Cîțu: O nouă rundă de relaxări de la 1 august, dar cu o posibilă a treia doză de vaccin

Distribuie acest articol!

Guvernul Cîțu anunță o nouă rundă de relaxări de la 1 august. Cu toate acestea, premierul insistă că singura apărare în fața celui de-al 4 val al pandemiei este vaccinarea. El a mai spus că în acest moment specialiștii analizează posibilitatea administrării celei de-a treia doze de vaccin anti-Covid și că „așa arată direcția în care merg discuțiile”.

„Relaxări, nu restricții. Nu scăpăm de mască la interior, deocamdată. Sunt relaxări mai mult pentru evenimente în spațiu în aer liber, cu un număr mai mare de participanți. Ora nu se schimbă, rămâne tot ora 2 noaptea. Nu sunt foarte multe relaxări. Așa cum arată acum situația, mergem cu ce avem, cu excepția evenimentelor.

Suntem încă într-o situație foarte bună. Avem și condiții la intrarea în țară pe care nu le modificăm. Suntem precauți. Singura pregătire pentru valul 4 este vaccinarea. Rămân vaccinuri și pentru a treia doză. Așteptăm decizia, dar specialiștii se îndreaptă spre acest lucru. Ei ne vor spune că trebuie administrată. Așa arată direcția în care merg discuțiile”, a declarat Florin Cîțu.

La rândul său, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, spune că vor avea loc mai multe ședințe cu experții din domeniu pentru analizarea datelor și studiilor științifice, înainte de a lua o decizie în acest sens.

„Este o preocupare pe care și noi o avem. Vom avea mai multe întâlniri cu experții pentru evaluarea datelor științifice publicate la nivel internațional. Sunt câteva categorii de risc care sunt luate în calcul sau sunt avute în vedere, și aici mă refer la persoanele care au un risc foarte expus de expunere, cum este personalul medical și persoanele care sunt vulnerabile.

Vom decide la momentul potrivit dacă se va pune problema să facem o a treia doză. Este un aspect la care suntem foarte atenți iar în perioada următoare vom avea mai multe ședințe de lucru. Dacă va fi nevoie de o a treia doză, vom folosi aceeași infrastructură. Trebuie făcute anumite update-uri ale softurilor”, a declarat medicul.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: