Opinii

Cioloș crede că va organiza spirala, dar pentru el urmează urinoterapia din parlament

Privind ce se întâmplă în ultimele zile în circul politic din România, ai impresia că ai mai asistat o dată, prin 2015, la reprezentanția asta: aceiași clovni, aceiași înghițitori de panglici, aceiași acrobați care se laudă că-s curajoși, deși li se vede plasa de protecție. Atunci, rezultatul a fost cabinetul Cioloș, adică un amestec între grupările de securiști care conduc România, fără niciun rezultat vizibil, după un an de guvernare decât că a adus apoi PSD-ul lui Dragnea la putere cu 46% dintre voturi. Dacă și acum se va repeta scenariul și Cioloș va aduce PSD-ul lui Ciolacu la putere, cu tot atâtea procente ori chiar mai multe, zău de nu încep să bănuiesc că Marcelică și Julien sunt un fel de Romeo și Julieta care se iubesc cu foc, dar în loc să se sinucidă la final ne „sinucid” pe noi toți!

Dar, la cum arată acum lucrurile, la cât de înverșunat a fost președintele Iohannis pe USR, că mai avea puțin și le punea în cârcă useriștilor și încălzirea globală și dispariția bourului moldovenesc, decizia de a-l desemna pe Cioloș să formeze guvernul pare chiar bizară. Până mai ieri, USR s-a jurat să i se dezumfle roțile de la trotinetă dacă va face vreo propunere de premier. Și tot până mai ieri Iohannis părea că, dacă-l vede pe Cioloș, îi frige o scatoalcă și-l pune și pe coji de nucă, la colțul clasei. Iar ieri, minunea-minunilor, deodată pupat toți Piața Independenți: Cioloș a fost desemnat să conducă noul guvern. De unde schimbarea asta la 180 de grade?

Stând strâmb și judecând drept, lucrurile încep să se limpezească: fie stăpânul lui Cioloș de la Apus e mai tare decât stăpânul lui Klaus de la Apus – și într-o asemenea situație înțelegem de ce n-a comentat nimic mocofanul de la Cotroceni – fie pur și simplu Cioloș s-a aruncat la guvernare ca rața la muci și Iohannis a profitat de această pleașcă nesperată și l-a desemnat, pentru că oricum nu avea nicio altă soluție de moment. De fapt, graba lui Cioloș de a ieși ca păduchele în frunte l-a scos pe președinte dintr-o mare dificultate. Dacă nu se repezea Cioloș să facă pe grozavul, Iohannis ar fi fost nevoit să desemneze un independent, variantă agreată de PSD, de AUR, dar și de mulți liberali. Pe când acum, când a venit Julien, dornic să se joace iar de-a guvernarea, președintele poate răsufla ușurat: are prilejul ca a doua oară să-și nominalizeze tot pămătuful de șters praful favorit, pe Florin Vasilică Cîțu.

Citește și Cozmin Gușă, despre Cioloș premierul lui Iohannis: Această mutare i-a venit în plic vineri, din afară

Iar totul pare să ne îndrepte către acest scenariu: PSD și AUR au anunțat deja că nu vor susține un guvern format de Cioloș, UDMR nu pare nici ea deloc dispusă să o facă. Liberalii lui Cîțu, nici atât! Deși, dacă ar avea puțin creier în capul ăla unde nu mai încap decât bani, vile și amante, cîțofilii ar trebui să fie primii care să-l susțină pe Cioloș: unde ar mai putea găsi ei un alt fraier care să preia guvernarea în plină pandemie, înaintea unei ieri ce se anunță cumplită? Liberalii și pesediștii ar trebui să-l voteze acum pe Cioloș cu toate mânuțele din dotare, fiindcă cine preia acum guvernarea e condamnat pe viitor: nu mai pupă nici măcar 10% la următoarele alegeri și nici nu mai poate avea vreo pretenție justificată la președinție.

Și probabil că șulfele unse cu toate alifiile din PNL și PSD așa ar fi procedat, dacă nu ar fi fost acum în joc miliardele de la UE. Să lase ei atâta bănet pe mâna lui Cioloș? Să-l lase pe Ghinea să împartă banii țuțărilor lui? Să-l lase pe Drulă să le dea cu ranga peste degete „regilor asfaltului” și lor să nu le mai iasă șpăguță nici de-o ciorbă ieftină, de la bufetul parlamentului? Nici în ruptul capului nu vor accepta așa ceva. De aceea, vor mima democrația, vor trânti guvernul lui Cioloș în parlament, făcându-i pe useriști de cacao, și apoi vor aștepta să numească Iohannis pe cine trebuie, adicătelea ori tot pe Cîțu, ori un alt om de paie, că din ăștia sunt la liberali mai deși decât sperietoarele de ciori de pe câmp. Și vom avea, așa cum și-au dorit Iohannis, Cîțu, Ciolacu și toți baronii securiști din gașca opusă securiștilor lui Cioloș, un guvern minoritar PNL, sprijinit cu fereală de PSD. Mai pe scurt, USL! Prin urmare, domnul Julien și ceilalți trotinetiști se bucură degeaba că le-a dat Iohannis șansa să organizeze spirala spre nirvana guvernării. Nu va fi nicio spirală, în schimb useriștii ar face bine să-și ia cu ei umbrela la ședința de votare a guvernului, în parlament: îi așteaptă acolo o urinoterapie pe cinste!

Citește și:

AUR: Nu votăm un guvern condus de Cioloș. Au distrus țara

Cîţu: Cioloș să facă alianță cu PSD și AUR

PSD blufează cu anticipatele. Un război intern pentru posturi s-ar declanșa

Back to top button