Claudiu Târziu: Patrimoniul confiscat de comuniști trebuie să fie restituit Mitropoliei Basarabiei

Distribuie acest articol!

Claudiu Târziu, copreședintele AUR, efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova, în cadrul căreia a vizitat o serie de obiective de importanță istorică și culturală – Cimitirul oștașilor români de la Țiganca, Episcopia Basarabiei de Sud, dar a avut și întrevederi cu reprezentanți din domeniul educației – Svetlana Stoinov, directoarea liceului Mihai Eminescu din Comrat, și cu înalte fețe bisericești.

În contextul vizitei la sediul Mitropoliei Basarabiei, Claudiu Târziu s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor. Cu această ocazie, senatorul AUR și-a exprimat sprijinul față de această instituție, inclusiv în ceea ce privește recuperarea proprietățlor Mitropoliei Basarabiei confiscate abuziv de către regimul comunist:

„Am fost și vom fi mereu alături de Mitropolia Basarabiei, singura instituție românească interbelică reactivată la răsărit de Prut după prăbușirea URSS. Cu toții cunoaștem cât de grea a fost, între 1992 și 2002, prigoana din partea autorităților Republicii Moldova și a Bisericii Ortodoxe Ruse. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Mitropolia a rezistat persecuțiilor, iar acum, este reclădită pe temelia ei istorică și canonică.

Recuperarea proprietăților Mitropoliei Basarabiei confiscate abuziv de către regimul comunist de ocupație este una dintre preocupările noastre. Patrimoniul imobiliar și arhivistic al Bisericii Ortodoxe Române deținut de Guvernul Republicii Moldova este imens. El trebuie să-i fie restituit proprietarului de drept, adică Mitropoliei Basarabiei. Vom depune eforturi pentru aducerea acestei chestiuni pe agenda bilaterală a Bucureștiului și Chișinăului. Totodată, țin să mulțumesc Înaltpreasfințitului Mitropolit și Exarh Petru Păduraru, pentru înalta distincție pe care mi-a acordat-o: Ordinul Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, se arată într-un comunicat.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: