Discuțiile despre comunitatea LGBT din România, extrem de redusă ca și număr comparativ cu alte state ale lumii, devine din ce în ce mai aprinsă.
Mai mult subiecte au devenit controversate în aceste zile, unei minorități de sub 0,001% acordânduise o atenție publică, dar și financiară, sporită față de relevența ei numerică.
La nivel politic USR chiar a luat în modul serios promovarea unei agende LGBT sub masca unui fals progresism, în realitate o politică de extremă stânga globalistă asumată și în care valorile tradiționale și cele național-românești nu își mai găsesc locul. Dacian Cioloș, unul dintre liderii USR-PLUS, a criticat de nenumărate ori, din poziția de europarlamentar, atitudinea și dreptul unor politicieni europeni de a se exprima liber. Ultima sa reușită este criticarea președintelui Poloniei ce duce o campanie electorală în care discursul pentru normalitate reprezintă una din temele principale.
Apoi de pe pagina USR, USR-Tineret au fost postate excesiv mai mult mesaje pro-LGBT, ajungându-se în mediul online la ironia: USR, partidul LGBT. Sigur că sunt doar răutăți ironice, dar din ceea ce știam noi ironia încă este legală și își are loc într-o țară ce a stat sub comunism jumătate de secol. În 1989 românii au ieșit în stradă tocmai pentru libertate și pentru dreptul de a spune liber ce gândesc, fără cenzură. Află românii după 30 de ani că nu s-a schimbat decât tehnnica, nu și scopul?
Un alt scandal în spațiul public a fost acela al finanțării de către guvernul liberal prin ministerul culturii al unui spectacol LGBT ca și cum ar fi un spectacol cultural. Orice om cu scaun la cap dacă urmărește aceste imagini poate vedea că nu există nici o legătură cu Brâncuși, Ștefan Luchian, George Enescu sau Mihai Eminescu. Împăratul este gol. Raluca Țurcan a fost cea care a validat un astfel de spectacol prin prezența pe scena LGBT. Fiecare are dreptul să se exprime, însă banii pentru cultură trebuie să se ducă în cultură, nu să alocăm sute de mii de lei pentru divertismentul unora în timp ce clădiri de patriomoniu național și universal stau să cadă din picioare.
În mediul online rețelele duc politica pumnului în gură: poți să te exprimi liber numai dacă ești de acord cu politica de promovare mesajului LGBT, ești blamat și blocat dacă ei o opinie liberă contrară. Libertatea atât de sperată în mediul online dispare pe rețelele de socializare.
Dar ce se întâmplă când o minoritate nesemnificativă începe să beneficieze de resurse disproporționale din partea statului, adică a contribuabilului român?
Oare care este granița la care drepturile unui comunități, indiferent de natura ei, se transformă într-un privilegiu?
