Două asociații de magistrați nu vor participa la dezbaterea pentru desființarea Secției Speciale

La sediul Ministerului Justiției va avea loc pe 24 iunie o dezbatere publică cu privire la desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Asociația „Forumul Judecătorilor din România” și Asociația „Inițiativa pentru Justiție” au anunțat public că reprezentanții lor nu vor lua parte la această dezbatere publică.
„Considerăm că demersul nu este unul coerent și serios, cât timp Ministrul Justiției a anunțat cî nu se va trimite în Parlament acest proiect până când nu va exista o majoritate favorabilă adoptării sale, respectiv că desființarea SIIJ nu este posibilă în acest moment, din cauza configurației politice a Parlamentului, subscrisele asociații fiind exclusiv susținătoare ale unui sistem judiciar independent într-un stat de drept și nedorind să se implice în activități desfășurate într-un an electoral și care pot induce în eroare partenerii europeni cu privire la presupusele eforturi pe care autoritățile române le-ar depune în scopul remedierii aspectelor criticate la unison din legile justiției”, se arată în comunicatul transmis de cele doua asociații de magistrați citat de ziare.com.
Dezbaterea va fi transmisă live pe 24 iunie pe pagina de facebook a Ministerului Justiției.
- Haos și dezastru în urma turcilor pe autostrada A7

- Eforie, orașul administrat pe hârtii care nu se potrivesc cu realitatea. Terenuri cu acte nefinalizate, bani neîncasați și evidențe contabile denaturate sub administrația Robert Nicolae Șerban

- Virusul pestei micilor rumegătoare, activ în Mureș: Un fermier a vândut lână dintr-o fermă aflată sub interdicție

- „Am ales să respect legea”. Reacția șefei ANPDPD după ce a fost revocată în urma anchetei DIICOT din Bihor: „Dacă îl informam pe ministru, comiteam o infracțiune”

- Procurorii DIICOT au refuzat să-i dea ministrului interimar al Muncii Dragoș Pîslaru detalii despre persoanele ”extrase” din azilele lui Pașca pe motiv că sunt secrete și l-au acuzat de ”ingerință gravă și nepermisă în activitatea de urmărire penală”





