Ciprian Demeter: Ungaria și Rusia, acțiuni concertate împotriva României cu sprijinul UDMR – partea II
În parteneriat cu UDMR și Consiliul Național Secuiesc, Laszlo Petsy a demarat strângerea de semnături pe teritoriul României, personajele implicate în campania Minority Safepack reușind să strângă 271.665 de semnături în România.
Laszlo Petsy a reușit să colecteze peste 1,3 milioane de semnături doar în trei state, respectiv România, Ungaria și Slovacia, cam cât cerea Uniunea Europeană pentru ca dezbaterea acestei inițiative să ajungă în Parlamentul European. Multe semnături au fost strânse pe ultima sută de metri prin campanii online din cauza pandemiei de coronavirus.
Laszlo Petsy cu Katinka Hosszú, chipul publicitar al campaniei în limba engleză
Laszlo Petsy a recunoscut într-un interviu că guvernul ungar și partidul de guvernământ FIDESZ au susținut campania de promovare a inițiativei ”Minority Safepack” prin numeroșii săi miniștri, secretari de stat și alte instituții, de la ministrul Justiției, Judit Varga, la ministrul Cancelariei, Gergely Gulyás, autointitulatul Ministru al Umbrei. Se pare că și guvernul Orban are prostovanii lui, acest personaj crezând că joacă un rol principal într-un film S.F. cu iz de thriller, conform pozei de pe propria pagină de facebook.
Probabil că guvernul Orban joacă într-un film care ar putea fi nominalizat la Oscar, ”Eu și umbrele mele”, dar poate că nu ar trebui să le dăm idei acestor actori politici aspiranți.
Campania de promovare a inițiativei ”Minority Safepack” a fost susținută și de Katalin Novák, președinta Ungariei, o mare valoare a societății maghiare cu aptitudini artistice în pictură și care și-a făcut debutul în acest domeniu prin vopsirea bornelor kilometrice din așa-zisul ”Ținut Secuiesc” în culorile steagului maghiar, precum și de liderul fracțiunii Fidesz, Máté Kocsis. În același timp, primarul Budapestei, Gergely Karácsony, politicianul din opoziție care deține cea mai înaltă funcție administrativă și András Fekete-Győr, unul dintre cei mai importanți oameni ai celui mai puternic partid de opoziție, au fost printre primii care au semnat inițiativa.
Laszlo Petsy, omul de legătură cu serviciile secrete ruse
În demersul său, Laszlo Petsy a găsit sprijin la Moscova cu ajutorul unor persoane suspectate că ar fi agenți ai statului maghiar, aceștia fiind intermediarii unei colaborări cu o firmă apropiată Kremlinului. Compania rusească responsabilă de campania online a inițiativei ”Minority Safepack” are ca parteneri Televiziunea de stat Russia1 și serviciul rus de informații numit Serviciul Federal de Protecție (FSO).
László Pesty a călătorit de mai multe ori la Moscova pentru a stabili legături cu agenți ai serviciilor secrete ruse, deoarece Rusia s-a implicat în colectarea de semnături care a fost inițiată de UDMR, campanie în care s-au investit sute de milioane de forinți din banii guvernului maghiar. Sub conducerea lui Laszlo Pesty, inițiativa a început ca o colectare de semnături spre binele Uniunii Europene, însă în spatele campaniei a stat o adevărată maskirovka (tactică de război) ce putea detona Bruxelles-ul.
Adoptarea ”Minority Safepack” și punerea sa în practică crea în cadrul mai multor state UE, precum România, Slovacia sau Spania regiuni separatiste precum regiunile Donbas și Lugansk din Ucraina. Într-adevăr, în Ucraina, Kremlinul acționează făcând referire la interesele minorității ruse din regiunile separatiste, supuse „Eradicării limbii și culturii ruse și presiunii de asimilare continuă”, așa cum a declarat președintele rus, Vladimir Putin, în discursul său televizat din 21 februarie 2022. La scurt timp după aceea, au fost recunoscute republicile separatiste din Ucraina, apoi armata rusă, în 24 februarie, a atacat Ucraina.
Rusia, dacă situația o va impune, va profita de motivele legitime, din punctul de vedere al rușilor, de protecție a minorităților pentru a-și afirma interesele geopolitice nu numai în Ucraina, ci și în țările baltice. Nu este exclus ca referitor la aceste demersuri, utile din punct de vedere strategic, Rusia să încerce să găsească aliați și în alte țări, spre exemplu, secuii din România.
Moscova s-a implicat în colectarea de semnături inițiată de UDMR și condusă de László Pesty, finanțată de statul maghiar.
De asemenea, Szilárd Kiss, un fost diplomat maghiar la Moscova, se află în spatele campaniei de strângere de semnături în rândurile minorităților vorbitoare de limbă rusă din Țările Baltice. Cu ajutorul lui Szilárd Kiss, László Pesty, care a militat inițial pentru o petiție inițiată de UDMR, a stabilit o relație cu partenerii ruși din Letonia care se află în vizorul organelor de securitate națională.
Pe lângă aventura sa din Letonia, László Pesty a călătorit de mai multe ori la Moscova în perioada campaniei, acesta fiind surprins la hotelul Marriot cu Irina Romanova.
Conform profilului ei de socializare, Irina Romanova este co-fondatoare a agenției ruse de marketing expli.ru. Potrivit site-ului web al agenției, printre clienții lor se numără serviciul rus de informații, numit Serviciul Federal de Protecție (FSO) și Televiziunea de Stat rusă, Russia 1.
