Au fost transmise la Monitorul Oficial normele pentru redeschiderea creşelor şi grădiniţelor

Măsurile necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, after-school-urilor, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, au fost trimise spre publicare la Monitorul Oficial, informează, luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, luni a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial Ordinul comun dintre Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care stabileşte măsurile necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, after-school-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.
Începând de luni, părinţii care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădiniţele/unităţile de învăţământ preşcolar de stat, în perioada vacanţei de vară, pot depune cereri la unităţile de învăţământ pe care le-au frecventat copiii în acest an şcolar, precizează sursa citată.
Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi, ulterior, transmise autorităţilor publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unităţi de învăţământ în care se vor desfăşura doar activităţi recreative.
Lista cu unităţile de învăţământ preşcolar va fi afişată la avizierul inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi/sau pe site-urile acestora.
Unitatea de învăţământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităţilor de învăţământ preşcolar, conform prevederilor Ordinului comun.
De exemplu, arată comunicatul MEC, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum şi celelalte accesorii neesenţiale.
Activităţile în aer liber vor reprezenta o proporţie cât mai mare din program. În acelaşi timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condiţiilor privind evitarea contactului strâns între copii şi a jocurilor care presupun apropierea la mai puţin de doi metri.
Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învăţământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.
Sursa: www.agerpres.ro
- Maia Sandu invită firmele românești să investească în Republica Moldova, dar cu riscuri majorePreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat o invitație companiilor românești de a investi în țara vecină, subliniind beneficiile financiare din partea Uniunii Europene, dar fără a menționa incertitudinile economice și politice care ar putea afecta aceste investiții. În cadrul Forumului Economic „Investiţii – Dezvoltare – Integrare Europeană” de la Chişinău, Maia Sandu a subliniat …
- Controalele ANPC s-au transformat într-un spectacol al opulenței: Piedone cu cizme de 624 de euroCristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 și actual președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a reușit să atragă atenția, dar nu datorită măsurilor luate în cadrul controalelor sale, ci datorită unui detaliu vestimentar care a devenit rapid un simbol al luxului ostentativ: cizmele sale de 624 de euro. În timp ce …
- Șefa UPU de la Spitalul Județean Constanța dată afară pe motiv că „e nevoie de un bărbat” pentru funcție: un abuz flagrant de discriminare!Managera Spitalului Județean Constanța a decis să o demită pe șefa Unității de Primiri Urgențe, dr. Rodica Tudoran, sub pretextul că funcția ar trebui ocupată de un bărbat. Aceasta a justificat schimbarea prin nevoia unui lider care „să poată alerga între heliport și spital”, un discurs profund discriminatoriu. Incidentul a stârnit un val de reacții …
- Cererea americană de ouă din România respinsă din cauza reglementărilor UEAmericanii au solicitat ouă din România pentru a suplini deficitul cauzat de epidemia de gripă aviară, însă legislația sanitar-veterinară europeană și condițiile impuse de SUA fac imposibilă îndeplinirea cerințelor, lăsând țările europene într-o poziție vulnerabilă pe piața internațională. Statele Unite au adresat o cerere pentru importul de ouă din România, dar livrările nu pot fi …
- Economia României în pericol: Inflația și concedierile amenință industriile auto și conexeIndustria auto românească se confruntă cu riscuri majore din cauza taxelor impuse de Statele Unite, iar un val de concedieri este iminent. Pe lângă aceste probleme, inflația continuă să erodeze puterea de cumpărare a românilor, iar prognozele economice sugerează o înrăutățire a situației pe termen scurt. România se află într-un moment extrem de delicat din …