Asigurările RCA, valabile și în format electronic

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat în şedinţa de miercuri modificarea şi completarea Normei nr. 20/2017 privind asigurările auto din România în ceea ce priveşte articolul care reglementează dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate.
„Astfel, la articolul 10, punctul 11 se arată că dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate o constituie: litera a) poliţa de asigurare RCA şi contractul RCA emise de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, prezentate pe suport hârtie sau în format electronic; litera b) dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României şi numai pentru perioada menţionată în aceasta, sau poliţa de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spaţiului Economic European şi a Confederaţiei Elveţiene, prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic”, se menţionează într-un comunicat al ASF.
Totodată, în cadrul aceluiaşi articol, a fost introdusă litera c) care stipulează faptul că dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate, o constituie şi informaţia rezultată din interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, prin care se certifică existenţa unui contract RCA valabil la data interogării.
Modificările şi completările aduse Normei nr. 20/2017 intră în vigoare în termen de trei zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, precizează ASF.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Sursa: www.agerpres.ro
- Laura Codruța Kovesi: Nu sunt interesată să intru în politică, dar oricând în România e nevoie de ajutorul meu cu siguranță îl voi da
Într-o intervenție în podcastul „Friendly Fire”, cu Moise si Vlad, procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a fost chestionată dacă intenționează să-și asume vreo funcție publică în România. Mandatul Laurei Codruța Kovesi în fruntea Parchetului European (EPO) expiră în 30 octombrie, 2026. Aceasta a afirmat că nu este interesată să candideze pentru nicio funcție … - Marius Lulea: „Tăierea de 10% a subvenției partidelor este o glumă pe banii românilor”
Marius Lulea, lider AUR, critică dur decizia guvernului Ilie Bolojan de a reduce cu doar 10% subvenția partidelor politice pentru anul 2026, considerând măsura una pur simbolică, fără impact real asupra risipei din bani publici. „Nu este o reformă, este o mimare a reformei. O tăiere de 10% nu schimbă nimic dintr-un sistem profund viciat”, … - A început represiunea mafiei împotriva judecătoarei Raluca Moroșanu
Judecătoarea reformistă Raluca Moroșanu a fost revocată de colegi, într-un dosar pe care îl judeca, la doar câteva zile după ieșirea publică împotriva președintei Curții de Apel București, Liana Arsenie. Este vorba despre un dosar instrumentat de DIICOT și în care inculpatul a cerut recuzarea judecătoarei Moroșanu. Completul care soluționa recuzarea a intrat în divergență, … - Scandal pe numele moșiei baronului PNL Costel Alexe
Firma Rustrans SRL din Bacău, controlată de afaceristul Viorel Rusu, a cerut instanței o ordonanță președințială prin care să fie interzisă provizoriu folosirea numelui ARCA, brand sub care funcționează cunoscutul „ranch” de la Sculeni construit de familia președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, scrie ziaruldeiași.ro Ranchul este administrat prin firma Corporex SRL, a fostei sale … - Vergil Chițac îi atacă pe angajații CT Bus aflați în grevă
În plină criză a transportului public, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a ales să critice virulent protestele angajaților CT Bus, ignorând cauzele reale ale nemulțumirilor lor și aruncând vina pe angajați și pe reprezentanții sindicali. Într-o serie de declarații publicate pe rețelele sociale și preluate de presa locală, Chițac a calificat protestul ca fiind „o …