Opinii

Ciprian Demeter: Comemorarea lui Nicolae Iorga, unul dintre marii titani ai neamului românesc

Când mă gândesc la Nicolae Iorga, nu pot să nu încep acest editorial decât cu una dintre marile sale cugetări care mi-a marcat propria existență.

Fă-ți datoria oricând. Totdeauna va fi cineva care să te vadă: tu însuți. – Nicolae Iorga

Astăzi, 27 noiembrie 2022, se împlinesc 82 de ani de la odioasa asasinare a marelui istoric, dar și patriot român, Nicolae Iorga. Această mare personalitate, nu numai a culturii românești, dar și a celei universale, a fost și om politic, profesor universitar, publicist, crtitic literar, memorialist, enciclopedist, poet, gazetar și membru titular al Academiei Române.

Nicolae Iorga s-a născut la 5 iunie 1871, la Botoşani, părinţii săi fiind avocatul Nicu Iorga şi Zulnia Aghiropol.

Nicolae Iorga a demonstrat, încă din copilărie, că este înzestrat cu un intelect excepțional, la numai 15 ani acesta vorbea deja fluent italiana, franceza, greaza și latina. La vârsta de 17 ani, Nicolae Iorga a fost admis la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi, ale cărei studii le-a încheiat în doar un an, cu magna cum laude. La vârsta de 19 ani, Nicolae Iorga s-a căsătorit cu Maria Tasu, fiica magistratului Vasile Tasu, care i-a dăruit 5 copii.

În 1890, Nicolae Iorga a plecat la studii în Italia, iar apoi a urmat cursurile École pratique des hautes études, din Franța, unde a învăţat engleza și germana.

În anul 1893, Nicolae Iorga a început doctoratul la Universitatea din Berlin, ulterior s-a mutat la Universitatea din Leipzig, unde și-a obţinut doctoratul în filosofie, în același an.

În anul 1895, la propunerea istoricului A.D. Xenopol, Iorga a obținut postul de curator și editor al colecției de documente istorice a fraților Hurmuzachi, iar din octombrie 1895, i s-a oferit un post de profesor titular de istorie universală la Universitatea din București.

Între anii 1934 şi 1939, România a avut un teren la Marea Ionică, în Sarandë, Albania. Regele Zogu i-a donat terenul lui Nicolae Iorga, drept recunoştinţă pentru contribuţia sa la istoria şi la independenţa Albaniei, precum şi la soarta Balcanilor.

În semn de recunoștință pentru redactarea primei Istorii a Albaniei, alcătuită de academicianul român și publicată în 1919, Regele Zogu, i-a donat lui Nicolae Iorga un teritoriu pe malul Mării Adriatice, în dreptul insulei Corfu. Ulterior acesta a donat statului român 50% din suprafață și astfel România a dobândit ieșire la a doua mare, la Marea Mediterană, prin Marea Ionică.

Institutul Român de la Sarandë (Casa Iorga) a purtat încă de la înfiinţare numele întemeietorului său. Casa a fost construită în 1937 pe un teren de aproape 1.000 de metri pătraţi pe malul Mării Ionice, la Sarandë, pe care Nicolae Iorga l-a primit în dar din partea Regelui Zogu, drept recunoştinţă pentru redactarea primei Istorii a Albaniei, realizată de academicianul român şi publicată în 1919.

Istoria a fost scrisă în urma unor cursuri pe care profesorul Iorga le-a ţinut la Universitatea din Bucureşti şi care au fost utilizate ca material documentar de delegaţia albaneză la Conferinţa de pace de la Londra din 1919, unde a susţinut cauza independenţei şi a recunoaşterii pe plan internaţional a Albaniei şi a graniţelor sale.

Iorga a cedat acel teren statului român în 1934, cu condiţia de a se construi acolo o clădire care să servească drept institut de studii şi cercetări arheologice. În cadrul concesiunii a fost fondat în 1937 un astfel de institut, care a funcţionat între 1937 şi 1940, apoi din nou între 1942 şi 1944. Clădirea institutului a fost proiectată de arhitectul român Petre Antonescu.

