Copil de patru ani, bătut de educatoare la Iași: Tatăl i-a pus cameră în ursulețul de pluș și a mers cu probele la poliție

Un nou caz șocant într-o grădiniță din România. Un copil de patru ani a fost bătut de educatoare. Scenele au avut loc într-o grădiniță la Iași și ca să poată strânge probe care să îi ajute în fața anchetatorilor tatăl copilului a pus un microfon într-un ursuleț de pluș.
Poliția a deschis dosar penal
Poliţiştii din Iaşi au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă, după ce tatăl unui băieţel de patru ani a reclamat că fiul său ar fi fost bătut de educatoarea unei grădiniţe din Paşcani, bărbatul punând la dispoziţia poliţiştilor o înregistrare audio în acest sens. Tatăl copilului a depus o sesizare şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. Purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, Antonina Bliorţ, a declarat pentru News.ro că la nivelul instituţiei a fost constituită o comisie care se află în grădiniţa respectivă pentru a monitoriza şi a consilia unitatea de învăţământ pe parcursul verificării pe care aceasta o va face.
Unitatea de învățământ cercetează și ea speța
Potrivit sursei citate, au început demersurile pentru cercetarea disciplinară pe care o vor face „cei din unitatea de învăţământ”. Zilele trecute, presa a relatat că părinţii micuţului au constatat că acesta se trezea plângând, iar când a venit acasă cu vânătăi au decis să pună un microfon în ursuleţul de pluş al copilului.
„La data de 5 iunie a.c, Poliţia Municipiului Paşcani a fost sesizată de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Paşcani, cu privire la faptul că fiul său minor, în vârstă de 4 ani, ar fi fost supus unor acte de violenţă verbală şi fizică de către o angajată a unei unităţi de învăţământ preşcolar din localitate”, precizează IPJ Iaşi.
Potrivit sursei citate, în susţinerea celor reclamate, tatăl copilului a pus la dispoziţia poliţiştilor o înregistrare audio.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi dispunerea măsurilor legale care se impun”, mai arată Poliţia Iaşi.
Ce spune IȘJ Iași
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Antonina Bliorţ, a declarat, marţi, pentru News.ro că joia trecută, pe 4 iunie, a fost depusă o sezizare, din partea părintelui, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi la nivelul instituţiei s-a constituit o comisie care se află în unitatea de învăţământ.
”Comisia constituită la nivelul ISJ este, în acest moment, în unitatea de învăţământ pentru a monitoriza şi a consilia unitatea pe parcursul verificării pe care aceasta o va întreprinde. Pentru că verificarea propriu-zisă şi, probabil, cercetarea disciplinară, pentru că au început demersurile pentru această cercetare disciplinară, le vor realiza cei din unitatea de învăţământ”, a explicat Antonina Bliorţ.
Potrivit sursei citate, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi monitorizează, consiliază unitatea şi se asigură că este „un climat propice educaţiei în grupa de preşcolari a unităţii de învăţământ”.
„Colegii mei sunt, în acest moment, acolo, în unitatea de învăţământ, iar la finalul acestor verificări pe care unitatea de învăţământ le face se vor stabili şi măsurile care se impun în acord cu legislaţia şi respectând întocmai procedura de management a cazurilor de violenţă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi.
Potrivit sursei citate, verificarea propriu-zisă, conform legislaţiei, o face unitatea de învăţământ, printr-o comisie a cărei componenţă este stabilită de către consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ.
Cadrul didactic nu a fost concediat
Întrebată dacă educatoarea respectivă ar mai fi avut reclamaţii în legătură cu un comportament violent, Antonina Bliorţ a răspuns că, din informaţiile pe care ISJ le are până la acest moment, nu au mai fost astfel de sesizări la adresa cadrului didactic.
Zilele trecute, presa a relatat că părinţii băieţelului în vârstă de patru ani au constatat că acesta se trezea plângând şi folosea cuvinte precum: „Te bat”, „treci afară”, pe care familia nu le folosea, iar când a venit acasă cu vânătăi, aceştia au decis să pună un microfon în ursuleţul de pluş al copilului.
„Ia uite, ia uite, vii cu capul de aia şi o să crăpi acolo. Nu mă interesează! Să te doară până nu mai poţi!”, le-ar fi spus educatoarea copiilor.
„Seara după ce l-am luat de la grădiniţă am ascultat toate înregistrările, începând de la a-l face vierme, handicapat, turbat.”, a explicat tatăl copilului.