Politică

Claudiu Târziu (AUR): ”Prin afirmațiile sale extrem de grave, Zelenski încearcă forțarea intrării României în război”

„Afirmațiile lui Volodimir Zelenski privind scenariul unei coaliții de țări învecinate care să doboare rachetele inamice aflate în spațiul aerian ucrainean sunt extrem de grave și, totodată, un demers pe cât de direct, pe atât de primejdios, de a forța intrarea țării noastre în acest război”, susține Claudiu Târziu, președinte al Consiliului Național de Conducere al AUR și lider al delegației partidului în Parlamentul European.

„Cred că aceste declarații nu sunt deloc întâmplătoare. Liderul de la Kiev caută pe toate căile să își atragă cobeligeranți, într-un conflict pe care pare că dorește să îl extindă.

În ce măsură analizarea unei « posibilități tehnice » pentru a utiliza aparate de luptă aparținând forțelor aeriene românești – și nu numai – care să lovească ținte aflate pe teritoriul ucrainean va conduce în termeni reali la dezescaladarea acestui conflict?

Este o întrebare retorică, desigur, pentru că nu trebuie să fii vreun expert militar ca să înțelegi că o asemenea acțiune ar putea avea consecințe dintre cele mai serioase asupra țării noastre și ar determina o deteriorare semnificativă a situației de securitate din regiune”, susține președintele CNC al AUR.

„Tăcerea – proverbială, de altfel – a domnului Iohannis, președintele României, în urma unor declarații de o asemenea gravitate este încă un semn de crasă iresponsabilitate din partea acestuia!”, a conchis Claudiu Târziu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button