de promovarea cu orice preț a lui Nicolae Ciucă!

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button