Vasile Stoica, Ministrul Plenipotenţiar al României la Tirana scria în telegrama din 24 august 1931 trimisă Ministrului Afacerilor Străine, domnului Ghika:

Regele Ahmed Zogu şi Preşedintele Consiliului de Miniştri Pandelie Evanghelie, în înţelegere cu mine, au hotărât ca, drept recunoştinţă pentru sprijinul pe care, prin scrisul său, domnul Preşedinte al Consiliului Iorga l-a dat naţiunii albaneze să ofere Excelenţei Sale la a 60-a aniversare un teren cu o căsuţă şi grădină pe malul Mării Adriatice şi urmează să aleg eu acest teren. M-am pronunţat pentru împrejurimile oraşului Saniti Quaranta, ţinut sănătos şi cu comunicaţiuni uşoare, cu vegetaţie sudică, în faţa insulei Corfu. Plec peste 3 zile împreună cu d-l Evanghelie spre a fixa la faţa locului terenul de a cărui amenajare se îngrijeşte însuşi Regele. Planul este ca Domnului Preşedinte al Consiliului să nu i se aducă la cunoştinţă această intenţie, ci să i se facă o surpriză şi actul de donaţiue să-i fie adus de misiunea care va prezenta M. Sale Regelui, Colanul Albaniei.

La 13 august 1934, Nicolae Iorga a donat jumătate din acest teren statului român, cu condiţia de a se construi acolo o clădire care să servească drept institut de studii arheologice. România a acceptat şi a construit în 1937 un institut la Sarandë.
 

Nicolae Iorga a creat în anul 1901 revista Sămănătorul, o publicaţia importantă în viaţa literară a vremii, dar a fost şi catalizatorul pentru înfiinţarea curentului ideologic şi literar care i-a purtat numele „Semănătorismul” . În această revistă, Nicolae Iorga susţinea valorile naţionale tradiţionale şi folclorice şi necesitatea culturalizării ţărănimii. În anul 1906 a fondat și cotidianul „Neamul Românesc”, care va deveni ulterior ziarul formaţiunii sale politice și care promova un adevărat curent antifascist în România.

La 23 aprilie 1910, Nicolae Iorga, împreună cu Alexandru C. Cuza, a fondat Partidul Naţionalist-Democrat care avea ca principale teme lărgirea dreptului de vot şi asupra femeilor, impozit progresiv pe venit, descentralizarea administrativă și exproprierea tuturor moşiilor mai mari de 100 de hectare.

În anul 1924, Nicolae Iorga a fost ales preşedinte al Secţiunii de Istorie a Academiei Române, a înființat numeroase instituţii româneşti în străinătate, cum ar fi Casa Română din Veneţia, Şcoala Română de la Paris sau Casa Română de la Fontenay-aux-Roses, etc.

La 18 aprilie 1931, Regele Carol l-a desemnat prim-ministru pe Nicolae Iorga, deoarece acesta se bucura de o notorietate publică atât în țară, cât și în stăinătate. Din cauza situației grea în care se afla țara, la data de 31 mai 1932, Nicolae Iorga a demisionat din funcţie, s-a întors la viaţa academică, continuându-şi cu aceeaşi asiduitate elaborarea şi editarea vastelor sale lucrări istorice şi memorialistice.

Cea mai grea perioadă a lui Nicolae Iorga a fost în anul 1940, când România a fost ciopârțită teritorial și când, împreună cu Ion Antonescu, s-a împotrivit cedării unor teritorii.

La 27 noiembrie 1940, la ora 17:30, trei persoane de la Poliţia legionară a capitalei, au mers la vila sa din Sinaia ca să-l ridice pe profesorul Iorga, pentru un așa-zis interogatoriu. A doua zi, corpul lui Nicolae Iorga a fost găsit fără viaţă, aproape de şoseaua Ploieşti-Strejnic, pe o mirişte, la o distanţă de 15 m de şosea, de către Petru Zamfir, un gardianul public.

