Dezacord între miniștrii UE de Finanțe. România nu vrea să renunțe la adoptarea cu unanimitate a deciziilor privind impozitarea

România nu susţine trecerea de la unanimitate la majoritate calificată în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare la nivel UE a unor decizii în domeniul impozitării, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, în cadrul Consiliului Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN).
În contextul în care miniştrii de Finanţe din UE au dezbătut necesitatea reformării sistemului fiscal pentru o impozitare echitabilă şi eficientă, Florin Cîţu a amintit că politica de impozitare reprezintă un element al suveranităţii şi o pârghie esenţială în stabilirea politicilor naţionale.
În cadrul discuţiilor privind introducerea unui nivel minim de impozitare, oficialul român a amintit că această chestiune reprezintă un aspect problematic pentru România.
De asemenea, Florin Cîţu şi-a exprimat susţinerea faţă de îmbunătăţirea regulilor UE pentru cooperarea administrativă între statele membre.
„Susţinem finanţarea bugetului UE pe baza principiilor echităţii, eficienţei, transparenţei şi simplităţii. Referitor la noile resurse proprii care urmează să fie propuse de Comisia Europeană, suntem deschişi discuţiilor, dar trebuie mai întâi să vedem propunerile concrete şi impactul financiar asupra bugetului naţional”, a precizat Florin Cîţu, care a participat la reuniune, alături de ceilalţi miniştri de finanţe europeni, prin sistem videoconferinţă.
Oficialul român a declarat că România acordă o mare importanţă ponderii echitabile a poverii financiare între statele membre, luând în considerare dezvoltarea economică a acestora.
Ministrul Finanţelor Publice a subliniat că utilizarea impozitării ca sprijin în tranziţia către „economia verde” trebuie să ia în considerare specificităţile economice ale fiecărui stat membru, mai ales în cazul statelor aflate în proces de recuperare a decalajelor.
Implementarea planurilor de redresare a economiei la nivelul Uniunii Europene, sistemul de resurse proprii ale bugetului european, modalităţi de asigurare a unui sistem de impozitare echitabil şi eficient şi adaptarea pieţelor financiare la era digitală au fost principalele teme de discuţii ale reuniunii informale a miniştrilor de Finanţe din UE, la Berlin, în 11 şi 12 septembrie 2020.
Reuniunea din 11 septembrie 2020 a fost precedată de întâlnirea Eurogroup în format extins, care a avut pe agendă trecerea în revistă a dosarelor aferente Uniunii Bancare.
Sursa: Digi24
- Trump vorbește de o intervenție terestră în Venezuela: ”Aceștia sunt oameni care ne ucid populația”Avertisment de ultimă oră de peste Ocean. Donald Trump a transmis că se gândește serios la atacuri terestre asupra Venezuelei. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, la scurt timp după apariția unor informații privind autorizarea CIA de a efectua operațiuni sub acoperire în Venezuela. Întrebat dacă în acest război împotriva cartelurilor …
- Sora fostului ministru de Interne, Carmen Dan, reținută 24 de ore în dosarul de înșelăciune în care este cercetatăSimona Stan, sora fostului ministru de Interne, Carmen Dan a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este cercetată. Prejudiciul este de 1,3 milioane de euro, majoritatea păgubiților fiind medici stomatologi. Simona Stan a primit ordonanță de reținere pentru 24 de oră, iar procurorii intenționează să dispună aceeași …
- Jaf la Spitalul Militar Central: Care sunt acuzațiile oficiale la adresa Florentinei Ioniță RaduFlorentina Ioniță-Radu și alți suspecți vor fi aduși la audieri la sediul DNA Militar, unde se vor stabili măsurile procedurale. Generalul ar fi semnat documente „peste ministrul Apărării”, în baza cărora ar fi fost plătite sume consistente din bugetul Armatei. Care sunt acuzațiile procurorilor la adresa Florentinei Ioniță Radu 1 – uzurparea funcției dacă funcționarul …
- Societății Naționale a Apelor Minerale i se permite să scumpească apa vândută angro îmbuteliatorilor cu peste 31%, după ce statul i-a majorat redevența cu 33%Prețul angro cu care compania de stat Societatea Națională a Apelor Minerale (SNAM) le vinde îmbuteliatorilor, la sursă, apa minerală pentru consum alimentar extrasă din perimetrele de profil pe care le are în concesiune, preț reglementat de stat, potrivit legislației în vigoare, va fi majorat cu 31,32%, de la 43,25 la 56,80 lei/1.000 de litri. …
- Eroul închisorii! Deținutul hacker din Târgu Jiu a adăugat câte un zero la sumele de bani primite de deținuțiNoi detalii despre modul în care a acționat deținutul de la Penitenciarul din Târgu Jiu, care a intrat în baza de date a închisorii, unde a efectuat mai multe modificări, au fost făcute de șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor, Geo Bogdan Burcu. Geo Bogdan Burcu a spus că deținutul nu a micșorat pedepse, nu a acordat zile …