Politică

Ciolacu, despre noul USL 2.0: PNL și PSD ar urma să meargă împreună la alegeri împotriva AUR

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Partidul Naţional Liberal nu stă prea confortabil în acest moment în sondajele de opinie. Liderul PSD și-ar dori o coaliție cu liberalii împotriva partidului AUR în marja alegerilor din 2024. Partidul AUR a devenit principala forță politică care ar putea spulbera actuala coaliție în 2024, de aici și agitația liderilor din PSD și PNL.

„Eu am spus, ca orice om politic, că e posibil orice, să avem o coaliţie, să avem o alianţă din 2024. Alianţă înseamnă mai multe, şi candidaţi comuni. Eu nu am spus niciodată că Ciolacu este candidatul sau este Ciucă premier. Şi Ciolacu şi Ciucă suntem nişte oameni trecători, vremelnici prin anumite funcţii. Cred că cel mai important rămâne PSD, cel mai mare partid din România, şi PNL, care nu e prea confortabil în acest moment în sondaje le opinie, dar e problema dânşilor, nu e problema noastră”, a spus Ciolacu la România TV, întrebat dacă, după alegerile din 2024, va mai exista coaliţia de guvernare formată din PSD, PNL şi UDMR şi dacă el va candida la alegerile prezidenţiale.

Momentan liberalii dau din colț în colț însă vor fi obligați de împrejurări să intre sub aripa protectoare a PSD-ului condus de Marcel Ciolacu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button