JUSTIȚIE

Ciucă, amendat de instanță, pentru că refuză să spună cum se face salarizarea cadrelor militare

Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, a fost amendat de instanță pentru refuzul de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească privind comunicarea modului în care se face salarizarea cadrelor militare. Până în prezent, acesta trebuie să plătească din propriul buzunar 170.000 de lei, însă amenda continuă să crească pentru fiecare zi întârziere. Mai mult, Ciucă riscă și închisoarea pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive în conflicte de muncă, potrivit National.ro.

Ministerul Apărării Naționale refuză să pună în executare o hotărâre definitivă a instanței din 24 noiembrie 2020, iar fiecare zi de întârziere înseamnă și o majorare a amenzii judiciare pentru conducătorul instituției, Nicolae Ciucă. Maiorul în rezervă dr.ing Dan Băzăvan a solicitat informații de interes public de la MApN, existând suspiciuni rezonabile în ceea ce privește salarizarea militarilor, rezerviști sau în activitate.

Noi suntem plătiți pe salarizarea din 31.12.2009, nu pe Legea 153, pe care sunt plătiți doar cei care au venit din școală la 1 iulie 2017 și au fost încadrați direct pe această lege. În rest, toate cadrele militare sunt plătite pe vechea lege, care are valoarea de referință sectorială de 197,3387 lei, apărută în baza Ordonanței de Guvern nr.8/2008. Nu suntem plătiți pe salariul minim. Am făcut o solicitare MApN-ului pentru a obține informațiile referitoare la salarizare și la emiterea de acte administrative, ministerul nu a comunicat aceste informații, m-am adresat instanței și, la recurs, am câștigat. Fiind cadre militare, noi nu avem contracte, există cam o jumătate de pagină, care nu are ca anexă o dispoziție de salarizare sau o dispoziție de numire pe funcție, cum au toți oamenii normali. Acestea se clasifică și nouă nu ni se comunică niciodată nici actul administrativ de numire pe funcție, nici salarizarea, adică din ce se compune salariul”, a declarat mr(r) Dan Băzăvan, pentru National.ro.

Acesta susține, potrivit National.ro, că ministerul i-a răspuns că aceste date sunt clasificate și că cel care le solicitase ar avea cunoștință de ele deoarece erau cuprinse într-un ordin de zi pe unitate, document care nu este prevăzut în nicio lege.

Mr (r) Dan Băzăvan susține, potrivit National.ro, că după orice proces câștigat definitiv în contencios care nu se execută de bunăvoie în termen de 30 de zile se face executare silită, iar prin executarea silită instanța dispune amendarea cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi, până la executarea hotărârii judecătorești, plus penalități între 100 și 1.000 de lei pe zi întârziere pentru autoritate.

Ceea înseamnă că sunt peste 300 de zile, din 24 noiembrie 2020, cu 470 de lei pe zi. Ciucă va plăti amenda respectivă, pentru că se va face executare silită prin ANAF, dar încă nu s-a emis motivarea hotărârii, dată în 29 iunie 2021. În mod normal, motivarea trebuie dată în 90 de zile, dar se poate depăși acest termen pentru că instanțele sunt foarte aglomerate. Oricum, cu fiecare zi în care Nicolae Ciucă refuză să pună în executare hotărârea instanței amenda se majorează”, a declarat mr. (r) Dan Băzăvan, potrivit National.ro.

Pe lângă amenda judiciară de 170.000 de lei pe care trebuie să o plătească ministrul Nicolae Ciucă, amendă care va crește până la momentul punerii în executare a hotărârii, Ministerul Apărării Naționale va trebui să-i achite reclamantului despăgubiri pentru neexecutarea hotărârii definitive în valoare de 70.000 de lei, sumă care va crește și ea cu fiecare zi de refuz de a îndeplini ordinul instanței.

Acum urmează și un dosar penal pe numele lui Nicolae Ciucă, pentru că nu a pus în executare o altă hotărâre judecătorească. Art. 287 Cod Penal spune că i se poate întocmi dosar penal și riscă între 3 luni și 2 ani de închisoare pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive în conflicte de muncă”, a mai declarat mr (r) Dan Băzăvan.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button