Potrivit tradițiilor țigănești legate de nunți, așa cum sunt ele descrise chiar pe site-ul Partidei Romilor, „în partea Timişoarei se plătesc fetele, dar tristul adevăr este că fata cumpărată devine sclava familiei”.
Fix la asta mi-a fugit gândul când l-am văzut azi, duminică, pe Marcel Ciolacu la congresul acestei organizații. Ajungem și acolo, să începem cu începutul.
Când am auzit că vin peste patru mii de romi în Capitală, am zis că e de mers, că sigur e ceva electoral. Nu pentru romi, că ei contează doar când sunt mânați către urne, precum restul poporului. Cum mă apropiam de Sala Palatului, că acolo s-a ținut, se auzeau urale, de am crezut că-i miting. Romii (din păcate, nu pot folosi termenul tradițional, că se consideră peiorativ), au format o coloană lungă și disciplinată să intre în sală. Stăteau pe loc și țipau, dar nu din cauza vreunui nemulțumiri. Probabil așa era scenariul.
Aproape toți erau îmbrăcați în negru, iar doamnele și domnișoarele aveau mult sclipici: pe haine, pe pantofi, în păr. Tot ce purtau era de marcă, e drept produse contrafăcute.
Sigur că aici au ajuns aleșii, că nu am văzut nici urmă de săraci, toți păreau a fi urmașii lui Rockefeller.
Intrarea era liberă, semn că, spre deosebire de politicienii români, romii merg pe încredere. Nu m-a întrebat nimeni, la intrarea în sală, de invitație, acreditare. Toate delegațiile își ocupau locurile exact acolo unde era indicat, fără să se plimbe prin sală.
Anunțata prezență a capilor țării, în frunte cu al doilea om în stat, Ciucă, și cu premierul Ciolacu nu părea să stârnească mari emoții. O doamnă, care a vrut să se așeze pe primul rând și a fost ușuită, că „vin domnii” a spus: „Proștilor, vin să vă păcălească. Încă nu v-ați săturat de domnii români?”. Și dusă a fost, că ea venise pentru Mexicanu.
În fine, prin difuzoare se anunța, din când în când, câte minute mai sunt până la start. Pe ecranele gigant tronau însemnele Partidei Romilor. M-am tot întrebat de unde atâția bani. Pentru transportul atâtor amar de oameni, pentru sală, pentru logistică. Nu am dovezi, dar cred că Ciolacu a dat salba pentru mireasă. Pentru că el a fost beneficiarul celor mai multe aplauze.
Au fost anunțați și au intrat în sală, iar imaginile cu ei curgeau pe cele două ecrane gigant de pe scenă. Ciucă, bietul, era din alt film. Oricum, el pare din alt film și la reuniunile propriului partid. În schimb, Ciolacu părea de-al casei, cu greu se abținea să ia un rând întreg la pupat. Delegația era condusă de Nicolae Păun, care a primit ce este al Cezarului: numele lui a fost strigat de toată sala de mai multe ori decât Ciolacu.
S-a dat startul cu intonarea Imnului României, al romilor, cu un film, bine făcut, despre personalitățile comunității și cu un recital al tarafului Marian Mexicanu. La capetele de rând unde ședeau oaspeții au fost instalați oameni de ordine romi și erau atât de păziți de parcă în sală s-ar fi înfiltrat ceva hamași.
Ciucă a vorbit primul, după Păun, dar el era gazdă, și iar l-au apucat trăirile bisericești, că a citat din Evanghelie, pilda bogatului nepăsător și al săracului Lazăr. La cât bate domnul Ciucă mănăstirile, la cât vorbește despre cele sfinte, pare că viața lui a devenit o eternă rugăciune, să scape de povară. Căci, cât o fi el de general, nu ai cum face față găștilor peneliste. A încercat și câteva glumițe, dar ar fi mai bine să rămână la sobrietate, că nu-l prinde aerul flușturatic.
În schimb, îl prinde pe Ciolacu. Ovaționat când a fost anunțat că ia cuvântul, Ciolacu, aplaudând și el ca actorii la Oscar, a aruncat o privire satisfăcută sălii, avea aerul unui vânător care își vede prada prinsă-n cușcă. A început cu un salut în țigănește. Sala era în extaz, dar el i-a liniștit și i-a asigurat că „băi, oameni buni, eu sunt din Buzău, nu din Beijing”. Mai urma să spună, pentru a cuceri definitiv sala, „și-am crescut la casa de copii”. A dat-o în amabilități, în condescendențe până a venit rândul să pună placa: pensii, iau de la bogați să dau la săraci, a făcut chiar și niște glumițe cu cash-ul. Curios, aici nu a zis nimic de păcănele. Ia să fi zis aici, unde toți sunt jucători, că el iese cu pieptul gol și nimicește păcănelele!
A mai zis că bagă în curicula școlară, opțional, Istoria romilor și a lăcrimat demonstrativ amintindu-și de „istoria tragică a romilor”. Le-a mai amintit că „toate deciziile bune pentru romi s-au adoptat pe timpul guvernărilor PSD” și le-a cerut să facă și ei ceva: să schimbe statutul femeii rome. A învățat și el ceva de la americanii care s-au dus să le tragă femeilor din Afganistan vălul de pe față.
Mai cu o glumiță de autobază, mai cu laude, mai cu promisiuni, Ciolacu l-a bătut la scor pe Ciucă la aplauze.
Dar a venit rândul lui Piedone. Pare că primarul de la 5 nu avea altă treabă decât să-și facă lobby pentru a fi reprimit în PSD. Sau sprijinit. Pe romi nu a fost nevoie să-i cucerească, erau gata cuceriți, așa că s-a dat la Ciolacu. Atâta l-a lăudat și periat, de și ultimul om din sală care avea îndoieli legate de buna credință a liderului PSD a cedat.
Decent, sobru, realist, dar și spiritual a fost Kelemen Hunor. El nu le-a vorbit romilor pe limba lor, dar i-a încurajat să își folosească și limba și tradițiile. Nu s-a brățălit cu Păun, dar l-a îndemnat să fie un lider onest al comunității.
La plecare, a fost singurul care a făcut poze cu romii pe hol. Asta pentru că a fost singurul care a ieșit pe poarta pentru toți muritorii.
Ciolacu și Ciucă au folosit intrarea artiștilor.
