Ciucă: Suntem pregătiți! Au trecut pe la noi 2.700.000 de ucraineni
Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, la Arad, că România este pregătită să adere la Spaţiul Schengen şi „a probat” acest lucru prin faptul că prin ţara noastră „au trecut în condiţii de siguranţă” peste 2.700.000 de ucraineni, dar a precizat că acesta nu este singurul argument, scrie Agerpres.
„România a probat, practic, sunt peste 2.700.000 de cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa României şi au trecut în condiţii de siguranţă, nu au fost semnalate probleme deosebite, motiv pentru care nu vreau să folosim acest argument ca unicul pentru care merităm să aderăm la Spaţiul Schengen. Sunt celelalte elemente de pachet pe care ţara noastră le-a îndeplinit şi continuă să le îndeplinească şi avem încă o dată disponibilitatea şi transparenţa ca onest să punem pe masă toate datele necesare astfel încât pe bază de merit să putem să aderăm la Spaţiul Schengen”, a spus premierul.
Referitor la rezoluţia adoptată în Parlamentul Ţărilor de Jos pe subiectul aderării României şi Bulgariei, premierul a afirmat: „A fost adoptată o rezoluţie care, sigur, solicită… El nu este un raport de respingere a aderării, ci este un raport care solicită clarificări legate de subiectele care au stat pe agenda relaţiei noastre cu Uniunea Europeană, aspecte legate de statul de drept, de corupţie şi de crimă organizată. În discuţia pe care am avut-o cu domnul preşedinte Iohannis şi cu premierul Rutte la Cincu am înţeles că este nevoie de anumite clarificări, ne-am exprimat disponibilitatea şi deschiderea să punem la dispoziţie toate datele necesare, inclusiv prin Ministerul de Interne, domnul ministru Bode a transmis deja o scrisoare formală către omologul din Ţările de Jos pentru a putea să vină să clarificăm toate aspectele care sunt de clarificat în acest sens. Cert este că ţara noastră şi-a îndeplinit şi va continua să îndeplinească toate obligaţiunile legate de aderarea la Spaţiul Schengen, acest demers nu se încheie odată cu verificarea, el este un demers care va trebui să continue şi desigur să luăm măsuri pentru a putea să respectăm toată această dinamică a contextului în care trăim”.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Lucian Bode, a adăugat că România continuă „acest demers diplomatic la cel mai înalt nivel”.
„Aderarea de departe rămâne un obiectiv strategic pentru România, pentru un motiv foarte clar: îndeplinim toate condiţiile tehnice şi nu de acum, de 11 ani. Trebuie să existe un echilibru între obligaţiile asumate de România de 11 ani şi drepturile de care nu beneficiază. În marja Consiliului JAI de la Luxemburg am avut o întâlnire bilaterală cu ministrul olandez şi am stabilit ca orice alt detaliu complementar informaţiilor culese de cei 25 de experţi prezenţi în România în intervalul 9 – 12 octombrie să fie pus la dispoziţia partenerilor olandezi”, a menţionat Lucian Bode.