Comisia de la Veneția și obligațiile Republicii de pe Dâmbovița. De ce lucrurile nu pot rămâne așa

Raportul de 20 de pagini publicat luni, la Strasbourg, de către Comisia de la Veneția, arată că statul de drept e atunci când însuși statul se supune dreptului. Chiar dacă documentul are natura unei opinii și nu se amestecă în deciziile Curții Constituționale din România, raportul spune că nu anulezi alegerile decât în momente „strict excepționale” și că nu o poți face „exclusiv pe baza informațiilor clasificate”. E datoria statului să explice românilor ce a fost „excepțional” și să o dovedească, cu probe nesecrete. 

Pe 27 martie 2023, Cătălin Predoiu, pe atunci ministrul justiției, a primit-o pe Claire Bazy Malaurie, președinta Comisiei de la Veneția. „A fost un privilegiu de a avea o discuție elevată și, în mod particular, am discutat despre necesitatea de a consolida încrederea cetățenilor în Justiție”, a spus Cătălin Predoiu. 

Luni, 27 ianuarie 2025, când a venit raportul Comisiei de la Veneția pornit de la o întrebare legată de anularea alegerilor din România, n-a mai fost un privilegiu pentru nici unul dintre responsabilii puterii. Cel puțin asta rezultă din tăcerea care s-a așternut. 

CCR s-a sesizat din oficiu și, prin urmare, nu a mai rămas cine să judece apelul

Da, e adevărat: Comisia de la Veneția nu s-a pronunțat strict pe situația României și nu a decis în locul României. Dar Comisia a analizat cazul pornind de la o întrebare referitoare la anularea alegerilor noastre prezidențiale, nu de la alte alegeri. 

„În ce condiții și în temeiul căror standarde juridice poate o curte constituțională să invalideze alegerile, pornind de la cazul recent din România?”, a fost întrebarea cu care a fost sesizată Comisia de la Veneția de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Comisia își începe raportul prin a spune că s-au mai văzut alegeri anulate în Europa (dă exemplul Austriei, Bulgariei și Ucrainei) dar subliniază că „decizia Curții Constituționale din România este specială în mai multe privințe”. 

Întâi, pentru că CCR s-a sesizat din oficiu, ca o Curte Supremă, cu un set extins de competențe generale. Consecința? Nu a mai rămas cine să judece un eventual apel specific. În general, spune Comisia de la Veneția, o astfel de decizie se ia de către autoritățile electorale și apoi rămâne curților superioare rolul de apel. La noi, CCR a decis și apoi AEP și BEC au aplicat, dovadă că pe ecranele tabletelor din secțiile unde se vota vineri, 6 decembrie, a apărut un mesaj potrivit căruia se stopează votul în urma deciziei BEC.

Ca multe alte lucruri din drept, principiul invocat de Comisie e logic. El e desenat astfel încât poate fi înțeles de către noi, oamenii fără cunoștințe juridice: dacă o curte ia o decizie, CCR în acest caz, e dificil ca aceeași curte să judece contestația, pentru că își poate pierde rolul obiectiv de arbitru. 

Cum dovedești că influențele campaniei din online au viciat rezultatul alegerilor 

Un alt lucru special în cazul României a fost faptul că „decizia se bazează pe interferențe prin intermediul social media și utilizarea disfuncțională a tehnologiilor digitale și a IA care favorizează unul dintre candidați. Astfel, deficiența nu este direct legată de procesul electoral în sine, ci mai degrabă la faza pregătitoare a alegerilor și la influența netransparentă asupra alegătorilor”.

Observația Comisiei de la Veneția se bazează, întâi, pe ideea că CCR a acționat știind că trebuie să dovedești legătura între un fenomen exterior procesului electoral al votului și alterarea votului în sine. „Influența asupra rezultatului alegerilor este condiția fundamentală” a oricărei anulări a alegerilor, spune Comisia.  

Dacă închizi în casă sau ameninți în masă alegătorii de pe o stradă cu o săptămână înainte de vot, sigur că ai afectat alegerile de pe acea stradă. Dar dacă le trimiți mesaje microtargetate pe internet, într-un mod incorect, asta e mai greu de asociat cu rezultatele înregistrate atunci când omul se duce la vot. Sau poate fi asociat, dar se cer dovezi.

Camera de panică a democrației

E nevoie de proba corelației, de ruta și proporționalitatea cauză-efect, iar acest lucru e dificil când discutăm despre mediul digital, o spune explicit Comisia.

Decizia anulării alegerilor e „ultima ratio”, conform expresiei din raport, ultima soluție pe care o iei, refugiul final al unui sistem de drept și al oricărei instanțe, camera de panică a democrației. Să oprești un vot înseamnă că ai apăsat un buton ca să semnalezi că primejdia e existențială. Cu atât mai mare e sarcina probei, obligația CCR și a statului de a dovedi.  

Nimic nu se poate judeca exclusiv pe probe secrete

Comisia de la Veneția insistă pe ideea că aceste probe e nevoie să fie publice, în toate cazurile când un stat anulează alegeri. Nu judeci nicio situație, în drept, doar pe probe secrete. Cu atât mai puțin nu judeci exclusiv pe probe secrete un caz de importanța anulării alegerilor. 

Chiar în dosarele penale care conțin probe clasificate, avocați și judecători care au un aviz special văd aceste documente sau mărturii. Nu poți ascunde reprezentantului celui acuzat probele. Alfel, cum se poate apăra?

În cazul de față, toată lumea a pierdut, pentru că un proces electoral a fost anulat. Un ONG de prestigiul APADOR-CH spune că raportul Comisiei de la Veneția afirmă că ”anularea alegerilor prezidențiale din 2024 s-a făcut cu încălcarea mai multor standarde democratice”.

Neîmplinirea este generală, a societății, nu mai contează preferințele politice. Toți suntem afectați, toți suntem parte interesată, toți avem dreptul la dovezi. 

E nevoie ca informațiile să iasă la iveală. Fie că sunt dovezi care se referă la dovezile legate de internet sau dovezi despre „încălcarea dispozițiilor legilor electorale, în special a legilor privind finanțare”, pe care Comisia le amintește ca invocate de Curtea Constituțională a României. 

Statul de drept e atunci când statul se supune dreptului – asta rezultă, implicit, din fiecare rând și din toate cele 20 de file ale raportului. 

Opinia Comisiei de la Veneția se încheie aici. Dar elevată sau mai puțin elevată, discuția dintre statul român și cetățenii săi nu se poate opri așa.