Clotilde Armand riscă dosar penal după ce a îmbrăcat fără drept o uniformă militară
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, s-a dat în spectacol marți seară, în timpul unui incendiu care a izbucnit în Capitală. Edilul s-a prezentat la fața locul îmbrăcată cu uniforma de pompieri, pentru a da declarații în fața camerelor. Profitând de drama persoanele care își vedeau locuințele cum ardeau, Clotilde Armand a încercat să câștige capital electoral, însă a încălcat Codul Penal și acum riscă să fie anchetată.
Prin decizia de a îmbrăca uniforma de pompieri, Clotilde Armand poate fi acuzată de că a încălcat art. 258 din Codul Penal, care spune:
„(1) Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost săvârşite de o persoană care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani”.
Clotilde Armand a apărut la un incendiu cu uniforma de pompieri, prin urmare și-a asumat calitatea de pompier în acea situație. Primarul Sectorului 1 riscă de la 1 la 5 ani de închisoare, potrivit legii. Pompierii din România au statut de cadre militare și sunt organizați militar. Folosirea uniformei militare în scopuri electorale constituie o faptă penală. De pe site-ul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) aflăm că toată conducerea este formată din militari și doar aceștia au dreptul de a îmbrăca uniformele.
De altfel, în articolul 325 din Codul Penal se precizează:
(1) Purtarea fără drept de decoraţii, uniforme sau de semne distinctive ale unei autorităţi publice se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.
(2) Purtarea, fără drept, de uniforme, grade sau insigne militare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.
Spre exemplu, în 2021, o femeie din România s-a ales cu dosar penal pentru că a avut o ședință foto cu uniforma polițiștilor. Clotilde Armand este în aceeași situație deoarece s-a folosit de uniforma pompierilor, la un incendiu, pentru a-și face campanie electorală. Clotilde Armand este doar primarul unui sector din capitală, nu are niciun rol în Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, nu reprezintă această instituție, nu are grade militare.