Eșec răsunător al DNA. Interceptat 6 ANI, procurorii n-au găsit nimic împotriva lui Marian Oprișan

Președintele Consiliului Județean Vrancea a aflat recent că timp de 6 ani a fost supus de DNA (structura centrală, condusă până în 2019 de Laura Codruța Kovesi) unor metode speciale de supraveghere, FĂRĂ ca el să știe. La finalul acestei perioade, procurorii au clasat dosarul pentru că n-au găsit nimic ilegal.
În dosarul nr. 392/P/2014, aflat pe rolul Secției de combatere a corupției din cadrul DNA, procurorii s-au chinuit, timp de 6 ani, fără succes, să strângă probe împotriva lui Oprișan, în legătură cu pretinse fapte de corupție.
Timp de 6 ani, liderului Consiliului Județean Vrancea i-au fost interceptate comunicațiile (telefon, e-mail), a fost supravegheat video, audio și prin fotografiere, a fost localizat și urmărit (se știe în permanență unde este și ce face!) prin mijloace tehnice, de către procurori sau de către lucrători specializați.
Timp de 6 ani, unitatea de elită a Ministerului Public a alocat resurse financiare (publice!) și umane consistente pentru a-l prinde cu ceva pe Oprișan, FĂRĂ a reuși însă.
Soluția de clasare dispusă în dosar (semnată de procurorii Matei Adrian George – procuror șef adjunct al Secției de combatere a corupției și Călin Nistor – procuror șef al acestei secții (și fost procuror șef interimar al DNA!)) este o recunoaștere explicită a eșecului răsunător al DNA. Iar după toți acești ani de supunere a omului politic acestor metode speciale de supraveghere, procurorii NU au obținut vreun minim probatoriu măcar pentru începerea urmăririi penale față de persoana lui Oprișan. Adică NU a existat, în niciun moment, vreo probă din care să rezulte bănuiala rezonabilă că acesta a săvârșit faptele pentru care se începuse urmărire penală in rem.
În acest context, perioada îndelungată de timp în care președintele Consiliului Județean Vrancea a fost supravegheat demonstrează și faptul că a fost o țintă evidentă, încercările de a genera acuzarea lui fiind caracterizate printr-o evidentă insistență/persistență. Nu știm cine și de ce a cerut cu atâta insistență capul lui Marian Oprișan, dar, având în vedere soluția de clasare recent dispusă de procurori, este evident că acesta a fost confirmat NEVINOVAT!

Printr-o adresă din 18 iunie 2020 a Parchetului Anticorupție, semnată de procurorii Călin Nistor și Adrian George Matei, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a fost informat că în 15 iunie 2020, DNA a dispus față de el soluția de clasare în dosarul 392/P/2014. Un dosar început în 2014 și clasat șase ani mai târziu, în 2020.
„În baza art. 145 C.p.p., vă aducem la cunoștință faptul că, în privință dumneavoastră, au fost autorizate în dosarul penal cu numărul de mai sus, măsurile de supraveghere tehnică prevăzute la art. 138 lit. a, c și d din C.proc.pen. și amânată aducerea la cunoștință, până la terminarea urmăririi penale. În dosarul nr. 392/P/2014 a fost dispusă soluție de clasare la data de 15.06.2020”.
Sursa: www.qmagazine.ro
- România, sufocată de obligațiile NATO: aproape 15% din buget ar putea fi înghițit de cheltuielile militareNoul angajament NATO de a aloca 5% din PIB pentru apărare lovește România mai dur decât orice alt stat european. Din cauza veniturilor bugetare extrem de reduse, țara noastră ar trebui să direcționeze aproape 15% din bugetul național către armată, depășind chiar și alocările pentru educație. Decizia luată la summitul NATO de la Haga din …
- Fostul candidat la prezidențiale, lăsat în libertate după acuzațiile de racolare a unui minorSebastian Popescu, fost candidat la prezidențiale, a fost audiat de procurori după scandalul sexual în care este acuzat că ar fi încercat să racoleze un băiat de 15 ani. Deși și-a recunoscut faptele, acesta a fost lăsat în libertate. După ce a fost reclamat la poliție și condus la audieri, Popescu a explicat în fața …
- Premierul Ilie Bolojan, vizat de FNSA: „De sinecurile din stat când vă ocupați?” Sindicaliștii avertizează asupra unei „tentative de acaparare” a instituțiilorFederația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) acuză Asociația Municipiilor din România (AMR), condusă de Ilie Bolojan, că pregătește o modificare periculoasă a legislației, care ar transforma administrația publică locală într-un teren al sinecurilor politice. Sindicaliștii susțin că noile propuneri ar submina independența funcției publice, ar încălca Constituția și ar deschide calea politizării totale a …
- Secretara primarului Chirica, mai bine plătită decât edilul: 120 de euro pentru fiecare minut de ședință și sporuri consistenteIoana Turtă, secretara primarului din Iași, Mihai Chirica, a câștigat în 2024 un venit net lunar mai mare decât al edilului. Salariul de bază, indemnizația de membru al Consiliului de Administrație și sporurile pentru fonduri europene i-au adus lunar peste 22.000 de lei, depășind venitul primarului, care se ridică la aproximativ 19.000 de lei. Secretara …
- Jaful din patrimoniul statului: Curtea de Conturi descoperă ilegalități majore la Biroul de Turism pentru TineretCurtea de Conturi a descoperit nereguli grave la Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) SA, companie de stat cu patrimoniu istoric, și a sesizat organele de urmărire penală. Active înstrăinate ilegal, lipsă de transparență, deficiențe în inventariere și contracte de închiriere abuzive sunt doar câteva dintre problemele scoase la iveală de auditul derulat între 2021 …