”Națiunile trebuiesc eliberate. Între aceste națiuni se află și națiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul națiunii române de a fi eliberată îl recunoaște lumea întreagă, îl recunosc acum și dușmanii noștri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în brațele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei națiuni înseamnă: Unirea ei cu Țara Românească” – Vasile Goldiș.
Vasile Goldiș s-a născut pe 12 noiembrie 1862 într-o familie de preoți, în satul Mocirla din județul Arad. Și-a petrecut copilăria în satele arădene Seleuș, Cermei și Mocirla. A absolvit ca șef de promoție Liceul Teoretic din Arad, remarcându-se încă din adolescență pentru deosebitele aptitudini pentru istorie, filosofie și literatură. S-a înscris în 1881 la Facultatea de Litere și Filosofie, pentru ca apoi să urmeze cursurile Universităților din Budapesta și Viena.
După terminarea studiilor, și-a început cariera didactică la Preparandia din Caransebeș, iar mai târziu s-a mutat Brasov, unde i-a avut colegi pe Valeriu Braniște şi Virgil Onițiu. Dintre elevii săi, s-au remarcat mai târziu, adevărați intelectuali, ca: Octavian Goga, Sextil Pușcariu, Onisifor Ghibu, Ioan Lupas și alții.
Pe scena politică, Vasile Goldiș s-a remarcat prin numeroase discursuri despre libertatea națională și încercările de a apăra învățământul românesc de legea școlară a ministrului Appony. Aceasta a constituit apogeul politicii de maghiarizare prin şcoală în Transilvania și a fost iniţiată de ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, Albert Apponyi, începând cu anul 1907. Legea educaţiei Apponyi instituia obligativitatea studierii în limba maghiară în şcoli, măsură extinsă şi asupra şcolilor confesionale şi comunale care aveau dreptul de a oferi instruire şi într-o limbă minoritară. Una dintre prevederile acestei legi era aceea că „Toţi copii, indiferent de limba lor nativă, trebuie să se poată exprima în maghiară în scris şi vorbit până la sfârşitul clasei a patra“ (la vârsta de 10-11 ani). Legea mai stabilea și plata în mod diferenţiat a cadrelor didactice de la şcolile susţinute de comunităţi, în special cele româneşti, şi cele care erau finanţate de statul maghiar. Nu în ultimul rând, legea mai prevedea dreptul statului de a suprima orice şcoală românească pentru simplul motiv că acest lucru era reclamat de interese superioare de stat, aplicarea acesteia fiind o adevărată lovitură împotriva dezvoltării spirituale a românilor din Transilvania și având drept consecință închiderea a 600 de școli românești în Transilvania.
Ca membru al Partidului Național Român din Transilvania, în 1905, alături de Aurel Vlad, Ioan Suciu și Aurel Lazăr, Vasile Goldiș a propus să fie adoptată o politică activă și să se desprindă de politica promovată de Budapesta și Viena.
În 1906, Vasile Goldiș a devenit deputat în parlamentul de la Budapesta, fiind văzut ca un adversar de temut datorită abordării sale politice, ceea ce îi va aduce eșecul în alegerile din 1910.
În 1911 a devenit director al ziarului ”Românul” din Arad, un mijloc în lupta românilor pentru înfăptuirea unirii.
Pe parcursul Primului Război Mondial, Vasile Goldiș a criticat abuzurile față de românii din Transilvania, iar în urma înfrângerii monarhiei austro-ungare, la 12 octombrie 1918, membrii Comitetului Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, au decis redactarea unei declarații care să fie prezentată la Budapesta, declarație care a fost concepută de Vasile Goldiș și care a constituit deschiderea drumului către Marea Unire.
Iată un fragment din această declarație:
”Pe temeiul dreptului firesc că fiecare naţiune poate dispune, hotărî singură şi liberă de soarta ei – un drept care este acum recunoscut şi de către guvernul ungar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei – naţiunea română din Ardeal şi Ungaria doreşte să se folosească de acest drept ca, liberă de orice înrâurire străină să hotărască singură plasarea (aşezarea) ei printre naţiunile libere…”
În noiembrie 1918 s-a decis convocarea unei adunări a românilor din Transilvania, unde să se discute problema unirii cu România, iar Vasile Goldiș a fost cel care a redactat textul adunării și a ales cetatea istorică Alba-Iulia pentru desfășurarea evenimentului, pentru ca mai târziu, la 1 Decembrie 1918, să citească Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia în fața celor 1300 de delegați, reprezentanți ai instituțiilor din provinciile românești și a peste 100.000 de români veniți din toate colțurile Transilvaniei, având ca fundal muzical cântecul patriotic ”Pe-al nostru steag e scris unire”.
După 1 Decembrie 1918, Vasile Goldiș a ocupat funcțiile de ministru al cultelor în Consiliul Dirigent, de vicepreședinte al delegaţiei care a prezentat actul unirii regelui Ferdinand I, de ministru în guvernul central, de deputat la Radna, de membru al Academiei Române și de președinte al Societății culturale Astra.
S-a stins din viață la Arad, la 10 februarie 1934.
Vasile Goldiș a fost un lider important al mișcării țărănești din România și a jucat un rol esențial în evenimentele istorice care au dus la Unirea Transilvaniei cu România în 1918. Contribuțiile sale în viața politică, jurnalism și activitatea publică au lăsat o amprentă semnificativă în istoria modernă a României, poetul Octavian Goga numindu-l pe Vasile Goldiș ”părinte al patriei”.
Strămoșii noștri patrioți au jucat un rol esențial în construirea și apărarea patriei și a le onora memoria este o formă de recunoștință pentru contribuția lor la istoria și identitatea națională. Astăzi, patriotismul și iubirea de neam se manifestă doar la nivel declarativ, uităm realizările mărețe din trecut, lupta crâncenă pentru libertate, pentru independență, pentru reîntregire, numele și faptele înaintașilor rămânând doar niște cuvinte în manualele de istorie. Este nevoie ca românii să fie mândri și conștienți de istoria noastră și de ceea ce ne-au lăsat moștenire, este nevoie de renașterea sentimentului de identitate națională care poate aduce oamenii împreună și poate consolida coeziunea socială, memorabile fiind cuvintele lui Alexandru Vlahuță: ”Într-o ţară aşa de frumoasă, c-un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, şi cum să nu-ţi râdici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: «Sunt român!»”
