Doi foşti prefecţi de Buzău, condamnaţi definitiv la închisoare în dosarul retrocedării ilegale a 5.000 de hectare de pădure

Doi foşti prefecţi ai judeţului Buzău, Paul Beganu şi Mariana Buleandră, au fost condamnaţi definitiv la 8 ani şi jumătate, respectiv patru ani şi jumătate de închisoare în dosarul care vizează retrocedarea ilegală a 5.000 de hectare de pădure în localitatea Gura Teghii. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, transmite News.ro.
Potrivit magistraţilor Curţii Supreme, Paul Beganu are de executat 8 ani şi 6 luni de închisoare, cu un an mai puţin decât îi acordaseră judecătorii de la instanţa de fond, iar Mariana Buleandră a primit o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni, faţă de 5 ani şi 6 luni, cât hotărâseră judecătorii primei instanţe.
De asemenea, fostul şef al ITSRV Focşani Alexandru Lefter a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, ca şi juristul Prefecturii Buzău Ştefan Feraru, fostul secretar al Primăriei Gura Teghii Liliana Panaite a primit o reducere de pedeapsă de la 4 la 3 ani, iar afaceristul buzoian Toni Bocioacă care fusese condamnat la 3 ani cu suspendare a fost achitat.
Astfel, instanţa a admis apelurile declarate de DNA Ploieşti, dar şi de mai mulţi inculpaţi faţă de sentința Curţii de Apel Ploieşti din 28 iunie 2018.
Decizia de luni a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.
Paul Beganu a fost prefect de Buzău între 2009 şi 2012, fiind propus de PDL, iar Mariana Buleandă a fost prefect al Buzăului între 2014 şi 2015, susţinută de PSD.
În total, în acest dosar, au fost trimise în judecată 12 persoane.
Omul de afaceri Gheorghe Ceteraş a fost acuzat de patru infracţiuni de dare de mită, constituirea unui grup infracţional organizat şi cumpărare de influenţă. La rândul său, fostul prefect de Buzău Paul Beganu, care a fost arestat în 2014, a fost judecat pentru cinci fapte de corupţie: abuz în serviciu, luare de mită, instigarea la fals intelectual, spălare de bani, fals intelectual şi instigare la dare de mită.
Sursa: www.news.ro
- Guvernul Bulgariei renunță la putere după ample manifestații de stradă
Guvernul Bulgariei a demisionat în urma unor proteste masive care au scos peste 100.000 de oameni în stradă, manifestanții acuzând corupția generalizată și influența controversată a politicianului Delyan Peevski. Premierul Rosen Zhelyazkov a invocat pierderea sprijinului politic și necesitatea restabilirii încrederii publice, declanșând o nouă criză politică ce obligă președintele să inițieze consultări pentru formarea … - Speranţa de viaţă în România rămâne printre cele mai scăzute din UE
Speranţa de viaţă în România rămâne printre cele mai scăzute din UE, cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor sunt cele mai mici din UE, iar ratele de vaccinare în rândul copiilor sunt foarte scăzute, în decurs de un an, 67% din toate cazurile de rujeolă din UE fiind înregistrate în România, conform unui raport … - BREAKING NEWS: Nume cu nume, cei aproape 200 de judecători și procurori care în această seară s-au ridicat împotriva mafiei din justiție
„Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate”, este mesajul transmis joi seară de 178 de judecători și procurori, o mică parte dintre ei pensionari. Ei se declară solidari cu magistrații care au făcut dezvăluirile din documentarul Recorder. În mesajul lor, publicat pe rețelele de socializare, judecătorii și procurorii spun că „tăcerea nu este o opțiune … - USR afectează demersul judecătorilor onești prin amestecul politic toxic
USR exploatează scandalul uriaș privind corupția din sistemul de justiție pentru a-și reconstrui imaginea publică, grav deteriorată de propriile scandaluri interne și de problemele penale ale unor lideri ai partidului. În loc să își clarifice situațiile controversate și suspiciunile care planează asupra unor membri marcanți, conducerea USR a ales să deturneze atenția către criza din … - Tăcerea instanțelor, strigătul poporului: viitorul justiției române, în mâinile noastre
Există momente în istoria unei națiuni când tăcerea devine complicitate, iar pasivitatea, o formă de acceptare a nedreptății. România traversează, de prea multă vreme, o astfel de perioadă. Vorbim despre Justiție, acel pilon sacru al oricărui stat de drept, garanția echilibrului social, oglinda morală a unei națiuni. Astăzi, însă, în țara noastră, Justiția pare să fi …