Corina Crețu intervine în scandalul azilelor: Am fost prietenă cu Gabi Firea, dar nu poţi să spui chiar că nu ştii nimic
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, cataloghează dosarul bătrânilor maltrataţi drept unul „zguduitor” şi este de părere că faptele petrecute în acele aziluri nu puteau fi făcute fără un „sprijin” politic, „poate transpartinic”.
„Aşa cum spunea prim-ministru, nu este vorba de doi-trei oameni care s-au înţeles să facă un ban de pe urma unor bătrâni amărâţi, este vorba de un sistem întreg şi acest sistem întreg, după opinia mea, pentru că trăim în România şi a intrat deja, cumva, în mentalul colectiv că nişte funcţionari nu pot face astfel de lucruri fără a fi cumva acoperiţi politic, şi aici cred că lucrurile trebuie duse până la capăt. (…) Toate aceste lucruri, cumva, s-au desfăşurat sub ochii unor oameni care poate ar fi putut schimba lucrurile şi mă întreb cum pot dormi liniştiţi acei oameni”, a afirmat Corina Creţu duminică, într-o emisiune la Prima News.
Eurodeputatul consideră că „este destul de greu de crezut” că factorii de decizie de la nivel local nu cunoşteau situaţia. Ea se arată convinsă că ceea ce s-a întâmplat va fi un subiect care va fi relatat şi în presa străină, iar statul român va fi urmărit cu privire la măsurile pe care le ia.
„Este zguduitor ce se întâmplă şi cred că indiferent de culoarea politică la care se ajunge, sau la ambele culori politice, pentru că, până la urmă, e vorba de PSD şi PNL care conduc toate judeţele din România, indiferent de culorile politice, dacă am ajuns să ne omorâm şi bătrânii cu sânge rece, fără să se întâmple nimic, eu cred că încrederea în instituţii şi în politicieni va scădea dramatic, pentru că este un caz care nu poate să nu zguduie orice suflet”, a adăugat Corina Creţu.
În acest context, aceasta a mărturisit că ştie „cazuri de oameni cărora le e frică să vorbească în România”, făcând referire la faptul că „toată lumea ştie că acolo nimic nu se întâmplă fără să ştie domnul Pandele”.
„O fost… şi cu Gabi Firea, am fost prieteni, am fost şi ziaristă, dar nu poţi să spui chiar că nu ştii nimic. Mai ales că eşti în funcţie, adică trebuie să-ţi asumi. Nu unul trebuie să-şi asume dacă ne convine politic, dacă nu ne convine politic folosim altă măsură. Să clarifice dacă a avut vreun rol. Să vedem ce spun instanţele, eu nu pot să mă substitui instanţelor dar cred totuşi că nu se puteau face aceste lucruri fără o protecţie, cred, poate, transpartinică. Nu ştim. Aici chiar mi se pare, cumva, că toate tunurile s-au pus pe Gabi Firea”, a mai afirmat europarlamentarul.
Ea e de părere că tot ceea ce s-a întâmplat „e o dovadă clară de lipsă de omenie, dincolo de chestiunile juridice”.