Strategie pentru spaţiu: Moscova denunţă „agresivitatea” americană

Ministerul de Externe rus a denunţat vineri „agresivitatea” americană, după ce Washingtonul a publicat noua sa „strategie de apărare în spaţiu”, relatează AFP.
Potrivit acestei strategii publicate miercuri de Pentagon, Statele Unite vor să împiedice China şi Rusia să preia controlul spaţiului şi se bazează pe aliaţii lor pentru a-i ajuta, inclusiv financiar, să realizeze acest obiectiv.
Acest „document confirmă agresivitatea politicii Washingtonului în domeniul spaţial”, a reacţionat vineri diplomaţia rusă, într-un comunicat, insistând asupra faptului că „spaţiul este considerat de partea americană drept un câmp de luptă”.
„O confruntare armată în spaţiu ar putea duce la consecinţe negative pentru securitatea internaţională şi stabilitatea strategică”, se arată în comunicat, solicitând Washingtonului să adopte o „abordare responsabilă” pe acest subiect.
La rândul său, „Rusia are o poziţie diametral opusă, acordând prioritate utilizării şi explorării spaţiului numai în scopuri paşnice” şi lucrează pentru „prevenirea unei curse a înarmării în spaţiu”, subliniază diplomaţia rusă.
Potrivit strategiei publicate de Pentagon, dimpotrivă, „China şi Rusia reprezintă cea mai importantă ameninţare strategică, deoarece au dezvoltat, testat şi desfăşurat capacităţi militare în spaţiu şi doctrina lor militară prevede utilizarea acestora în caz de conflict”.
„Doctrinele militare chineză şi rusă consideră spaţiul ca fiind important pentru războiul modern şi utilizarea armamentului spaţial ca un mijloc de reducere a eficienţei militare a Statelor Unite şi a aliaţilor lor şi de a câştiga viitoarele războaie”, menţionează de asemenea Pentagonul.
Sursa: www.agerpres.ro
- Trump ia serios în calcul retragerea SUA din NATO. Decizia este „dincolo de reconsiderare”. Ce acuză președintele american
Într-un interviu acordat cotidianului britanic Daily Telegraph, președintele SUA a criticat aliații europeni și a descris alianța nord-atlantică drept un „tigru de hârtie”. Președintele SUA Donald Trump a declarat că ia în considerare serios retragerea Statelor Unite din NATO, după ce aliații au refuzat să susțină acțiunea militară americană împotriva Iranului, potrivit unui interviu acordat Daily … - Bunuri lipsă în depozite ANAF, inclusiv vreo 200 de mașini care ar fi trebuit sechestrate, dar … nu sunt de găsit
Pregătirile pentru lansarea portalului de vânzare de bunuri al ANAF au scos la iveală un număr semnificativ de probleme, cum ar fi lipsa din depozite a unor bunuri care apar în evidențele Fiscului. Cel mai grav caz este cel al unui lot de circa 200 de mașini, asupra cărora în evidențele ANAF apare că ar … - Italienii au pierdut 30 de milioane de euro într-o singură seară, după ce au pierdut calificarea la Mondiale
Excluderea de la Cupa Mondială are un impact economic semnificativ asupra bugetului federației italiene de fotbal, undeva la 30 de milioane de euro, având în vedere penalizările din contractele de sponsorizare, veniturile din comercializarea de produse promoționale și premiile FIFA, notează Gazzetta dello Sport, într-o cronică neagră a fotbalului din peninsulă. Italia a pierdut marți seară … - Minerii de la mina Lupeni s-au blocat în subteran, nemulțumiți de prelungirea contractelor doar pe patru luni
Mai mulți mineri de la mina Lupeni, angajați pe perioadă determinată, s-au blocat în subteran în noaptea de marți spre miercuri, în semn de protest față de decizia condeucerii de a le prelungi contractele de muncă doar cu patru luni. Incidentul a avut loc la schimbul IV, potrivit Radio România. Angajații au rămas în abataje … - Interceptări DNA: Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în timp ce își număra banii, în șoaptă, în propria casă: „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****!
Procurorii DNA dețin interceptări în cascadă dar și înregistrări ambientale și filmări în cazul directorului Autorității Rutiere Române, Cristian Anton, reținut pentru o serie de fapte de corupție. Luni bune, DNA Cluj a urmărit gruparea din care făcea parte Anton și a supravegheat și examenele trucate de la RAR. Dosarul DNA care îl vizează pe …