Moartea lui Nicoale Iorga a făcut înconjurul lumii, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă în semn de respect față de pierderea unei asemenea personalității culturale.

Nicolae Iorga a lăsat posterităţii o operă extrem de valoroasă și vastă, el fiind omul care a reușit să scrie cel mai mult și care cuprinde foarte multe domenii cum ar fi: istoria bisericii, a armatei, monografii de oraşe, de domnii, de familii, literatură, etc. Putem aminti câteva dintre cărţile sale importante: „Istoria românilor” în 10 volume (1936 – 1939),  „Istoria Imperiului Otoman” în 5 volume, „Studii şi documente cu privire la istoria românilor”, în 25 volume (1901 – 1913).

Mai putem aminti volume publicate, cum ar fi: „Războiul nostru în note zilnice”, „Războiul pentru independenţa României, „Cultura naţională şi politica naţională”, „Dezvoltarea ideii unităţii politice a românilor”, „Pentru întregirea neamului”, „Politica externă a regelui Carol I al României”, „Doi ani de restauraţie. Ce am fost, ce am vrut şi ce am putut”, „După întoarcerea la regimul de partid. Isprava”, „O viaţă de om aşa cum a fost”, „Istoria unei legende: Iuliu Maniu”, dar și „Discursuri parlamentare 1907 – 1920”, vol I-II.

Istoricul Nicoale Iorga a fost o personalitate marcantă a vieții sociale, politice și culturale românești, care văzând că nu se schimbă nimic în România de atunci, a încercat fără mari reușite să se implice și în viața politică. Societatea de atunci, ca și cea de astăzi, nu a știut să aprecieze şi să respecte valorile, ambițiile personale și slaba pregătire a unor politicieni au făcut ca marii noștri gânditori, așa cum a fost Nicolae Iorga, să nu poată avea capacitatea de a coagula pentru un mare proiect de țară, deoarece în ultimii 100 de ani clasa politică românească a coagulat doar pentru micile interese personale sau de grup.

Genialitatea lui Nicolae Iorga poate fi observată și în dicursul său magistral. În anul 1916 marele Iorga a rostit poate cel mai motivant discurs din istoria acestei ţări, prin acest mesaj reuşind să mobilizeze o naţiune îngenuncheată şi să o determine să renască.

Discursul memorabil ținut de Nicolae Iorga la Iași, în 14 decembrie 1916.

„Se îndreaptă către noi în acelaşi timp privirile pline de o rugăciune tăcută a unui popor sfios, care veacuri întregi n-a găsit atât de adeseori cuvinte mari pentru suferinţele lui, dar care le-a simţit cu atât mai adânc, cu toată gura sa mută. Se mai îndreaptă, însă, asupra noastră ochiul de ură al străinului care vrea să ştie cum suferim de rana pe care a făcut-o, şi acestui străin, la urmă trebuie să-i răspundem. Trebuie să-i răspundem că, oriunde am fi, suntem hotărâţi să mergem până la capăt, în credinţa că, dacă s-a ridicat vreodată o religie pe lume, dacă s-a vorbit de dreptate şi ideal, nu se poate, cu nici un chip, ca şi înaintea celei mai sălbatice forțe organizate, să piară drepturile unui popor de a trăi pe pământul în care nu este un fir de ţărână care să nu fie acoperit de cel mai nobil sânge. […] Spre noi se uită astăzi o oştire, Oştirea României, care este moraliceşte întreagă; este mai mare chiar decât în momentul când întâiul detaşament a sfărâmat cu patul puştii piatra de nedreptate la graniţă. Atunci, om viu lângă om viu, ea reprezenta numai puterea fizică şi încrederea în biruinţă; astăzi cei vii aduc cu dânşii moştenirea sufletească a celor cari au murit pe câmpul de luptă. Precum noi lăsăm la alţii averea şi numele nostru, aceia cari cad pentru Ţară şi viitorul Neamului îşi lasă sufletul întreg, atât de mare cum era în momentul sacrificiului lor, acelora în mijlocul cărora cad. Cel din urmă soldat cu haina sfâşiată de suferinţele şi răbdările îndelungate faţă de asprimea naturii şi de cruzimea duşmanului aduce în făptura sa morală pe toţi acei cari nu-i vom mai vedea aievea niciodată. Şi niciodată steagul românesc n-a fost mai mândru decât în momentul când a arătat celei mai superbe alcătuiri militare din Europa că pot merge ţărani fără şcoală, fără arme moderne, înaintea oştirii înzestrată cu tot ce o cultură grozavă şi învierşunată dă sclavilor înarmaţi cari o reprezintă. […] Poporul românesc se cuprinde din acei cari ţin arma in mână, din acei cari li dau tot sprijinul pentru a o putea întoarce împotriva duşmanului şi în acei cari trăiesc numai spre a admira acest eroism, a-i culege roadele pentru popor şi de a da mâna de ajutor care este trebuitoare pentru a garanta victoria. […] În colţul acesta unde ne-am strâns, să păstrăm cu scumpătate sămânţa de credinţă, şi vom vedea şi noi la rândul nostru dispărând negura stăpânirii străine şi vom putea zice ca Petru Rareş, fiul lui Ştefan, că vom fi iarăşi ce am fost, şi încă mai mult decât atât“.

