EconomieȘtirile 60m.RO

Comunicat de presă – Ministerul Fondurilor Europene

Cu cereri de rambursare de 2,2 miliarde de euro, România are una din cele mai accelerate creşteri a absorbţiei la nivel european.

– Alte 3,3 miliarde de euro pentru operatorii economici şi dezvoltarea reţelelor de transport şi infrastructură se află în analiza Guvernului pentru a fi accesate în următoarele luni.

Aflat în vizită la Botoşani împreună cu doamna viceprim-ministru Raluca Turcan, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a afirmat că „în actualul context numai cine nu este bun gospodar, nu va atrage fonduri europene”. Declaraţia se referă atât la faptul că în ultimele luni au fost trimise Comisiei Europene cereri de rambursare în valoare de 2,2 miliarde de euro pentru măsuri medicale şi economice – România înregistrând acum una din cele mai accelerate creşteri a absorbţiei la nivel european, precum şi la oportunităţile de finanţare din exerciţiul 2021-2027, prevăzute a fi disponibile încă de la începutul următorului ciclu. În următoarele luni Guvernul va adopta măsuri ce totalizează alte 3,3 miliarde de euro, destinate în principal relansării economice, antreprenoriatului studenţesc şi rural, sau digitalizării. Analiza oficialilor Ministerului Fondurilor Europene arată că măsurile financiare din ultimele luni sunt reglementate prin peste 40 de iniţiative legislative adoptate de Guvern, printre care transparentizarea şi debirocratizarea accesului la fonduri europene, precum şi pregătirea proiectelor mari de infrastructură din 2021-2027 ce pot începe din actualele finanţări disponibile, astfel încât România să aibă toate premisele pentru a nu pierde alocările disponibile.

„Fondurile europene sunt o sursă vitală de finanţare a investiţiilor în această perioadă”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan la întâlnirea cu reprezentanţii autorităţilor locale din judeţul Bacău. „Cred cu tărie în parteneriatul cu autorităţile locale, care la rândul lor aşteaptă implicare de la nivel central. De aceea, proiectele europene care ridică nivelul de trai al populaţiei reprezintă o prioritate pentru Guvern. Vorbim de proiectele de infrastructură cum este alimentarea cu apă, de managementul deşeurilor şi alimentarea cu energie termică, adică de serviciile publice primare care au fost neglijate în guvernările anterioare”.

În actuala perioadă de programare 2014-2020, în judeţul Botoşani au fost semnate 79 de contracte de finanţare în valoare de aproximativ 1,2 miliarde de lei, mult prea puţin, conform oficialilor Guvernului. Principalele trei priorităţi astăzi sunt reprezentate de extinderea reţelei de apă şi canal care urmează să deservească 161.000 de locuitori, circa 44% din populaţia judeţului, finalizarea sistemului integrat de management al deşeurilor şi reabilitarea a încă 17 kilometri de reţea pentru alimentarea cu energie termică. Valoarea cumulată a acestor trei proiecte deblocate este de aproximativ 219 milioane de euro.

„La fiecare 3 luni de zile facem o analiză împreună cu autorităţile din judeţele pe care le vizităm – am ajuns la 10 până acum – pentru a urmări stadiul evoluţiei proiectelor majore identificate şi deblocate”, a declarat Marcel Boloş. „De asemenea, în urma acestor întâlniri cu primarii în care prezentăm şi încurajăm oportunităţile de finanţare atât din actualul exerciţiu cât şi din următorul, am identificat principalele nevoi de dezvoltare reală pe fonduri europene. Astfel, după cum se ştie deja, am stopat finanţări inutile în formare profesională pe meserii mai puţin performante, în schimb am construit împreună, ascultând nevoile din sat în sat, apelul de proiecte privind extinderea şi construcţia reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor care va avea o finanţare totală de peste un miliar de euro”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, referindu-se la Ordonanţa privind unele măsuri pentru aprobarea Programului Naţional de racordare a populaţiei şi consumatorilor non-casnici la reţeaua inteligentă de distribuţie a gazelor naturale, adoptată de Guvern.

Luni, 27 iunie, Ministerul Fondurilor Europene a lansat în dezbatere publică a Ghidul prin care se finanţează începând cu 17 august primele proiecte pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, în cuantum de 235 milioane de euro.

Despre proiectele europene din judeţul Botoşani:
În actuala perioadă de programare în judeţul Botoşani au fost semnate 79 de contracte de finanţare ale unor proiecte care au fost sau se află în curs de implementare. Acestea au o valoare totală de 1,17 miliarde lei şi sunt distribuite astfel: Programul Operaţional Regional (53 proiecte), Programul Operaţional Capital Uman (16 proiecte), Programul Operaţional Capacitate Administrativă (6 proiecte), Programul Operaţional Infrastructură Mare (3 proiecte) şi Programul Operaţional Competitivitate (1 proiect).

Tot în cadrul vizitei de astăzi, oficialul MFE a discutat cu reprezentanţii autorităţilor publice locale din judeţul Botoşani despre finanţarea proiectelor de infrastructură de transport din fonduri europene (posibilitatea de a transfera către autorităţile locale proiectele de infrastructura de transport, ca urmare a OUG 101/2020), prezentându-le, totodată şi Programul Operaţional Regional 2021-2027.

Pachete de igienă şi cu alimente pentru botoşăneni: În judeţul Botoşani 38.278 de persoane beneficiază de pachete cu alimente şi igienă, dintre care 2.381 în municipiul Botoşani. Acestea vor primi în total 6 tranşe finanţate prin Programul Operaţional Persoane Defavorizate până la finalul anului 2022.

Direcţia de Comunicare

Back to top button