Politică

CNS Cartel ALFA cere majorarea salariului minim

Nivelurile ridicate ale inflației sunt generate de creșterea prețurilor la energie și alimente, de întreruperile lanțului de aprovizionare și, în multe cazuri, de profiturile excesive generate de unele companii care se folosesc de poziția lor dominantă în actualul climat economic, susține CNS Cartel ALFA, care solicită luni Guvernului să crească salariul minim pe economie.

„Lipsa creșterilor veniturilor din muncă a generat o criză a costului vieții. Impactul a fost însă mult mai mare asupra gospodăriilor cu venituri mici, care tind să cheltuiască o parte mai mare din venituri pentru bunuri și servicii esențiale, cum ar fi alimentele și energia. Aceștia tind să aibă mai puține economii pe care să se poată baza atunci când prețurile cresc”, spune confederația sindicală, potrivit unui comunicat de presă.

Cartel Alfa precizează că în România, „prețul alimentelor a crescut cu mult peste media europeană, așa cum arată și Instrumentul de monitorizare al prețurilor la alimente, realizat de Eurostat”. „Conform datelor prezentate în graficul de mai jos, prețurile la alimente au crescut ca medie în UE cu 41,3%, în raport cu cele din anul 2015, pe când în România, acestea au crescut cu 61,9%”, se arată în comunicat.

„Astfel, pentru români, creșterile de prețuri din ultimii ani se resimt mult mai dramatic. (…) din cauza salariilor mici, românii cheltuiesc o parte mai mare din ce câștigă pe alimente și bunuri de bază, astfel că impactul inflației este mai mare”, a mai transmis CNS Cartel Alfa.

În concluzie, CNS Cartel ALFA solicită Guvernului:

  • Să revizuiască de urgență salariul minim, împreună cu partenerii sociali, pentru a asigura adecvarea acestuia la costul vieții;
  • Să introducă un sistem de indexare automată a salariului minim atunci când inflație depășește un anumit procent;
  • Să inițieze un acord cu partenerii sociali pentru creșterea etapizată a salariului minim pentru a ajunge la valoarea coșului de trai într-un timp rezonabil;
  • Să promoveze un dialog social și negocieri colective pe scară largă privind creșterile salariale și să încurajeze revizuirile periodice și frecvente ale salariilor, în special în perioadele de inflație;
  • Să ia în considerare măsuri suplimentare care pot contribui la reducerea inflației, cum ar fi reformele fiscale progresive și impozitele pentru profiturile excesive pe bunuri esențiale.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button