Această organizație este responsabilă de protecția liderilor de cel mai înalt nivel în Rusia și de protecția clădirilor cheie, Kremlin, precum și de siguranța președintelui rus, Vladimir Putin. Înainte de 1990, FSO făcea parte din KGB, dar după prăbușirea Uniunii Sovietice, KGB-ul a fost reorganizat în mai multe servicii de informații. Datorită faptului că FSO este un serviciu care se ocupă cu protecția persoanelor din fruntea Rusiei, acesta deține foarte multe informații deoarece are acces direct la liderii importanți.
Fostul ministru de externe al Ungariei în perioada 2009 – 2010, Péter Balázs, a declarat că „Dacă Laszlo Pesty merge la Moscova în problema secuilor, bate la ușa greșită”, iar pentru Átlátszó.hu a declarat „Cazul secuilor depinde doar de statul român și de starea politică de acolo. Deci nimeni nu va da undă verde acolo, doar majoritatea română. Trebuie să fii de acord cu ei. Ele ar putea să fie influențate de Franța, Germania, dar și de autorități europene. Adversarul istoric al românilor este expansiunea rusă. A fost mereu.”
„Îmi vine în minte expansiunea Rusiei, care este foarte vie, de la estul Ucrainei până la granița baltică. Deci doar ridică suspiciuni. Vladimir Putin nu este un înger al păcii sau un înger al minorităților” a declarat cu altă ocazie Balázs, care a fost și comisarul maghiar al CE în 2004.
Rusia exploatează fiecare breșă pe care o constată în cadrul NATO
Coperta cărții de ficțiune a lui Attila Demkó, The Bonfire (sursa: kiado.reakcio.hu )
Licențiat în istorie, Attila Demkó a lucrat la Ministerul Apărării din Ungaria timp de 16 ani, inclusiv ca șef al departamentului de politică de apărare între 2014 și 2018. În urmă cu câțiva ani, Demkó a publicat un thriller geopolitic remarcabil, Máglyatůz, care a adus în prim-plan subiectul utilizării de către Rusia a instrumentelor serviciilor secrete cu scopul de a spori tensiunea etnică maghiară-română în Ținutul Secuiesc.
„Rusia exploatează fiecare falie pe care o vede în cadrul NATO”, a spus Attila Demkó pentru Átlátszó.hu
Balázs Izsák de la Consiliul Național Secuiesc a coordonat campania de strângere de semnături în România, dar Laszlo Petsy a luat banii Guvernului Maghiar.
Deși principalul organizator oficial al colectării de semnături a fost Balázs Izsák, guvernul ungar a plătit 673 de milioane de forinți către Írdalá.hu și Nonprofit Kft., deținute de László Pesty, pentru a conduce campania.
În acest demers, László Pesty s-a folosit și de relațiile cu foști diplomați maghiari și a fost susținut de guvernul maghiar, chiar și de Viktor Orbán. Deputatul Fidesz, István Bajkai, care este membru al echipei de campanie, este adesea menționat în presă drept avocatul familiei Orbán. „Știu că László Pesty și István Bajkai au discutat de multe ori”, a spus una dintre sursele apropiate campaniei ”Minority Safepack”.
sursa: pagina de Facebook a lui István Bajkai
László Pesty a declarat pentru Átlátszó.hu că István Bajkai a avut o relație contractuală cu o firmă de avocatură numită SBGK și că a primit consiliere juridică internațională de la aceștia. Cabinetul de avocatură al lui János Pécsváradi a lucrat și pentru personalul de campanie, numele lui fiind asociat acum câțiva ani cu personaje apropiate guvernului maghiar, dar și cu privire la unele achiziții imobiliare din Uruguay.
László Petsy a apelat și la aparatul maghiar de afaceri externe pentru ajutor și sfaturi. „Prin medierea secretarului de stat Tamás Menczer, ministrul de externe, Péter Szijjártó, mi-a eliberat pașaportul diplomatic în câteva zile, mai precis trei zile”, a declarat László Pesty. Mai mult decât atât, acesta s-a lăudat în anumite cercuri că toate ambasadele și consulatele maghiare din misiunile diplomatice îl vor ajuta în demersul său prin furnizarea de informații și contacte.
Trebuie menționat că așa-zișii secui sunt victime ale revizionismului maghiar, pentru a cărui reușită, UDMR împreună cu serviciile maghiare și rusești nu doresc decât să amplifice ura dintre maghiari și români, două popoare care au trăit de-a lungul secolelor în armonie. Mai mult decât atât, se impun câteva întrebări: cum este posibil ca aceștia să ceară autonomie când la ultimul recensământ erau doar câteva mii? Cine și de ce i-a prostit pe acești secui să se declare maghiari?
Prin această asociere, au făcut jocul UDMR-ului și al Budapestei, deoarece secuii, în urma acestei decizii, și-au pierdut tradiţiile, și-au vândut conştiinţa, negociindu-și ca la piață identitatea etnică.
Budapesta nu-și dorește și nu a recunoscut niciodată că își dorește un ”Ținut Secuiesc” militând, de fapt, pentru un ”ținut maghiar ”.
Trebuie menționat că cercetările biologice interbelice efectuate de cercetătorul conf. univ. dr. Petru Râmneanţu, bazate de analiza sângelui, au dus la concluzia că între secui și maghiari sunt diferenţe rasiale majore, aceste două etnii neavând nimic în comun.