Urmărirea penală poate fi declanșată și din oficiu în cazul infracțiunilor de violență domestică

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, marți proiectul de lege care prevede că, în cazul infracțiunilor de violență domestică, împăcarea dintre părți să nu mai înlăture răspunderea penală.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.199 alin.(2) din Legea nr.286/2009, în sensul stabilirii ca, în cazul infracțiunilor prevăzute la art.193 – Lovirea sau alte violențe și la art.196 – Vătămarea corporală din culpă, săvârșite asupra unui membru al familiei, împăcarea să nu mai înlăture răspunderea penală, așa cum este reglementat în prezent, relatează Agerpres.
„În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și art. 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu”, prevede proiectul.
Deputatul PNL Adriana Săftoiu a declarat că, în urma acestei modificări, cel care săvârșește violență domestică nu va scăpa de pedeapsă.
„În sfârșit am ajuns în acest punct. Dacă în ziua de astăzi o persoană supusă violenței face plângere și apoi își retrage plângerea, cel care este autorul violenței domestice nu pățește nimic. În urma acestei modificări, lucrurile sunt foarte simple. Odată ce o persoană depune plângere că este bătută, este supusă violenței domestice, chiar dacă ulterior își va retrage plângerea, asta nu înseamnă că cel care face fapta va scăpa de această dată de pedeapsă”, a explicat Săftoiu.
Deputatul neafiliat Oana Bîzgan a spus că prin acest proiect s-a eliminat „portița” de scăpare a celor care săvârșesc violență domestică.
Sursa: Agerpres
- Aurel „Magnolia”: Cum a capturat Aurel Iovan Craiova cu banii cartelurilor din Mexic, protejat de Clanul Olguțian și justiție
O ascensiune clădită pe șantaj, bani negri din Mexic și corupție instituțională la cel mai înalt nivel a transformat un simplu constructor într-unul dintre cei mai periculoși rechini imobiliari din sudul țării. Aurel Iovan, dezvoltatorul din spatele cartierelor craiovene, a transformat zona și comuna Pielești într-un adevărat paradis al spălării banilor. Cu sprijinul și acoperirea … - Zelenski cere urgent rachete Patriot și anunță un răspuns cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei: „Ucraina este pregătită să cumpere armamentul”
Volodimir Zelenski cere partenerilor occidentali, în special Statelor Unite, noi rachete pentru sistemele Patriot, după unul dintre recentele atacuri masive lansate de Rusia. Președintele Ucrainei susține că apărarea antiaeriană a reușit să intercepteze aproximativ 90% dintre rachetele de croazieră folosite de ruși, însă situația este mult mai dificilă în cazul rachetelor balistice. Liderul de la Kiev subliniază că Ucraina nu solicită … - Isterie în Timișoara după anunțul cusut cu ață albă al ISU Banat legat de mirosul de fum din Serbia: Miroase a cauciuc ars. Garda de Mediu nu poate face nimic
Pagina de Facebook a ISU Timiș e luată cu asalt de timișoreni care se plâng că în oraș și în localitățile limitrofe miroase a ars. Mirosul e așa puternic încât intră chiar și prin geamurile închise. Coșmarul a început de ieri dimineață, în jurul orei 9. ISU Banat a anunțat că face verificări în zonele din care … - Deținutul evadat, de negăsit de 48 de ore. Ar fi spus că merge acasă să-i facă rău concubinei. Mesajul femeii pentru fugar
O amplă operațiune de căutare este în desfășurare în Maramureș, unde un deținut de 28 de ani, evadat de la un punct de lucru exterior, nu a fost găsit nici după aproape 48 de ore. Sute de oameni participă la căutări, iar autoritățile folosesc inclusiv drone cu termoviziune. Situația este cu atât mai tensionată cu cât colegii de cameră ai fugarului … - Silvia Uscov: Cum sunt manipulați oamenii inteligenți. Cazul Georgescu
Una dintre cele mai persistente iluzii pe care le avem despre noi înșine este aceea că inteligența ne protejează împotriva manipulării. Suntem tentați să credem că propaganda, dezinformarea și tehnicile de influență funcționează în special asupra oamenilor slab informați, lipsiți de educație sau incapabili să gândească critic, în timp ce o persoană inteligentă, educată și …




