M-am luptat toata viaţa cu un soi de idealism m-a făcut să mă îndepărtez, de cele mai multe ori, de la realităţile cotidiene şi nu mi-a dat voie să înţeleg un anumit tip de comportament social şi uman, din ce în ce mai prezent în ultima vreme, atât la nivel mondial, cât şi la nivel naţional, şi anume compromisul.
Amborse Bierce spunea despre compromis că este „o reglare a intereselor contradictorii care dă fiecărui adversar satisfacţia de a crede că a primit ceva ce nu trebuia să aibă şi că nu a fost privat de nimic, cu excepţia a ceea ce era pe bună dreptate datoria sa”.
Pentru mine, compromisul poartă stigmatul deşertăciunii. Există de-a lungul istoriei momente în care ştiinţa face o descoperire, dracul pune mâna pe ea, însă îngerii se tot ceartă cu privire la cea mai bună întrebuinţare a sa.
Eterna dispută dintre unguri şi români privind apartenenţa Transilvaniei pare că nu se va stinge prea curând, iar dezamăgirea mea vine din faptul că această dispută este menţinută artificial de către autoritățile care aplică principiul DIVIDE ET IMPERA, ca pe un principiu al puterii de stat. Este cunoscut că acest principiu a fost aplicat de foarte multe ori de către guvernele statelor multietnice, potrivit căruia cea mai bună metodă de gestionare a unui asemenea stat este provocarea dușmăniilor interetnice pentru impunerea voinței guvernului și slăbirea împotrivirilor.
Rasele nu există decât în minţile rasiştilor, iar diferenţele şi superioritatea anumitor naţiuni este întreţinută doar de minţile diabolice ale extremiştilor şi ale celor care încearcă să întreţină o destructurare a relaţiilor interumane, iar de cele mai multe ori descoperirile istorice şi atestările arheologice sunt departe de a fi de cea mai bună acurateţe şi de o inocentă intenţie. De cele mai multe ori, descoperirile și modul în care sunt prezentate de către ştiinţă şi de către specialişti au fost folosite în scopuri politice, geostrategice şi au constituit sursa unor războaie interminabile.
Palatul Cultural, pe al cărui frontispiciu era scris în momentul inaugurării „Pentru cultura publică” este o clădire reprezentativă a Aradului, nu doar din punct de vedere arhitectural, dar şi în ceea ce priveşte utilitatea acestui ansamblu destinat culturii.
În țară nu prea are „concurenţi”; în această categorie se mai poate încadra doar Palatul Culturii din Târgu Mureş, împodobit cu motive artistice secesioniste maghiare; Palatul din Sighetul Marmaţiei care seamănă cu o fortăreaţă — şi Palatul Culturii din Iaşi. Cel din urmă însă, deşi foarte frumos, a avut prin construcţie destinaţia inițială de palat administrativ, doar mai târziu fiind mutate, între pereții săi, muzeul şi alte instituţii culturale.
Dacă Palatul Culturii din Târgu Mureş reprezintă întruchiparea ambițiilor arhitecturale şi civice ale primarului Bernády György, putem afirma că Palatul Cultural din Arad este împlinirea visurilor Asociației Culturale „Kölcsey”, structură asociativă înfiinţată în anul 1881 şi care, încă de la începutul fiinţării sale, a fost conştientă de importanţa promovării culturii şi valorilor spirituale, idei care au fost împărtăşite de către conducerea urbei noastre din perioada respectivă. Nu este întâmplătoare comparaţia făcută între cele două instituţii culturale reprezentative de pe Mureş deoarece înfiinţarea lor este în strânsă legătură, iar asemănările se pot recunoaşte cu uşurinţă până în zilele noastre.
În urmă cu câţiva ani au fost demarate lucrări de renovare majore, spun autorităţile, şi nu pot să nu remarc emfaza specifică semidocţilor, cu care primarul Falcă prezenta acest fapt. Numai că, după finalizarea lucrărilor pe două dintre arcadele de pe bolta Palatului, în locul gravurilor care redau simbolul artelor şi meseriilor, reprezentate prin nişte lire, a fost gravată stema maghiară.
Stema actuala a Ungariei
Pe bolta Palatului, înainte de restaurare, erau patru imagini care reprezentau artele și meseriile, iar pe două dintre arcadele care mărgineau bolta erau reprezentate două lire.
După restaurare, cele patru imagini cu artele și meseriile au dispărut, iar în locul lirelor a apărut stema Ungariei care a fost adoptată ca simbol național al Ungariei în anul 1990.
Legea nr. 422/2001 privind protejarea momunentelor istorice prevede următoarele:
Art. 23. (1) Intervențiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza și cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii și Cultelor sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor.
