Cordoș îi cere Prefectului emiterea ordinelor de încetare a mandatelor consilierilor locali ex-PSD

Organizația județeană a Partidului Social Democrat Cluj a trimis, în urmă cu două săptămâni, o solicitare Instituției Prefectului, pentru emiterea ordinului de constatare a mandatelor tuturor consilierilor locali PSD din județ care acum candidează din partea altor partide.

Deși în cazul consilierului județean Alin Popoviciu, emiterea Ordinului privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului s-a petrecut rapid, pentru consilierii locali, procedura se pare că este mai anevoioasă.

Social-democrații susțin că, în 14 septembrie, Organizația Județeană Cluj a PSD a primit o solicitare scrisă din partea Prefectului pentru aducerea unor probe doveditoare a depunerii candidaturii din partea altui partid pentru consilierii locali în cauză, probele solicitate fiind transmise miercuri, 16 septembrie, constând în lista centralizată a tuturor candidaților la alegerile administrației publice locale din anul 2020, preluată de pe site-ul BEC.

Conducerea PSD Cluj arată că, până la ora transmiterii acestui comunicat, ordinele nu au fost emise.

„Solicit Prefectului emiterea ordinelor de încetare a mandatelor de consilieri pentru aleșii locali traseiști. Probele suplimentare sunt evidențe cunoscute și nu există o explicație rațională pentru această întârziere în respectarea și aplicarea legii. În spiritul respectului față de cetățeni, aceste mandate trebuie emise cu celeritate. Traseismul politic trebuie sancționat!”, transmite Alexandru Cordoș, președintele PSD Cluj.

Ce spune prefectul?

La solicitarea Monitorul de Cluj, prefectul Mircea Abrudean a declarat că o parte dintre ordine au fost emise deja, urmând ca altele să fie emise și zilele viitoare: „Au fost emise deja o parte din ordine, o parte se emit azi și mâine, în funcție de cum s au pus la dispoziție documentele solicitate”, a spus prefectul.

Sesizările au fost depuse pe numele următorilor consilieri locali:

– Ros Nicolae, Sălăgean Adrian, Paul Nastase, Pîrlea Daniela,

 » Aflați mai multe detalii…

%d blogeri au apreciat: