OpiniiPoliticăPrima Pagină

Cioloș: Homosexualitatea a fost o temă favorită. Diversitatea este o realitate

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lansează un atac dur asupra formațiunilor politice care susțin valorile tradiționale și au o atitudine conservatoare.

Tema LGBT capătă un prim-plan în discursul public al lui Dacian Cioloș, lansând în repetate rânduri mesaje cu privire la anumite privilegii de care ar trebui această comunitate să se bucure față de restul românilor.

Dacin Cioloș lansează pe pagina sa de Facebook un discurs plin de ură la adresa celor care au alte valori decât cele LGBT, precum biserica sau credința în patrie. Politicianul român consideră că acești români sunt din Evul Mediu.

„România ultimilor ani este împinsă către Evul Mediu de niște oameni politici cu mari carențe în a înțelege lumea în care trăiesc și care ignoră că respectarea principiilor democratice este vitală pentru o societate ce își dorește să se îngrijească de binele tuturor cetățenilor ei.

Sub pretextul protejării unor tradiții pe care le inventează în propria lor minte, speculând controverse de dragul de a câștiga notorietate, aceste persoane cultivă cu bună știință o stare de tensiune și de teamă care poate duce la acte extremiste și periculoase.

Am asistat prea multă vreme la folosirea „sexului” ca armă politică, în același fel în care comercianții care nu știau cum să își vândă marfa puneau poze „sexy” ca să îți abată gândul de la calitatea produsului. Acum avem de-a face cu politicieni lipsiți de scrupule care transformă ideea de „sex” în discursuri violente și retrograde încercând să sperie cetățenii cu scopul de a câștiga voturi la următoarele alegeri.

Educația sexuală în școli a fost pervertită într-o discuție absurdă despre copiii care vor fi învățați să facă sex de mici. S-a ignorat complet faptul că lipsa oricărei educații în această direcție în ultimii 50 de ani a dus la cifre devastatoare în ceea ce privește numărul mamelor minore. În spatele acestor cifre sunt destine distruse ale unor tinere fete și ale copiilor lor, care vor trăi toată viața cu traume pentru care nu au nicio vină. Educația sexuală nu e pornografie, așa cum au susținut vocile iresponsabile. E o nevoie socială care are ca menire eliminarea unor drame cărora lipsa de educație le permite să se petreacă. Un sat întreg a luat apărarea unui grup de violatori ai unei fete minore pentru că nu au avut acces la educație corespunzătoare, cea care să le permită să înțeleagă emoțiile, stările și biologia umană. Nu suntem brute decât dacă renunțăm la a ne educa pe noi înșine, așa cum ne îndeamnă acești noi extremiști.”

Dacian Cioloș consideră că homosexualitatea este una din temele favorite și că diversitatea(probabil cea sexuală) este o realitate. În discursul său politicianul român face o paralelă între LGBT și ura față de evrei, o comparație care reprezintă o ofensă adusă milioanelor de evrei care în cel de al doilea război mondial și-au găsit sfârșitul. Să comparti soarta evreilor de-alungul timpului cu soarta LGBT reprezintă o dovadă de înaltă necunoaștere și o minimizarea a unor evenimente istorice la care au căzut pradă evreii.

„Homosexualitatea a fost o altă temă favorită pentru noua extremă pe care o vedem plantată în politica românească. Lipsa de înțelegere a condiției umane, faptul că diversitatea este o realitate, ororile pe care unele regimuri au fost în stare să le săvârșească nu i-au sensibilizat în niciun fel. Au declanșat un referendum care a fragmentat societatea plecând de la o minciună îngrozitoare. Cum în veacurile trecute s-au găsit minți care să spună că evreii mănâncă copii, acum vedem cum o minoritate sexuală este folosită pe post de țap ispășitor într-un război pentru familie, un război care în realitate nu există.

Acum am ajuns să dăm legi împotriva studiilor de gen, alunecând pe o pantă asemănătoare cu Ungaria și Polonia, unde alte forțe conservatoare vor să își încătușeze cetățenii. Sub pretextul că ne apără de un pericol imaginat de ei, au ajuns să voteze legi care se amestecă în viața privată a cetățenilor, care rescriu drepturi inalienabile și deschid calea abuzurilor și violențelor. Nu există nicio necesitate, nu există niciun pericol, nu există nicio motivație pentru acest abuz la adresa libertăților individuale. Am putea râde de ridicolul situației dacă nu s-ar fi ajuns în Parlament. Pentru că societatea li s-a împotrivit public, au apelat mereu la grupuri de parlamentarii dispuși să treacă măsuri care sunt anticonstituționale și antidemocratice în același timp pentru că își închipuie că în campanie vor câștiga voturi de la oamenii pe care îi instigă.

Noi, membrii PLUS, dorim să se înțeleagă cât se poate de clar că ne vom împotrivi mereu celor care fac politică pentru a-și abuza concetățenii și care cred că puterea le permite să îngrădească libertățile. Vom veni la guvernare după alegerile parlamentare și vom îndrepta aceste abuzuri. Rămâne gustul amar al acțiunilor iresponsabile ale acestui Parlament, același care a votat mutilarea justiției și care a protejat hoții din interiorul său atunci când ar fi trebuit să meargă la pușcărie – o majoritate care nu ezită să pârjolească tot înainte de a dispărea din viața publică.”

Dacin Cioloș critică gradul ridicat de încredere de care se bucură BOR după 50 de ani de control comunist:

„Și credem că și celor care încearcă să inoculeze ideea că libertatea și democrația sunt nefirești, că discuțiile sau cursurile despre gen sunt apologii ale sexualității depravate care atacă dreapta credință ar trebui să le fie rușine. Nimeni și nimic nu interzice oricui în România să creadă în ceea ce simte el că e bine să creadă. Biserica Ortodoxă se află la cote de încredere uriașe dacă ținem cont că 50 de ani a fost interzisă orice apropiere față de credință. Să încerci să atragi credincioșii într-un război ideologic, plecând de la o minciună și încercând să îi convingi că sunt amenințați de către devianți care nu ar avea în cap decât sex este o erezie de la bunul-simț, un bun-simț care ar trebui să ne caracterizeze ca societate și ca popor. Încetați să mai atrageți în acest război pe care încercați să îl provocați pentru propriul beneficiu cetățenii români, Biserica Ortodoxă și credința lor.

Sperăm că raționalitatea va învinge în cele din urmă, că nu vom avea niciodată un președinte care să promulge astfel de legi fanteziste, că vom avea curajul tot mai mulți să ne împotrivim mereu extremiștilor care încearcă să transforme România într-o țară toxică.

PLUS va fi pentru totdeauna un reprezentant onest și dedicat al celor care apreciază libertatea și democrația, indiferent de sex, naționalitate, credință sau gen. România este o țară frumoasă de care ar trebui să ne bucurăm cu toții. Nu să cultivăm sărăcia intelectuală și materială pentru a satisface plăcerile ridicole ale unui grup de extremiști.”

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button