Cîțu: Campania de vaccinare este prioritară. Nu avem în vedere introducerea unor noi restricții

Distribuie acest articol!

Florin Cîțu susține că, ținând cont de evoluția pandemiei, nu se întrevăd noi restricții. Premierul a subliniat că vaccinarea este „singura soluție pe termen lung” pentru a ieși cât mai repede din pandemie.

Întrebat dacă ia în calcul introducerea unor noi restricții, Cîțu susține că există un număr mai mic de persoane care ajung la ATI față de valul anterior și, din acest motiv, nu consideră că va fi necesar să înăsprească măsurile la nivel național.

„Creşterea numărului de persoane care ajung la ATI este mai mică decât vedeam în valul anterior. Atunci mergeau de la 600 la 1.200, acum mergem de la 950 la 1.300. Iar astăzi avem un lucru în plus pe care nu îl aveam acum două luni: campania de vaccinare.

Prioritar pentru mine este să accelerăm campania de vaccinare cu toate posibilităţile pe care le avem, pentru că este singura soluţie de a putea ieşi cât mai repede din pandemie. Orice alte lucruri sunt doar temporare şi rezolvă problema pe termen scurt. Campania de vaccinare este singura soluţie pe termen lung”, a declarat Cîţu.


Distribuie acest articol!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: