USR, cu doar 12% în alegeri, a venit la negocieri cu Marcel Ciolacu de parcă ar fi marele câștigător al scrutinului. Deși PSD are dublu față de USR, pretențiile acestora sfidează logica: vor cele mai importante ministere și o influență disproporționată asupra direcției guvernării.
Printre cerințele lor se numără portofolii precum Finanțele, Justiția și Educația, lăsând PSD să gestioneze, în esență, doar responsabilitățile grele. Pentru Ciolacu, care conduce partidul cu cel mai mare scor, acceptarea acestor condiții ar fi o capitulare rușinoasă. Practic, USR încearcă să conducă țara dintr-o poziție marginală, fără nicio bază reală în votul popular.
Această aroganță politică arată că USR nu vrea o guvernare stabilă, ci doar să își impună agenda, indiferent de context. PSD, cu un electorat semnificativ mai numeros, riscă să fie umilit în fața propriilor votanți dacă cedează acestor pretenții absurde.
Marcel Ciolacu se află între ciocan și nicovală: fie refuză cererile și provoacă criză politică, fie acceptă și devine liderul unei guvernări dominată de un partid minoritar, care joacă doar pentru putere.
