PoliticăSocial

PSD și PNL: Pensii speciale DA, vouchere sociale mai la toamnă

Peste 2,8 milioane de români vor primi acasă vouchere sociale de la stat, pentru a-și completa veniturile în contextul scumpirilor în lanț, însă cardurile electronice nu vor ajunge la 1 iunie, ci „va dura o perioadă de timp” până când tichetele vor intra în posesia românilor cu venituri mici.

„Trebuie să avem în vedere că e un număr de trei milioane de carduri. Va începe cu data de 1 iunie aşa cum s-a promis şi va dura poate o perioadă de timp până când aceste carduri vor ajunge la beneficiarul final, pentru că, pe de o parte, discutăm de emiterea lor, pe de altă parte, discutăm de distribuirea lor în teritoriu. Dar îi asigurăm pe toţi că, aşa cum s-a angajat Guvernul României, cardurile vor ajunge la beneficiarii finali şi vor putea să îşi achiziţioneze produsele alimentare de bază în această perioadă de criză pe care o parcurgem azi şi suntem solidari cu cei care au cel mai mult de suferit”, a spus vineri ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, precizând că lista de beneficiari finali cuprinde circa 2.861.000 de persoane.

Potrivit acestuia, poştaşul va fi cel care va duce cardul acasă, la beneficiar, însă „va dura până când va ajunge progresiv tichetul social la beneficiarii finali”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button