SocialȘtirile 60m.RO

Urmărirea penală poate fi declanșată și din oficiu în cazul infracțiunilor de violență domestică

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, marți proiectul de lege care prevede că, în cazul infracțiunilor de violență domestică, împăcarea dintre părți să nu mai înlăture răspunderea penală.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.199 alin.(2) din Legea nr.286/2009, în sensul stabilirii ca, în cazul infracțiunilor prevăzute la art.193 – Lovirea sau alte violențe și la art.196 – Vătămarea corporală din culpă, săvârșite asupra unui membru al familiei, împăcarea să nu mai înlăture răspunderea penală, așa cum este reglementat în prezent, relatează Agerpres.

„În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 și art. 196 săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu”, prevede proiectul.

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a declarat că, în urma acestei modificări, cel care săvârșește violență domestică nu va scăpa de pedeapsă.

„În sfârșit am ajuns în acest punct. Dacă în ziua de astăzi o persoană supusă violenței face plângere și apoi își retrage plângerea, cel care este autorul violenței domestice nu pățește nimic. În urma acestei modificări, lucrurile sunt foarte simple. Odată ce o persoană depune plângere că este bătută, este supusă violenței domestice, chiar dacă ulterior își va retrage plângerea, asta nu înseamnă că cel care face fapta va scăpa de această dată de pedeapsă”, a explicat Săftoiu.

Deputatul neafiliat Oana Bîzgan a spus că prin acest proiect s-a eliminat „portița” de scăpare a celor care săvârșesc violență domestică.

Sursa: Agerpres

  • Polițistă din Ilfov, „vedetă” pe site-uri de videochat: Tânăra a fost „dezbrăcată” de uniformă și riscă să fie dată afară din Poliție
    O polițistă din Ilfov a ajuns „vedetă” în centrul unui scandal. Tânăra este suspectată că ar fi făcut videochat pentru clienți din străinătate. Polițista a ajuns în atenția corpului de control intern încă din septembrie, anul trecu După ce anumite informații au apărut în spațiul public, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Ilfov a transmis că femeia ajunsese în atenția corpului de …
  • Petrobrazi, singura rafinărie funcțională din România, își reduce producția. Ce se întâmplă pe piața carburanților
    România se confruntă cu o situație critică pe piața carburanților: în plină criză generată de războiul din Orientul Mijlociu și de explozia prețurilor la petrol, singura rafinărie care mai funcționează în țară, Petrobrazi, își reduce temporar producția. Instalațiile cheie ale rafinăriei vor fi oprite pentru lucrări de mentenanță planificată, ceea ce va afecta livrările în …
  • Poluarea de pe Nistru pune în pericol alimentarea cu apă a Republicii Moldova. Maia Sandu acuză Moscova
    Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că atacul Rusiei asupra hidrocentralei ucrainene de la Novodnistrovsk a provocat deversarea de petrol în râul Nistru, ceea ce pune în pericol alimentarea cu apă a Republicii Moldova. În acest context, autorităţile au instituit alertă de mediu şi au mobilizat instituţiile responsabile pentru a limita efectele poluării, informează Radio Chişinău, …
  • Românii nu mai dorm noaptea din cauza problemelor financiare
    Românii resimt tot mai mult grijile legate de bani, potrivit unui studiu făcut în luna februarie, la solicitarea XTB România, de către Reveal Marketing Research, aproape 75% dintre respondenți au spus că, în ultima lună, grijile legate de bani le-au afectat sănătatea mintală și le-au produs anxietate. În același timp, mare parte dintre români, 85%, au declarat că problemele …
  • Dan Barna și Moise Guran, ucenicii lui Călin Georgescu
    Călin Georgescu a coordonat redactarea „Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României – Orizonturi 2013-2020-2030”. Lucrarea a fost scrisă în 2008, imediat după intrarea României în Uniunea Europeană din 2007, fiind o cerință de la Bruxelles. Georgescu a vorbit despre echipa pe care a coordonat-o atunci, formată din „tineri foarte valoroși”, așa cum chiar el …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button