Planul de comasare a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) provoacă îngrijorare profundă în rândul jurnaliștilor, societății civile și experților în media. Dincolo de justificările birocratice sau economice invocate de guvern, această mișcare este percepută ca un atentat la libertatea presei și o încercare periculoasă de centralizare a controlului asupra spațiului informațional.
Două instituții cu misiuni diferite, forțate într-o structură unică
CNA are rolul de garant al libertății de exprimare în audiovizual, fiind autoritatea care monitorizează conținutul editorial, sancționează derapajele și asigură echilibrul în reflectarea politică. ANCOM, în schimb, este o instituție tehnică, care reglementează infrastructura și frecvențele de comunicații electronice.
Comasarea celor două înseamnă, de facto, amestecarea controlului asupra conținutului cu cel asupra infrastructurii, ceea ce ridică semne serioase de întrebare privind intențiile reale ale guvernului.
„Este o fuziune periculoasă între conținut și conductă”, avertizează un specialist în legislație media.
Un precedent toxic pentru democrație
În orice stat democratic, libertatea presei se bazează pe independența instituțiilor care veghează asupra acesteia. Or, prin comasarea CNA cu ANCOM, autoritatea care decide cine și ce poate spune în spațiul public devine parte a unei structuri mult mai ușor de influențat politic, mai ales că ANCOM are un istoric de numiri politice discreționare, fiind condusă de pesedistul Valeriu Zgonea.
Această comasare este un pas uriaș spre controlul politic al presei, sub pretextul eficientizării. Nu e despre birocrație, ci despre putere.
Într-un context în care presa independentă este deja sufocată de lipsa finanțărilor, de presiuni economice și de concurența neloială din partea instituțiilor de propagandă finanțate netransparent, o astfel de comasare poate duce la autocenzură, blocarea vocii critice și monopolizarea narativului public.
Mai mult, se creează un precedent: dacă o autoritate de reglementare devine instrument politic, oricine nu respectă „linia oficială” riscă să fie eliminat sub pretextul nerespectării unor norme administrative.
Deși implicațiile sunt uriașe, reacțiile publice sunt surprinzător de slabe. Majoritatea televiziunilor comerciale evită să comenteze subiectul, iar unele redacții preferă să ignore problema, de teamă să nu se trezească pe lista neagră a viitoarei mega-agenții.
Este exact tipul de tăcere care precede instaurarea unui control total.
