Ciprian Demeter: DNA – un instrument politic de control electoral? De la ”caltaboșul” lui Remeș la ”ouăle” lui Tătaru
În România postcomunistă, DNA (Direcția Națională Anticorupție) a devenit sinonimă cu lupta împotriva corupției, fiind văzută de unii ca un bastion al justiției, iar de alții ca un instrument politic. Aparentele coincidențe dintre reținerea unor politicieni și momentele cheie pre-electorale ridică întrebări pertinente despre imparțialitatea și obiectivitatea acestei instituții, criticii sugerând că există un calendar neoficial care dictează timingul anchetelor, servind interese politice mai degrabă decât justiția.
Lupta împotriva corupției în România cunoaște momente de intensă dezbatere politică, în care Direcția Națională Anticorupție (DNA) este adesea plasată în centrul atenției. Rolul său, acela de a combate infracțiunile de corupție la nivel înalt, nu este doar o provocare juridică, ci și o sursă constantă de dispută politică și socială. Mulți se întreabă dacă DNA acționează strict pe criterii juridice sau dacă este manipulat ca un instrument politic pentru a modela peisajul electoral, cazuri precum cel al lui Decebal Traian Remeș, asociat cu faimosul „caltaboș”, sau recentul caz al chirurgului Nelu Tătaru, în care acuzațiile de mită se concretizează sub forma unor „ouă”, fiind exemple în acest sens, care pun în lumină întrebări esențiale legate de timingul și selecția acțiunilor DNA.
Întrebarea centrală este de ce astfel de cazuri ies la rampă tocmai înainte de momente cheie, cum ar fi alegerile? Există, într-adevăr, o agendă ascunsă care folosește anchetele anti-corupție ca pârghie pentru a îndepărta anumiți candidați politic inapți sau incomozi?
Impactul acestor acțiuni asupra sistemului politic din România este profund. Politicienii trăiesc cu teama constantă a unei posibile anchete, iar acest climat de incertitudine poate servi ca metodă de control și disciplinare, iar în acest context, DNA devine mai mult decât o instituție juridică, devine un actor politic de facto, având capacitatea de a influența candidaturile și, mai ales, agenda electorală prin sincronizarea strategică a anchetelor sale.
Începerea unor anchete sau chemarea la declarații a unor figuri proeminente exact în preajma campaniilor electorale alimentează teoria că dosarele sunt folosite tactic, aspect care ridică suspiciuni cu privire la lipsa de imparțialitate a investigațiilor.
De ce un caz public devine urgent doar în anumite momente și nu este gestionat constant și prompt, indiferent de calendarul politic? Aceasta este o discrepanță care tensionează sentimentul public și trezește întrebări referitoare la cine și de ce decide ordinea priorităților în DNA.
Pe măsură ce România privește spre viitor, este fundamental să se creeze un mediu în care justiția să fie percepută ca fiind echitabilă și imparțială, ceea ce presupune o reevaluare a practicilor actuale și o discuție națională despre rolul pe care instituțiile de aplicare a legii trebuie să îl aibă în contextul democratic. Momentul constituie o oportunitate de reflecție pentru întreaga societate, este o șansă de a redefini raportul dintre puterea politică și justiție în favoarea transparenței și a echității.
Într-o societate în care corupția mică și mare pătrunde în multe aspecte ale vieții de zi cu zi, criteriile după care DNA decide să acționeze devin o enigmă. În cazul chirurgilor, despre care se știe că sunt supuși frecvent mitei în cadrul unui sistem de sănătate deficitar, selecția celor investigați ar trebui să fie transparentă. Cu toate acestea, lipsa de claritate privind modul de alegere al cazurilor ridică întrebarea dacă nu cumva există o formă de ”loterie a destinului judiciar”, în care anumite nume sunt ”scoase din joben” mai degrabă decât alese pe baza unor probe irefutabile.
Analiza tuturor marilor dosare apărute de-a lungul timpului în preajma alegerilor electorale din România, dar și a celor mai recente ridică întrebări importante:
De ce acum și nu altădată? Este o întrebare pe care mulți și-o adresează atunci când o persoană deja cunoscută publicului pentru presupuse fapte de corupție ajunge în atenția autorităților abia într-un moment politic crucial. Oare aceasta poate ar putea fi o coincidență, rezultatul unui proces juridic lent sau, după cum sugerează criticii, o strategie de a influența scenariul politic ?
Care sunt criteriile ridicării pentru declarații sau arest? Alegerea momentului și a persoanelor vizate poate părea arbitrară din exterior și, teoretic, cazurile ar trebui să fie selecționate pe baza probelor concrete și a gravității faptelor. Totuși, percepția publică este afectată de acțiuni vizibile doar ocazional și uneori selectiv tocmai în momente cheie.
Se normalizează practicile greșite și selectivitatea? Într-o cultură în care mita sau plățile informale sunt larg răspândite, se pune problema modului în care sunt alese cazurile care ajung să fie investigate, căci dacă anumiți medici sau politicieni sunt cunoscuți pentru astfel de practici, dar doar unii sunt vizați, apar suspiciuni cu privire la motivațiile din spatele selecției.
Percepția că DNA ar putea acționa ca un instrument politic subminează atât încredea în această instituție, cât și în întregul sistem de justiție, iar dacă cetățenii încep să creadă că justiția este parțială și influențată, întreaga luptă împotriva corupției devine umbrită de dubii și va genera un efect de demotivare asupra cetățenilor care, observând un sistem părtinitor, pot deveni mai puțin dispuși să denunțe acte de corupție.
Este clar că DNA joacă un rol crucial în întreținerea integrității politice și sociale. Totuși, pentru a continua să fie efectiv și credibil, trebuie să-și clarifice poziția și metodele, eliminând orice urmă de politizare, pentru că numai prin respectarea fermă a normelor legale și a unor principii etice solide, susținute de transparență și profesionalism, poate consolida lupta corectă împotriva corupției în România și restabili un climat de încredere în rândul cetățenilor săi. DNA, ca instituție-cheie în lupta împotriva corupției, trebuie să-și mențină integritatea și să fie percepută ca un bastion al echității și legalității, iar susținerea publicului, fundamentală pentru succesul său, va fi asigurată doar prin menținerea imparțialității, comunicării transparente și a reformelor care să asigure un cadru operațional corect și independent.
În esență, provocarea majoră pentru DNA rămâne echilibrarea presiunilor politice cu datoria sa de a servi justiția cu integritate. Pentru a-și păstra credibilitatea și a-și îndeplini misiunea în mod just, DNA trebuie să urmeze principiul invocat de Montesquieu: ”Justiția trebuie să fie oarbă, altfel nu e justiție”. Într-o democrație autentică, instituțiile judiciare nu pot fi percepute ca pioni în jocurile politice, pentru că orice percepție de parțialitate sau interferență politică riscă să submineze încrederea publicului nu doar în DNA, ci în întregul sistem de justiție din România. Acțiunile instituției trebuie să fie lipsite de ambiguități și orchestrate în spiritul transparenței, pentru a preveni suspiciunile că deciziile sale sunt dictate de agende politice ascunse.
Succesul luptei anticorupție depinde de capacitatea DNA de a se ridica deasupra tuturor influențelor externe și de a-și demonstra neutralitatea, căci atunci când cetățenii vor percepe DNA ca fiind o instituție cu adevărat imparțială, susținută de integritate și profesionalism, va exista o șansă reală ca România să se îndrepte către o societate în care legea domnește deasupra oricărei forme de manipulare politică. Acesta este singurul drum către o justiție funcțională și o democrație solidă.
