PoliticăȘtirile 60m.RO

Ciolacu îi oferă 6,7 milioane de lei turistului de la Cotroceni. Pleacă în turneu prin Africa

Guvernul va aloca Administrației Prezidențiale suma de 6,7 milioane de lei pentru transport și bună funcționare. Alocarea suplimentară față de bugetul instituției vine înainte ca președintele Klaus Iohannis să plece într-un turneu de nouă zile în Africa, unde va vizita Capul Verde, Tanzania, Kenya și Senegal – țări cu profil turistic.

Administrația Prezidențială a cheltuit deja sume semnificative în acest an pentru precedentele turnee ale președintelui Iohannis în America de Sud și Asia.

De remarcat că România nu are reprezentanță diplomatică în două din cele patru țări ce vor fi vizitate de Iohannis: Cabo Verde și Tanzania. Cabo Verde (Capul Verde) este una dintre cele mai mici țări africane, cu o populație de circa jumătate de miliona de locuitori, și este formată dintr-un grup de zece insule din Oceanul Atlantic.

Turneele prezidențiale au fost criticate atât pentru cheltuiala cu aeronavele private, cât și pentru lipsa de rezultate palpabile.Vizitele lui Iohannis în cele patru țări africane Africa sunt primele la acest nivel din ultimii 30 de ani și vizează relansarea relațiilor României cu continentul african, potrivit comunicatului citat.

Scopul vizitei este să ”relanseze” dialogul politic și să ”redinamizeze relațiile economice și sectoriale”, anunță Cotroceniul. Comunicatul Administrației Prezidențiale nu indică cine va mai călători alături de președinte, dacă din delegație fac parte miniștri sau reprezentanți ai mediului de afaceri.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button