Claudiu Târziu (AUR): Paștele între „corectitudinea politică” și Hristos

Distribuie acest articol!

Claudiu Târziu, copreședintele AUR, a publicat un text mai vechi în care vorbește despre necesitatea unei revoluții conservatoare, în contextul în care discursul corectitudinii politice devine tot mai accentuat în zilele noastre. „Legea divină în minte și modelul hristic în inimă, fiecare dintre noi este chemat la o revoluție personală”, afirmă acesta.

Iisus Hristos S-a întrupat pentru a aduce o Lege nouă, adică o nouă ordine a lumii. A vizat, deci, o revoluție, în 𝑠𝑒𝑛𝑠 𝑒𝑡𝑖𝑚𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑐: să restaureze omul, să-l readucă la condiția lui inițială de fiu al lui Dumnezeu, de care singur s-a îndepărtat. Degeaba zic unii că Mântuitorul a fost crucificat pentru că nu a promis revoluție – ceea ce așteptau evreii. Ba tocmai de aceea a fost răstignit, că a adus revoluția! Numai că fariseii și cărturarii au confundat-o cu o erezie, iar poporul – cu o încăierare politică.

Așadar, cu Legea divină în minte și modelul hristic în inimă, fiecare dintre noi este chemat la o revoluție personală. Prin comparație cu această misiune, oricare alta devine irelevantă. Totuși, omul este o ființă socială și nu poate rămâne indiferent la destinul comunității. Așa încât, când societatea nu doar că nu mai respectă Legea și că disprețuiește Modelul, dar face legi contra Legii și prigonește Modelul, atunci omul creștin are obligația să se opună acestui „progres” (greșit numit „revoluție”), printr-o nouă 𝑟𝑒𝑣𝑜𝑙𝑢𝑡̦𝑖𝑒 la nivel comunitar. Pentru că într-un mediu total viciat numai sfinții ar mai putea rămâne necorupți. Și chiar dacă toți avem vocația sfințeniei, nu toți avem puterea sfinților. Cei mai mulți avem nevoie de puncte de sprijin pământești în haosul acestei lumi.

Din perspectivă creștină, revoluția în cetate nu poate fi 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑟𝑎̆, adică nu urmărește instaurarea unei teocrații, ci revenirea la situația în care poți 𝑎𝑙𝑒𝑔𝑒. Pentru că Dumnezeu ne-a dăruit libertatea, iar noi nu avem dreptul ca, în numele Lui, să o suprimăm. Dimpotrivă, avem obligația să o apărăm. Astăzi ne confruntăm cu o accelerare a „revoluției” (neo-)marxiste, iar lumea veche, întemeiată pe și guvernată de preceptele creștine este amenințată cu extincția. Un instrument și în același timp un nume de scenă al acestei „revoluții” este „corectitudinea politică”. Acestei false 𝑟𝑒𝑣𝑜𝑙𝑢𝑡̦𝑖𝑖 creștinii trebuie nu doar să-i reziste, ci să i se opună, până la a o înfrânge. Și nu doar cu 𝑎𝑟𝑚𝑒𝑙𝑒 consacrate: rugăciune, post, spovedanie, împărtășanie, fapte bune. Ci și prin mijloace 𝑝𝑜𝑙𝑖𝑡𝑖𝑐𝑒. Adică prin acționarea unor pârghii de putere asupra cetății (comună, oraș, județ, stat).Iată ce revoluție ne cere acum Iisus Hristos! El înviază pentru noi și așteaptă să înviem și noi întru El. Pentru ca Învierea Domnului să fie un fapt real, nu doar o evocare, ea trebuie să se petreacă în inima noastră. Și-o dată cu Învierea din noi, va învia lumea toată.

Învierea Domnului în inimă vă doresc, frați creștini. Hristos a înviat!


Distribuie acest articol!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: