Clădiri lovite la Moscova – posibil atac cu drone
Mai multe clădiri din Moscova au fost lovite în această dimineață de drone, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin.
Nu există victime iar pagubele sunt minore, a precizat oficialul.
Conform unor surse neoficiale, au fost până la zece aparate de zbor autonom. Guvernatorul regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, susține că alte drone au fost doborâte în timp ce se apropiau de capitală.
Nu există informații despre cine ar fi lansat aceste drone. Pe Twitter au apărut postări care vorbesc despre „răzbunări pentru Kiev”. Aceasta, în condițiile în care atacul de la Moscova survine după unele similare lansate de ruși în cursul nopții asupra capitalei Ucrainei. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața, a comunicat primarul Kievului, Vitali Klitschko.
La începutul lunii mai, două drone au fost doborâte în încinta palatului prezidențial de la Moscova. Kremlinul a dat atunci vina pe Ucraina. Capitala Rusiei se află la circa 1000 de kilometri de granița cu Ucraina.