Liderii locali și regionali, reunițiți în sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor

Liderii locali și regionali se reîntrunesc în seiunea plenară în cadrul Comitetului European al Regiunilor, în perioada 30 iunie-2 iulie, unde vor discuta împreună cu comisarii europeni planul de redresare și viitorul buget al Uniunii Europene, potrivit comunicatului oficial al CoR, remis Caleaeuropeana.ro.
La 2 iulie, la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor, Johannes Hahn, comisarul european pentru bugetul UE, va discuta cu liderii locali și regionali despre planul de redresare al Uniunii Europene și despre bugetul pe termen lung, care se află în pregătire, în cadrul unei sesiuni plenare a Comitetului European al Regiunilor, care se desfășoară sub influența provocărilor economice și sanitare create de pandemie.
Alți trei comisari europeni vor discuta, de asemenea, despre răspunsurile de natură politică și în materie de politici ale UE la criză.
De asemenea, liderii locali și regionali vor vota o rezoluție privind bugetul pe termen lung al UE, cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027 și Planul de investiții pentru o Europă durabilă, pilonul de investiții al Pactului verde european, elaborat de Comisia Europeană pentru a conduce UE pe calea realizării, până în 2050, a neutralității din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon.
Membrii Comitetului European al Regiunilor (CoR), alcătuit din șase grupuri politice, vor decide, de asemenea, cu privire la prioritățile politice ale Adunării pentru perioada 2020-2025.
Cu ocazia alegerii sale în funcția de președinte al Comitetului, în februarie, Apostolos Tzitzikostas (EL-PPE), guvernator al regiunii Macedonia Centrală, a declarat că va promova o democrație europeană „modernizată”, măsurile ce-și propun să răspundă la „transformările profunde” pe care le presupun „revoluțiile actuale – ecologică, digitală și demografică –”, precum și acele politici europene care au „cel mai relevant impact regional și local”, de exemplu politica pentru coeziune.
Pactul verde european și necesitatea de a-l plasa în centrul planurilor de redresare a economiilor locale și regionale vor face obiectul unei dezbateri separate.
Membrii Comitetului European al Regiunilor vor vota, de asemenea, opt avize care cuprind recomandări ale autorităților locale și regionale adresate instituțiilor cu competențe de decizie ale UE. Mai multe avize au fost inițial programate pentru adoptare în mai, într-o sesiune plenară care a fost anulată din cauza măsurilor de izolare aplicate în întreaga UE.
Din cauza constrângerilor sanitare, doar un număr limitat de membri pot fi prezenți fizic. Alții vor participa online. Trecerea la un format hibrid al sesiunii plenare va implica și trecerea la votul electronic. Sesiunea plenară se va desfășurat pe parcursul a trei zile, în loc de două, ca de obicei.
Programul dezbaterilor:
- Marți, 30 iunie (15:00-16:00): Dezbatere privind gestionarea crizei provocate de pandemia de COVID19 și planul de redresare cu Janez Lenarčič, comisarul responsabil cu gestionarea situațiilor de criză
- Marți, 30 iunie (16:00-16:30): Dezbatere privind Pactul verde european plasat în centrul procesului de redresare la nivel local și regional după criza provocată de COVID-19
- Miercuri, 1 iulie (12:15-13:30): Dezbatere privind demografia, cu dna Dubravka Šuica , comisara responsabilă pentru democrație și demografie
- Joi, 2 iulie (10:15-12:00): Dezbatere privind viitorul CFM în contextul redresării după criza provocată de COVID-19, cu dl Johannes Hahn, comisarul responsabil pentru buget și administrație
- Joi, 2 iulie (12:45-14:15): Dezbatere privind aspectele economice ale redresării după criza provocată de COVID – 19, cu dl Thierry Breton, comisarul responsabil pentru piața internă
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Va deveni Canda o superputere energetică? Gigantul Shell a aprobat o investiție uriașă pe coasta Pacificului
Consorţiul condus de gigantul energetic britanic Shell a aprobat extinderea proiectului LNG Canada din provincia British Columbia, o investiţie care va dubla capacitatea de producţie la aproximativ 28 de milioane de tone de gaze naturale lichefiate (GNL) pe an şi ar putea consolida poziţia Canadei printre marii exportatori mondiali de GNL, relatează CNBC, potrivit news.ro. … - Dispare plafonarea: unii români vor plăti de două ori mai mult pentru a nu îngheța în case
Facturile pentru încălzire în sezonul rece vor aduce diferențe majore de la un oraș la altul, unii români ajungând să plătească aproape dublu față de alții. În timp ce mai multe primării din țară au decis să mențină subvenții consistente pentru a îngheța tarifele la nivelul iernii trecute, în Capitală nu s-a luat încă o … - Cum se joacă pe sub masă puterea de cumpărare a românilor. Culisele noii legi a salarizării unitare și șocul taxelor/ Se discută despre o „indexare prudentă”
România are nevoie de o lege a salarizării unitare, iar aceasta ar trebui avută în vedere la construcţia bugetului pentru 2027, a declarat marţi Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, care a pledat, totodată, pentru o indexare prudentă a pensiilor şi a salariilor din sectorul bugetar. „Ce este o ştire bună? Şi domnul ministru Nazare a … - Dosarul EPSTEIN aruncă în aer Norvegia. Audieri-șoc în Parlament: Sunt implicați diplomați grei și Familia Regală
Parlamentul Norvegiei începe miercuri audierile publice privind legăturile unor politicieni și diplomați norvegieni cu Jeffrey Epstein, infractorul sexual american decedat în 2019. Scandalul a provocat o serie de anchete parlamentare și investigații ale poliției și a pus sub presiune elita politică și diplomatică a țării. Documentele referitoare la Epstein publicate în ianuarie de Departamentul de … - Intervenție explozivă a lui Traian Băsescu! Fostul președinte îi ia apărarea lui Călin Georgescu și face praf „spectacolul cătușelor” regizat de DIICOT!
Traian Băsescu a comentat imaginile cu fostul candidat la Preşedinţie încătușat. Fostul președinte spune că înțelege de ce a fost arestat, dar că nu era nevoie de un asemenea „spectacol”. Călin Georgescu a fost arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile în dosarul DIICOT în care este acuzat de constituire a unui grup …




