Cinci ţări UE, în primele zece cele mai inovatoare economii ale lumii

Cinci ţări din Uniunea Europeană au intrat în Top 10 al celor mai inovatoare economii ale lumii, conform Global Innovation Index 2020. Astfel, Suedia se află pe poziţia a doua în clasament, cu acelaşi rezultat ca şi anul trecut, locurile cinci, şase şi şapte le-au revenit Olandei, Danemarcei şi Finlandei, iar Germania ocupă poziţia a noua în acest top, potrivit Euro-Pulse, citat de Rador.
În fruntea clasamentului este Elveţia, care deţine această poziţie din anul 2011. Global Innovation Index evaluează țările pe marginea a 82 de criterii, printre care volumul investițiilor în cercetare și dezvoltare, numărul de brevete, calitatea educației și impactul rezultatelor activităților științifice, tehnice și inovatoare asupra economiei și societății. Evaluările experților sunt de asemenea luate în considerare.
Anul acesta, Global Innovation Index cuprinde 131 de țări. Rusia a ocupă locul 47, situându-se între România și India. Clasamentul se întocmeşte anual începând din 2007 de Școala Internațională de Afaceri INSEAD, Universitatea Cornell și Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO – World Intellectual Property Organization).
- PSD București cere „capul” premierului. Daniel Băluță: „Politica lui e făcută din reflexe vechi, cu dorință de putere. Fără oameni”
Președintele PSD București, Daniel Băluță, a lansat joi, 2 aprilie, un atac dur la adresa politicilor actuale de guvernare și anunță că data de 20 aprilie va marca un moment decisiv pentru viitorul politic al social-democraților. În urma unei analize a nivelului de trai, PSD ia în calcul inclusiv trecerea în opoziție. Prăbușirea puterii de … - Marea Trădare Suveranistă: George Simion și Anca Alexandrescu au parazitat imaginea lui Călin Georgescu pentru voturi
Într-o manevră de un cinism politic revoltător, George Simion și Anca Alexandrescu sunt acuzați că au orchestrat „Marea Trădare Suveranistă”, folosindu-se de imaginea și ideologia lui Călin Georgescu pentru a manipula electoratul, doar pentru a-l abandona imediat ce urnele s-au închis. Această strategie, dictată de laboratoarele de manipulare ale trustului Realitatea, a avut un singur … - Bolojan, atac la gruparea Thuma
Ilie Bolojan a subliniat că mizează pe „instinctul de conservare” al colegilor din partid și că nu e cazul continuării tensiunilor din partid. „PNL are multe minusuri, cum au toate partidele, dar cred că există un instinct de conservare. Și dacă se dorește de colegi ca partidul să fie relevant în anii următori, atunci știu … - Jaf din bani publici la Timișoara și Brăila: Ouă, ghirlande și iepurași de 300.000 de euro
Sărbătorile de primăvară bat la ușă, iar administrațiile locale din Brăila și Timișoara au decis să marcheze Paștele și Floriile cu mult stil, dar și cu bani publici. Mulți bani. Vorbim despre aproape 300.000 de euro cheltuiți pentru iluminat, ouă gigantice, cofraje supradimensionate, iepurași, decorațiuni și organizarea târgurilor specifice sărbătorilor pascale. Banii par să fi … - VIDEO: Zâmbete pentru vizualizări, teroare în spatele camerei! Influencerița Andreea Lala, bătută și tratată inuman de iubitul ei. Capcana vieții perfecte din mediul online
În spatele filtrelor, a clipurilor virale și a milioanelor de aprecieri se ascunde, adesea, o realitate morbidă. Cazul influenceriței Andreea Ciucă (cunoscută în mediul online drept Andreea Lala), deținătoarea titlului Miss Globe România 2025, demontează brutal mitul „relației perfecte” vândute pe internet. Tânăra a rupt tăcerea, mărturisind că a fost victima unor abuzuri fizice și …




