Operatorii economici care nu respectă măsurile de protecția împotriva coronavirus vor avea activitatea suspendată

Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a avertizat vineri că operatorilor economici care nu respectă măsurile de protecție împotriva coronavirus li se va suspenda activitatea.
„Cu siguranţă, acolo unde se vor constata abateri, se vor dispune inclusiv măsuri de suspendare a activităţii unor operatori economici”, a spus Despescu într-o conferinţă de presă organizată la Guvern.
Acesta a declarat că se vor organiza acțiuni de verificare a respectării regulilor de protecție sanitară cu ajutorul unor echipe mixte de verificare formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, reprezentanţi ai inspectoratelor teritoriale de muncă şi direcţiilor sanitar veterinare, dar şi reprezentanţi de la protecţia consumatorului.
„Acţionăm cu prioritate pe litoralul Mării Negre, în zonele turistice, în zonele de munte şi vom aloca suficiente resurse astfel încât să acoperim cea mai importantă perioadă din această lună, respectiv zona sfârşitului de săptămână, unde foarte mulţi cetăţeni sunt prezenţi în spaţiile publice”, a afirmat secretarul de stat în MAI, fiind citat de agerpres.ro.
„Nu ne dorim să aplicăm sancţiuni, dar acolo unde vom constata încălcări ale legii, vor fi luate măsuri ferme”, a subliniat Bogdan Despescu.
- Ursula Von der Leyen a sosit în India pentru a încheia „mama tuturor acordurilor” comerciale ale UE

- Trump amenință Canada cu tarife de 100%. „China o să o mănânce de vie, o să o devoreze complet”

- Decizia radicală a Berlinului care poate lăsa SUA fără miliardele Germaniei. Ce se întâmplă cu tezaurul național în fața imprevizibilității lui Trump

- Nicușor Dan nu vrea să îi plătească 1 miliard de dolari lui Trump. Cel puțin nu în următorii 3 ani

- Nicușor Dan, huiduit la Focșani: „La mulți ani, dragi focșăneni care huiduiți autoritățile publice!”