(2) În sensul prezentei legi, intervențiile ce se efectuează asupra monumentelor istorice sunt:
a) toate lucrările de cercetare, conservare, construire, extindere, consolidare, restructurare, amenajări peisagistice și de punere în valoare, care modifică substanța sau aspectul monumentelor istorice;
f) amenajări de căi de acces, pietonale și carosabile, utilități anexe, indicatoare, inclusiv în zonele de protecție a monumentelor istorice.
(3) Autorizația de construire, autorizația de desființare, precum și autorizațiile referitoare la intervențiile prevăzute la alin. (2) se eliberează numai pe baza și în conformitate cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor sau, după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor și cu celelalte avize, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
(4) Autorizațiile prevăzute la alin. (3), emise fără avizul instituțiilor abilitate prin lege și fără respectarea condițiilor acestora, sunt nule de drept.
Art. 24. (2) Toate intervențiile care se efectuează asupra monumentelor istorice, altele decât cele de schimbare a funcțiunii sau a destinației, de întreținere sau de reparații curente, indiferent de sursa lor de finanțare și de regimul de proprietate a imobilului, se fac sub inspecția și controlul propriu ale Ministerului Culturii și Cultelor, respectiv ale serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, cu personal atestat, în condițiile legii.
(3) În condițiile legii, în cazul realizării de lucrări neautorizate, fără avize sau care încalcă avizele de specialitate, personalul de inspecție abilitat are dreptul să întrerupă lucrările până la intrarea în legalitate, să aplice sancțiuni și, după caz, să dispună revenirea la situația inițială și să sesizeze organele de cercetare penală.
Art. 26 (1) În vederea protejării monumentelor istorice Ministerul Culturii și Patrimoniului Național îndeplinește, direct sau prin serviciile sale publice deconcentrate ori prin alte instituții publice subordonate, următoarele atribuții:
13. coordonează, prin diriginți de specialitate ai Oficiului Național al Monumentelor Istorice, atestați de Ministerul Culturii și Cultelor, lucrările de conservare, consolidare și restaurare a monumentelor istorice, atunci când intervențiile sunt finanțate total sau parțial din fondurile alocate de Ministerul Culturii și Cultelor;
14. asigură inspecția și controlul propriu la monumentele istorice privind starea lor de conservare și respectarea avizelor de specialitate emise, precum și controlul propriu al șantierelor având drept obiect monumentele istorice, indiferent de regimul de proprietate și de grupa monumentului istoric, de natura operațiunilor și de sursa lor de finanțare;
15. constată contravenții și aplică sancțiuni prin împuterniciții săi și ia măsurile corespunzătoare de sesizare a organelor de cercetare penală, în cazul infracțiunilor.
Sunt dispus să înţeleg compromisul politic al UDMR care supravieţuieşte prin voturile minorităţii maghiare, însă nu pot înţelege faptul că în România există nişte funcţionari plătiţi să emită nişte avize, să efectueze nişte controale şi să ia măsuri, şi nu o fac.
Autorităţile statului care ar fi trebuit să supravegheze aceste lucrări nu au ştiut că noile gravuri reprezintă stema statului maghiar sau se pune problema de un consimţământ tacit la schimbarea destinaţiei anumitor clădiri istorice!?
Iar acum dilema care se naşte pentru mine este următoarea: aceşti funcţionari au fost atinşi de vreun idealism feroce sau de vreun atavism al prostiei şi al corupţiei!?!?
Toate aceste tertipuri prin care UDMR încearcă să atragă capital electoral nu fac decât să întreţină ura şi tensiunea între două naţiuni care au cunoscut foarte multe momente în istorie când şi-au dat mâna pentru a apăra fiinţa neamului lor, bucata de pământ care i-a primit, i-a hrănit şi le-a crescut copiii. Să nu privim prea departe de epoca comunistă, când şi ungurii şi românii s-au găsit deopotrivă sub teroarea unui regim autoritar. Poate mulţi dintre unguri mai păstrează „aroma” frustrării născute din faptul că mulţi străini precum nemţii sau evreii erau vânduţi de către regimul comunist, numai ei au fost nevoiţi să rămână în aceeaşi mizerie care îi aştepta şi acasă.
Genul acesta de momente determină apropierea dintre naţiuni, creează o legătură inefabilă pe care istoria o poate reda la un moment dat într-un soi de ataşament, însă pentru români şi pentru unguri pot reprezenta momente pe care doar o zvâcnire puternică de umanism şi evoluţie o poate percepe, căci aşa cum spunea Gogol, „nu este legătură mai sfântă decât frăţia dintre oameni. Tatăl îşi iubeşte copilul, mama îşi iubeşte copilul, copilul îşi iubeşte părinţii. Dar ce înseamnă toate acestea, fraţilor? Animalele sălbatice îşi iubesc şi ele copiii. Dar să te înrudeşti prin legătura sufletului, nu numai prin aceea de sânge, iată ce-i este dat numai omului”.
ANCHETATORII.RO
