Ciprian Ciucu: de la societatea ”în civil” la sprijinul Monicăi Macovei şi lansarea în politica mare

Ciprian Ciucu a intrat în politica mare sprijinit de Monica Macovei şi partidul M10, într-un moment în care imaginea societăţii civile şi a ONG-urilor fragede părea teren fertil pentru lansări politice. Pe de o parte, colaborarea putea fi interpretată ca o şansă de „revigorare” a clasei politice; pe de alta, există suspiciuni că Ciucu ar fi fost accesoriu al unor mecanisme mai profunde de finanţare şi influenţă, parte a „sistemului” pe care pretindea că îl combate.

Într-o Românie în care impostura și dublul limbaj au devenit normă, cariera lui Ciprian Ciucu e o lecție de manual despre cum sistemul își fabrică oamenii „noi”, pretins independenți, dar formați în laboratoarele aceleiași elite care mimează reforma de 30 de ani.

Sub masca „societății civile”, Ciucu a fost lansat în politică de Monica Macovei – personajul-emblemă al rețelei ONG-iste care, în anii 2000, predica anticorupția în timp ce primea finanțări din fundațiile lui George Soros.

Ciucu nu a venit din popor, nici din mediul antreprenorial, nici dintr-o luptă civică autentică. A venit din birourile ONG-urilor, din seminariile finanțate „pentru transparență”, din proiecte scrise la comandă și plătite din fonduri străine.
Acolo, în acea lume confortabilă a granturilor, l-a descoperit Monica Macovei. Ea, „apostolul justiției”, omul sistemului care s-a autoproclamat reformator, dar care și-a construit întreaga carieră pe conexiuni externe, lobby european și dublă măsură.
Ciucu a fost luat sub aripa ei și prezentat ca „omul nou”, curat, din societatea civilă. A fost, de fapt, un proiect. Un produs de PR, născut din nevoia sistemului de a-și schimba fața.

M10 – partidul experiment

Partidul M10 al Monicăi Macovei a fost, în realitate, o platformă de laborator: un loc de testare pentru politicieni care urmau să fie reciclați în formațiunile mari.
Ciprian Ciucu a fost primul experiment. „Independentul” lansat de Macovei în cursa pentru Primăria Capitalei în 2016. Un om fără bază electorală, fără echipă, dar cu imaginea construită de PR-iștii „anticorupției”.
Macovei l-a împins în față, a folosit imaginea lui pentru a valida M10 ca partid „curat”, apoi, când proiectul n-a mai adus rezultate, l-a abandonat.
Ciucu s-a dus la PNL, adică exact în brațele sistemului pe care pretindea că îl combate. Cariera lui politică, de la acel moment, a fost asigurată. Sistemul își protejează produsele.

Rețeaua „anticorupției” – o afacere de milioane

ONG-urile care l-au propulsat pe Ciucu au trăit ani întregi din finanțări externe: bani pentru „educație civică”, „guvernanță locală” sau „integritate administrativă”. Proiecte cu titluri frumoase, dar cu rezultate discutabile.
Din ele s-au plătit salarii, consultanțe, deplasări, conferințe. S-a construit o întreagă rețea de cariere paralele, care au pregătit viitorii „lideri ai dreptei”.
Monica Macovei a fost portavocea perfectă a acestui sistem. A strigat împotriva corupției, dar a tăcut în fața finanțărilor obscure și a dublului standard. Iar Ciucu este urmașul ei fidel: omul care vorbește despre moralitate, dar trăiește din complicități politice.

De la „independentul civic” la „baronul local”

Ajuns primar de sector, Ciucu a uitat rapid lecțiile despre transparență. Contractele controversate, apropierile de clanurile imobiliare și tăcerea în fața problemelor reale ale cetățenilor au demonstrat că „noul val” politic e doar o rebranduire a vechii nomenclaturi.
Când privești traseul său – ONG-uri, Macovei, M10, PNL – înțelegi perfect mecanismul prin care sistemul se regenerează: aceiași oameni, alte sigle, același tipar.

Ciprian Ciucu nu e o excepție. Este regula. Este dovada că „reformatorii” României provin din aceleași școli de gândire care ne-au ținut captivi într-un cerc al dependenței politice și financiare.
Macovei și Ciucu reprezintă două fețe ale aceleiași monede: moralismul de fațadă și oportunismul de culise.
Ei nu au venit să schimbe sistemul. Ei sunt sistemul. Numai că poartă alt costum, spun alte cuvinte și folosesc alt limbaj, cel al „societății civile”.