Fostul procuror Mircea Negulescu, acuzat de cercetare abuzivă și influențarea martorilor

Fostul procuror Mircea Negulescu a fost trimis în judecată de procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) într-un dosar în care este acuzat de cercetare abuzivă şi influenţarea declaraţiilor martorilor.
Potrivit unui comunicat al SIIJ, transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus marţi trimiterea în judecată a unui fost procuror (eliberat din funcţie în cursul anului 2019 ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor (patru infracţiuni) şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.
„În fapt, în urma probatoriului administrat s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ar fi ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane, ar fi realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată, cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare”, precizează anchetatorii.
Rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, au fost trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.
Sursa: www.stiriletvr.ro
- Primarul PNL Marius Măran, în centrul unui dezastru administrativ la Bolvașnița: indemnizații umflate, bani nerecuperați și o contabilitate fără legătură cu realitatea
Administrația condusă de liberalul Marius-Maxim-Daniel Măran la Bolvașnița oferă imaginea unei primării în care regulile financiar-contabile au fost tratate cu superficialitate, mecanismele de control au existat mai mult pe hârtie, iar conducerea și o parte dintre angajați au beneficiat de drepturi salariale stabilite peste limitele legale. Situațiile financiare ale comunei pentru anul 2025 au primit … - Ilie Bolojan decide soarta Cristinei Trăilă după acuzațiile DNA. Secretarul general adjunct al Guvernului, suspect în dosarul Fănel Bogos
Premierul interimar Ilie Bolojan urmează să ia miercuri o decizie în privința Cristinei Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, după ce aceasta a dobândit calitatea de suspect într-un dosar instrumentat de DNA Iași. Bolojan a anunțat că a discutat deja cu Trăilă. Dosarul este legat de omul de afaceri Fănel Bogos și de fostul lider PNL Vaslui Mihai … - Parlamentarii vor să abroge legea care-i lasă pe consilieri fără mandate. Cum a încercat USR să-l scape pe Dominic Fritz
USR a încercat, miercuri, să introducă un amendament prin care aleșii care au fost declarați în conflict de interese sau incompatibilitate într-un alt mandat să nu-și piardă un mandat obținut ulterior. Comisiile juridică, pentru muncă și pentru administrație publică s-au reunit, miercuri dimineața, pentru a căuta o soluție la problema care i-a lovit, marți, pe … - Liderul AUR Petrișor Peiu, sabotat de Iuda Simion în interiorul partidului
În interiorul AUR spiritele sunt extrem de puternic inflamate de Legea ANI, care i-ar pune capăt mandatului de primar lui Dominic Fritz. Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, arată că el le-a cerut senatorilor AUR să voteze Legea ANI, dar aceștia ”au ascultat de altcineva” și s-au abținut la vot, ceea ce generează tensiuni, iar liderul senatorilor AUR … - Zilele lui „Ilie, lucie sărăcie” la Palatul Victoria au intrat în sac! Calcul parlamentar care arată că un viitor Guvern PSD e posibil
Zilele interimatului „guvernului franjuri” condus de Ilie Bolojan se apropie de sfârșit. Ultima săptămână a verii ascunde stabilirea detaliilor finale purtate în culisele politicii dâmbovițene despre apropiata schimbare, iar toată lumea așteaptă mai nou doar semnalul „atacului final”. Imediat după 1 septembrie, e de așteptat ca PSD să preia total ofensiva, nu doar mediatică, și …




