Claudiu Târziu: Ce vrem noi, AUR

Distribuie acest articol!

Azi dimineață mi-a ajuns. Am văzut al nu știu cîtelea comentator politic, de astă dată unul vechi și experimentat, care pretinde că nu înțelege ce vrea AUR.

Dacă din tot ce am făcut pînă acum nu le-a fost clar unora și altora, înseamnă că trebuie să sintetizăm și să repetăm pînă la sațiu ce vrem. Așa că am scris textul de mai jos.

* * *

Vrem suveranitate națională, nu să fim conduși de funcționarii unui supra-stat european. Vrem o Europă a Națiunilor, nu un nou imperiu – Statele Unite ale Europei -, cu guvern unic, armată unică, monedă unică.

Vrem reîntregirea țării în granițele ei firești, care au fost ciuntite prin pactul Ribbentrop – Molotov.

Vrem să recuperăm tezaurul României sechestrat la Moscova.

Vrem ca resursele naturale ale țării noastre să fie folosite de români, în beneficiul românilor, cu grija necesară pentru moștenirea pe care suntem datori să o lăsăm celor care vin după noi.

Vrem un stat puternic și respectat în lume, cu o armată capabilă – prin număr, pregătire și înzestrare – să-i apere hotarele, cu o diplomație care să-i reprezinte cu adevărat interesele, cu o economie care să-i susțină eforturile de dezvoltare, cu o cultură care să-l distingă în corul națiunilor, cu un sistem de educație de natură să ofere șanse de viață mai bună noilor generații, cu un sistem de sănătate în care românii să poată avea încredere; vrem un stat care să poată asigura ordinea internă și siguranța cetățenilor. Pe scurt, vrem un stat în care milioanele de români aflate în pribegie azi să-și dorească să se întoarcă.

Vrem întoarcerea acasă a fraților noștri de care avem nevoie și care au nevoie de noi.

Vrem ca națiunea noastră să prospere și să se afirme în lume așa cum merită.

Vrem ca tradiția noastră, obiceiurile, cultura specifică și modul de viață să nu ne fie puse în pericol prin transferuri masive de populații din alte culturi și de pe alte meridiane în vatra noastră națională.

Vrem ca istoria noastră, a românilor, să fie cunoscută așa cum a fost, nu așa cum vor să o rescrie alții. Și vrem să fie respectată de toți. Vrem ca memoria publică să păstreze numele și chipurile de eroi, martiri și sfinți ai neamului. Vrem să ne putem cinsti eroii, martirii și sfinții, fără nici un fel de cenzură ideologică.

Vrem apărarea, încurajarea și susținerea familiei naturale, așa cum este ea de milenii, alcătuită dintr-un bărbat și o femeie, care pot da naștere la prunci. Viitorul națiunii noastre depinde de politicile pro-familie și pro-viață pe care un stat responsabil trebuie să le aibă.

Vrem să apărăm viața încă din momentul concepției.

Vrem ca legea morală să-și recapete dreptul de existență în cetate. Iar acest lucru este posibil numai prin încetarea marginalizării, ponegririi și lovirii Bisericii – înțeleasă și ca instituție, dar mai ales ca o comunitate de credincioși. Simfonia bizantină dintre puterea politică și puterea spirituală în stat este un ideal la care aspirăm.

Vrem ca drepturile și libertățile românilor să fie cu adevărat respectate. Nu vom accepta nici o acțiune a vreunei autorități, nici un act administrativ și nici o lege care aduce atingere unor drepturi sau unor libertăți ale cetățenilor români. Ne vom ridica mereu pentru apărarea drepturilor și libertăților noastre. Cu orice risc. Atît în țară, cît și în străinătate – în comunitățile românești de pe teritoriul altor state și în organizațiile internaționale din care România face parte.

Vrem ca teritoriul nostru național să fie un spațiu al libertății, în care să nu pătrundă dictatura ”corectitudinii politice”, corolar al ideologiei criminale neomarxiste.

Acestea sînt liniile generale ale proiectului nostru de țară. Pentru aceste deziderate ne-am născut ca partid, pentru ele luptăm și vom lupta pînă cînd ni le vom îndeplini.

Așa să ne ajute Dumnezeu!


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: