Politică

Ciucă vrea să tăcem din gură! Să nu politizăm subiectul cedării sistemului Patriot către Ucraina

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, referitor la posibilitatea ca România să cedeze Ucrainei un sistem de apărare Patriot, că acest subiect nu trebuie politizat, menţionând că decizia se va lua la cel mai înalt nivel, după analiza structurilor responsabile în domeniu şi în CSAT.

„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizie, va urma o decizie asumată de la cel mai înalt nivel”, a precizat Ciucă, la sediul PNL, întrebat în legătură cu posibilitatea ca România să dea Ucrainei un sistem Patriot.

Chestionat dacă ar fi oportun ca ţara noastră să doneze Ucrainei un astfel de sistem, Nicolae Ciolacu a răspuns: „Aici nu contează părerea personală a cuiva, nici măcar a mea, este o chestiune atât de complexă încât trebuie să avem pe masă o analiză cât se poate de bine dezvoltată, cât se poate de acoperitoare la toţi factorii şi la toate consecinţele”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button