Nicolae Iorga a fost dominat de idealul Romaniei Mari, a fost politicianul care a propovăduit apartenența noastră la valorile occidentale, interesul național, dar și libertățile individuale. A fost un mare critic al aliaței Austro-Ungare, aratând că naționalismul maghiar va duce de râpă Imperiul Austro-Ungar, lucru care s-a și întâmplat.

Dintre caracterizările făcute lui Nicolae Iorga, merită amintite două, cea a lui George Călinescu, cel care îl considera ”un Voltaire al românilor” și a lui Henry Focillon care îl descria pe Iorga, denumindu-l: „una dintre personalitățile legendare plantate, pentru eternitate, în pământul unei țări și în istoria inteligenței umane.”

Faţă de celelalte personalități marcante românești, Nicolae Iorga a fost fără îndoială un spirit liber și a avut unul dintre cele mai coerente discursuri parlamentare, dar avea și acea putere de a fermeca mulțimile. A militat întotdeuna pentru evoluția libertății umane și era supărat pe clasa politică, care și atunci ca și acum era cea care dezbină oamenii.

Martirul Nicolae Iorga va rămâne pentru totdeauna nu numai în istoria României, cât și în cea universală datorită personalității sale de excepție și iubirii de țară, ”minunea de om”, așa cum îl caracteriza A.D. Xenopol,  având un sfârșit tragic și nedrept, așa cum au avut cei mai mulți martiri ai neamulului românesc, pe marginea unui șanț, purtând de-a lungul vieții și până în clipa morții blestemul măreției sale.

Ca un omagiu adus marelui Iorga, închei cu versurile poeziei premonitorii ”Brad bătrân”, scrisă de marele patriot doar cu o zi înaintea asasinării sale:

„Au fost tăind un brad bătrân/ Fiindcă făcea prea multă umbră/ Şi-atuncea din pădurea sumbră/ Se auzi un glas păgân:// «O, voi ce-n soare cald trăiţi/ Şi aţi răpus strămoşul nostru/ Să nu vă strice rostul vostru,/ De ce sunteţi aşa grăbiţi?// În anii mulţi cât el a fost/ De-a lungul ceasurilor grele,/ Sub paza crăcilor rebele,/ Mulţi şi-au aflat un adăpost.// Moşneagul, stând pe culme drept,/ A fost la drum o călăuză/ Şi-n vreme aspră şi hursuză/ El cu furtunile-a dat piept.// Folos aduse cât fu viu,/ Ci mort, acuma când se duce,/ Ce alta poate-a vă aduce/ Decât doar încă un sicriu?»”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button