Consiliul UE a numit procurorii din cadrul Parchetului European; România va fi reprezentată de Cătălin-Laurenţiu Borcoman

Consiliul UE a numit luni procurorii din cadrul Parchetului European (EPPO) care va fi condus de Laura Codruţa Kovesi şi în care România va fi reprezentată şi de Cătălin-Laurenţiu Borcoman, potrivit site-ului instituţiei.
Un număr de 14 procurori europeni, printre care şi cel român, au fost numiţi pentru un mandat de şase ani, care poate fi prelungit cu maximum trei ani prin decizie a Consiliului UE. Alţi opt au fost numiţi pentru o perioadă de trei ani, întrucât normele tranzitorii aplicabile primului mandat de la înfiinţarea EPPO prevăd că procurorii europeni din o treime din statele membre, selectaţi prin tragere la sorţi, vor deţine un mandat cu această durată, care nu poate fi reînnoit. Este cazul procurorilor din Grecia, Spania, Italia, Cipru, Lituania, Ţările de Jos, Austria şi Portugalia.
Procurorii europeni vor supraveghea investigaţiile şi urmăririle penale şi vor constitui Colegiul EPPO, împreună cu procurorul-şef european.
Fiecare stat membru şi-a desemnat candidaţii pentru funcţia de procuror european, care trebuiau să fie membri activi în cadrul parchetelor sau al magistraturii respectivului stat membru, să prezinte toate garanţiile de independenţă şi să deţină calificările necesare pentru numirea, în statele lor membre respective, în funcţii înalte din cadrul parchetelor şi al magistraturilor. De asemenea, ei trebuiau să aibă o experienţa practică relevantă în ceea ce priveşte sistemele juridice naţionale, investigaţiile financiare şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Juriul de selecţie a întocmit apoi avizele motivate şi clasamentul pentru fiecare dintre candidaţii desemnaţi care au îndeplinit condiţiile. După primirea avizelor motivate, Consiliul a selectat, pentru fiecare stat membru participant, unul dintre candidaţi şi l-a numit în funcţia de procuror european.
Parchetul European va fi un organism independent al UE, responsabil cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii, precum corupţie sau fraudă transfrontalieră în materie de TVA de peste 10 milioane de euro. În acest scop, EPPO va desfăşura investigaţii, va efectua acte de urmărire penală şi va exercita acţiunea publică în faţa instanţelor competente din statele membre.
În 2019, Laura Codruţa Kovesi a fost numită de către Consiliu şi Parlamentul European prima procuroare-şefă europeană pentru un mandat de şapte ani care nu poate fi reînnoit.
În prezent, 22 de state membre participă la EPPO (Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania). Se preconizează că EPPO, care va avea sediul la Luxemburg, îşi va începe activitatea la sfârşitul anului 2020.
Sursa: www.agerpres.ro
- FOTO/VIDEO Violențe la Milano, gazdă a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Protestatarii au aruncat cu sticle și materiale pirotehnice spre forțele de ordine
Un grup de aproximativ 100 de protestatari a aruncat cu petarde, fumigene și sticle spre forțele de ordine, după ce s-a desprins din manifestația principală care a fost organizată sâmbătă la Milano, oraș-gazdă al Jocurilor Olimpice de Iarnă, potrivit Reuters. Autoritățile au folosit tunurile cu apă în încercarea de a dispersa grupul, iar ordinea a … - Donald Trump a reacționat imediat, după ce JD Vance a fost huiduit în Italia
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat surprins de huiduielile adresate vicepreşedintelui său JD Vance, prezent la Milano pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă 2026. Vicepreşedintele american a fost huiduit vineri seara, când a apărut pe ecranul uriaş al stadionului San Siro din Milano. Donald Trump, despre huiduielile adresate lui JD Vance: … - Zeci de cai sălbatici, găsiți morți din cauza gerului și a lipsei de hrană și de apă
Risc de alertă ecologică în Delta Dunării unde au fost descoperite trupurile fără viață a zeci de cai sălbatici. Animalele au pierit după ce gerul din ultimele zile le-a lăsat fără hrană și fără surse de apă. Ecologiștii avertizează că situația s-ar putea agrava chiar dacă vremea s-a mai încălzit. Caii care au supraviețuit sunt … - Ciprian Ciucu, un primar fără scrupulue și caracter. A crezut că Primăria Capitalei e moșia clanului Vasiloi din Sectorul 6
De la aroganța victoriei, la agonia administrativă. Noul Primar General, Ciprian Ciucu, a reușit „performanța” de a-și ridica în cap tot Consiliul General prin cinism și lipsă de scrupule. Visul lui Ciprian Ciucu de a conduce Bucureștiul a devenit realitate, dar mandatul său se transformă rapid într-un coșmar pentru cetățeni. Ajuns în fotoliul de Primar … - ‘Româneasca’ de un miliard de euro intră pe mâna structurilor de crimă organizată din Europa: Anchetă penală internațională pentru Centura Clujului
Scandalul de peste un miliard de euro al Centurii Metropolitane a Clujului a depășit oficial granițele României și a intrat în zona penală internațională. După sesizarea companiei bosniace Integral Inženjering, structurile de crimă organizată din Bosnia și Herțegovina au deschis o anchetă penală și cooperează cu autoritățile din România, prin mecanisme europene de coordonare. Cazul nu …