Claudiu Târziu (AUR): Ce a negociat Marcel Ciolacu cu OMV? Ce le ascunde românilor? Iar îi păsuiește de plata taxelor către statul român

Președintele CNC al AUR, Claudiu Târziu, îl acuză pe Marcel Ciolacu de secretomanie în contextul întâlnirii cu repreșezentanții OMV, având în vedere că premierul deține prin interpuși benzinării OMV Petrom în tot județul Buzău.
„Bună ziua, vă zic și eu și mă grăbesc să intru în două subiecte foarte importante pe ordinea de zi, unul deja anunțat de domnul președinte George Simion, și anume cel privitor la întâlnirile pe care noul premier al României, domnul Marcel Ciolacu, înțelege să le aibă la început de mandat cu companii străine în mod secret sau cel puțin discret, în sensul în care, după aceste întâlniri, nu emană nici un fel de document, niciun fel de comunicat. Să știm și noi care au fost temele de discuție și care au fost concluziile și ne îngrijorează acest comportament, cu atât mai mult cu cât el vine în linie, să spunem așa, cu cel al președintelui României, Klaus Iohannis.
Vă aduceți aminte că înainte de instalarea noului Guvern, domnul președinte Klaus Iohannis a avut o întâlnire de taină cu reprezentanții O.M.V., după instalarea noului Guvern, o nouă întâlnire de taină, de această dată între reprezentanții OMV și premierul României. De ce este această companie și doar aceasta atât de importantă în punerea în operă a programului de guvernare a PSD și PNL?
Sub sloganul de patriotism economic, vom vedea negreșit, prin măsurile care urmează a fi luate de acest Guvern. Vă aduceți, vă aduceți aminte că tot guvernul PNL-PSD și cu UDMR a hotărât scutirea de trei sferturi din taxa de solidaritate datorată de OMV statului român și în felul acesta au fost prejudiciate alte domenii și a fost prejudiciat poporul român.”, a declarat Claudiu Târziu în conferința săptămânală a AUR.
Liderul AUR îi cere explicații premierului Ciolacu pe tema cutremurelor suspecte din Oltenia și care sunt cauze acestora avân în vedere că OMV a anunțat descoperirea unor noi zăcăminte în zonă.
„Îi solicităm domnului premier Marcel Ciolacu să explice ce anume a avut de discutat cu TV și dacă a aflat care sunt cauzele cutremurelor din Oltenia, de exemplu, dacă ele sunt în legătură directă sau nu cu descoperirile ONVV privitoare la noi resurse de țiței și gaze, atât în Oltenia, cât și în Muntenia.”, a mai spus Claudiu Târziu.