Comisia Europeană și OMS colaborează pentru găsirea tratamentelor împotriva COVID-19

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, au lansat și au găzduit vineri prima reuniune a Consiliului de facilitare pentru a consolida colaborarea la nivel mondial împotriva COVID-19.
Consiliul are rolul de a accelera crearea și punerea la dispoziția populației a unor vaccinuri, teste și tratamente vizând COVID-19, precum și pentru a îmbunătăți sistemele de sănătate.
Obiectivele primei reuniuni a Consiliului au fost ajustarea planului conceput pentru ca Acceleratorul-ACT să devină o soluție mondială primordială menită să pună capăt crizei și să redreseze sistemele de sănătate și creșterea economică mondială, colaborarea la crearea premiselor economice și investiționale pentru a finanța integral Acceleratorul-ACT și mobilizarea liderilor politici și a sprijinului internațional pentru o alocare echitabilă la nivel mondial.
„Lansarea de astăzi a Consiliului de facilitare ne apropie de obiectivul nostru pe plan mondial: acces la vaccinuri, teste și tratamente care vizează noul coronavirus pentru toți cei care au nevoie de ele, oriunde s-ar afla. UE își va folosi toată influența pentru a contribui la menținerea unității mondiale împotriva noului coronavirus. Cu ajutorul Norvegiei și al Africii de Sud, în calitatea lor de președinte al nordului, respectiv, sudului planetei, precum și al expertizei OMS și a partenerilor noștri internaționali, nicio țară sau regiune nu va fi lăsată în urmă în această luptă”, a declarat Ursula von der Leyen.
„Aproape 5 000 de vieți se pierd în fiecare zi din cauza COVID-19 și se estimează că anul acesta economia mondială se va contracta cu mii de miliarde de dolari anul acesta. Necesitatea realizării de investiții pentru a pune capăt pandemiei nu a fost niciodată mai pregnantă. Acceleratorul ACT este cel mai bun mod de a asigura un acces echitabil la vaccinuri, mijloace de diagnostic și tratament, dar în prezent se confruntă cu un deficit de finanțare de 35 miliarde USD. Finanțarea integrală a Acceleratorului ACT ar scurta pandemia și ar răscumpăra rapid aceste investiții pe măsură ce economia globală se va redresa”, a completat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
În cadrul primei sale reuniuni, Consiliul a adoptat o declarație politică prin care se evidențiază rolul esențial al colaborării la nivel mondial în înfrângerea virusului. Ea evidențiază importanța testării, tratării, vaccinării și a îmbunătățirii sistemelor de sănătate pentru a înfrânge pandemia. Declarația menționează, de asemenea, progresele înregistrate și face apel la alocarea de resurse suplimentare pentru îndeplinirea misiunii.
Consiliul de facilitare este compus din guverne și parteneri neguvernamentali (BMGF, Wellcome Trust). El este coprezidat de Norvegia și de Africa de Sud, asigurând un echilibru geografic. Consiliul continuă rezultatele obținute de ACT-A în doar patru luni, cum ar fi studierea a peste 200 de vaccinuri, desfășurarea a peste 1 700 de trialuri clinice și evaluarea a peste 80 de mijloace de diagnostic, precum și examinarea a 100 de țări pentru a identifica lacunele în materie de capacități.
Etapele următoare
Detaliile finale cu privire la situația investițiilor și la planul ACT-A vor fi definitivate la 17 septembrie, iar ulterior, la 30 septembrie, se va desfășura evenimentul ACT-A la nivel înalt, în cadrul AG a ONU.În perioada 15 – 30 septembrie vor avea loc reuniunea Adunării Generale a ONU și reuniunea G20, iar ele vor avea un rol de amplificare a apelului adresat liderilor politici mondiali. În perioada 12 – 18 octombrie vor avea loc reuniunile Băncii Mondiale/FMI unde se vor analiza amploarea dificultăților economice și a angajamentelor inițiale. Din noiembrie până în martie 2021, reuniunea la nivel înalt a G20 și alte reuniuni conexe vor răspunde la seria de angajamente.
În cele din urmă, campania de promovare a ACT-A urmărește să abordeze provocările politice majore și să asigure finanțarea necesară în valoare de peste 29 miliarde EUR (35 miliarde USD).
Sursa: Euractiv
- Sfidare de la vârful primăriei: Ciprian Ciucu amenință procurorii DNA și se apără halucinant:”Mita nu se vede în stilul meu de viață!”
Tupeu uriaș din partea lui Ciprian Ciucu! Primarul Capitalei recurge la amenințări la adresa procurorilor care au extins ancheta din dosarul șpăgii! Acesta își motivează delirul prin faptul că mita nu se reflectă în stilul său de viață. Atacurile lui Ciprian Ciucu vin chiar în timp ce ancheta se complică tot mai mult, iar la … - Avertismentul de la Bruxelles care l-a redus la tăcere pe Bolojan: De ce a oprit premierul demis războiul cu Justiția
Ilie Bolojan și-a temperat discursul după decizia Tribunalului București care a suspendat provizoriu hotărârile Congresului Extraordinar al PNL din 21 iunie, în contextul presiunii politice și instituționale generate de criticile la adresa justiției, au declarat surse politice. Potrivit acestora, fostul premier ar fi fost avertizat direct, inclusiv pe filieră europeană, că escaladarea atacurilor împotriva instanțelor … - Revoltă în zootehnie: Crescătorii de oi cer schimbarea șefului ANSVSA și acuză pierderi de 128 de milioane de euro
Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS a lansat un atac fără precedent la adresa conducerii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), acuzând instituția că a gestionat defectuos criza generată de Pesta Micilor Rumegătoare (PMR) și că a provocat pierderi uriașe fermierilor români. „Opriți mascarada întâlnirilor” Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui … - Fost ambasador SUA, Adrian Zuckerman, critică dur proiectul de la Doiceşti şi deciziile Nuclearelectrica: „Risc de securitate naţională”
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA şi preşedinte Alianţa, organizaţie ce reuneşte foştii ambasadori americani din România şi lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie şi tehnologie – critică dur deciziile luate de Nuclearelectrica în materie de proiecte energetice. Într-o amplă opinie trimisă redacţiei Epoch Times, Zuckerman susţine că Nuclearelectrica a gestionat defectuos proiectele nucleare ale … - Regina contractelor cu statul își îmbogățește și familia: Neagu-Cristescu, paznicul de milioane al statului român
Între ianuarie 2025 și martie 2026, firma Akyle Security SRL a încasat peste 300 de milioane de lei din contracte de pază cu instituții publice. Societatea este controlată de Alexandru Vlad Mihai Cristescu, fiul Mihaelei Elena Neagu, numită ”regina contractelor cu statul”. Alături de Cristescu, în acționariat apare și Robert Constantin Ionescu, fost viceprimar al …



